Repetarea scenariilor din Georgia si Ucraina devine tot mai reala

 in Republica Moldova

Igor VOLNITCHI

Moldova Azi, 10 ianuarie 2005

Comunistii si-au inceput campania electorala cu stingul. Daca pina mai ieri comportamentul abuziv al puterii in alegeri putea fi doar intuit, acum el a devenit o realitate. O dovada in acest sens servesc evenimentele legate de demararea oficiala a campaniei electorale in R. Moldova - de la numirea datei alegerilor si publicarea hotaririi respective in "Monitorul Oficial" pina la inregistrarea de catre CEC a Partidului Comunistilor in calitate de participant la alegeri (cu numarul 1 in buletinul de vot) si refuzul Curtii Supreme de Justitiei de a examina legalitatea unor aspecte legate de demararea campaniei electorale. Cu sau fara buna stiinta, dar, prin comportamentul lor, comunistii au dat partial raspuns poate la cea mai importanta intrebare care exista la momentul actual: se vor repeta oare in Moldova evenimentele ce au avut loc in timpul precedentelor alegeri din Georgia si Ucraina? Raspunsul ar fi urmatorul: daca comunistii nu vor ceda si nu se vor conforma unor reguli de joc corecte si democratice, atunci, scenariile georgian si ucrainean vor deveni inevitabile.

Este evident ca puterea a mers intentionat la incalcarea legislatiei. Poate pentru unele tari cu o democratie avansata nu este atit de important cine va figura primul in buletinul de vot, pentru R. Moldova aceasta este insa o chestiune de importanta majora. Nu este un secret ca multi alegatori nu se "obosesc" sa rasfoiasca buletinul de vot (mai ales daca acesta e sub forma de brosura) si voteaza pe cineva din prima pagina (de obicei, primul sau cel de-al doilea partid). Formatiunile politice din R.Moldova cunosc foarte bine acest lucru si sunt gata sa lupte chiar si cu pumnii pentru un loc pe prima pagina a buletinului (de dorit pentru primul loc). In context, este suficient sa ne amintim de campania electorala a alegerilor parlamentare din 2001. Atunci, reprezentantii mai multor formatiuni "au dormit pe pragul CEC" in ultima noapte inainte de lansarea oficiala a campaniei electorale numai pentru a depune primii documentele necesare pentru inregistrare.

Actuala guvernare a tras invatamintele de rigoare din evenimentele de acum patru ani si, in complicitate cu CEC, a depus documentele necesare pentru inregistrare pina la publicarea hotaririi Parlamentului privind stabilirea datei alegerilor in "Monitorul Oficial". Deci, pina la lansarea oficiala a campaniei electorale. Iar aceasta nu este altceva decit trafic de influenta si abuz de putere. Ulterior, vazind ca opozitia nu s-a lasat pacalita de acest joc politic, puterea a recurs la o noua incalcare - a incercat sa demonstreze ca Hotarirea respectiva a fost publicata in "Monitorul Oficial" la 27 decembrie (prin urmare, in acest caz comunistii au procedat legal), desi investigatiile deputatilor de opozitie demonstreaza ca lucrurile nu stau chiar asa - cererea de publicare a acestei Hotariri a fost depusa abia la 28 decembrie.

Logic ar fi fost ca, in situatia creata, comunistii sa bata in retragere. Puterea insa s-a incapatinat sa faca acest lucru si, drept urmare, Curtea Suprema de Justitie a refuzat sa accepte spre examinare o sesizare a opozitiei ce viza legalitatea unor aspecte ce tin de demararea oficiala a campaniei electorale.

Ultimul acord in acest sir al evenimentelor il reprezinta lipsa de reactie imediata a presedintelui Vladimir Voronin la solicitarea liderului blocului "Moldova Democrata", Serafim Urechean, de a interveni si de a asigura conditiile necesare pentru desfasurarea corecta si democratica a campaniei electorale.

Din toate aceste evenimente trebuie de retinut citeva momente importante. In primul rind, prin comportamentul lor comunistii au dat dovada ca toate initiativele prezidentiale (privind desfasurarea unor alegeri libere si corecte sau neutilizarea de catre putere a televiziunii si radioului public in scopuri politice etc.) nu au un suport real, scopul urmarit fiind de a arunca praf in ochii alegatorilor si a comunitatii internationale.

In al doilea rind, comunistii au dat clar de inteles ca au o influenta reala atit asupra organului electoral central, cit si asupra organelor de justitie, care urmeaza sa examineze sesizarile participantilor la alegeri pe durata campaniei electorale. Iar aceasta deja provoaca mari semne de intrebare in ceea ce tine de corectitudinea rezultatelor alegerilor.

In al treilea rind, este evident ca, pe durata campaniei electorale, puterea nu va accepta un dialog politic civilizat cu opozitia. O dovada in acest sens este faptul ca nemultumirea si chiar indignarea vizavi de modul in care a demarat campania electorala si-au expus-o trei importante forte de opozitie - Partidul Social-Democrat, Partidul Popular Crestin-Democrat si blocul "Moldova Democrata", insa nici una dintre ele nu a fost luata in seama de catre putere.

In al patrulea rind, cu sau fara buna stiinta, prin comportamentul lor comunistii au oferit opozitiei ceea de ce aceasta avea nevoie cel mai mult - un punct de tangenta. In fata pericolului abuzurilor puterii in campania electorala (iar dovezi clare in acest sens comunistii au oferit deja), toate fortele de opozitie, indiferent de doctrina si pozitionare pe esichierul politic, s-ar putea uni fie in timpul campaniei electorale, fie dupa alegeri pentru a contesta rezultatele acestora. De altfel, un precedent in acest sens exista deja - intentia comunistilor de a obliga partidele politice sa treaca reinregistrarea obligatorie o data in an a scos in strada, acum doi ani, majoritatea formatiunilor politice de opozitie - de la crestin-democrati si liberali pina la socialisti. Atunci, pentru a iesi cu fata curata din situatia creata, puterea l-a jertfit pe ministrul justitiei Ion Morei, care, chipurile, fusese principalul vinovat de tot ce s-a intimplat.

Cum va proceda puterea de data aceasta: va bate in retragere, gasind un nou vinovat, sau va prefera sa insiste asupra legalitatii demararii campaniei electorale, pierzindu-si credibilitatea. Daca puterea va merge pe cel de-al doilea scenariu, exista toata sansele ca Vladimir Voronin sa repete soarta lui Sevarnadze si Ianukovici.