II. BIROCRATIA SI DEMOCRATIA

3. Statul si birocratia

Conform definitiei lui Max Veber birocratia reprezinta un sistem de dirijare rational organizat, in care toate treburile sunt solutionate de functionari la un nivel profesionist corespunzator si in stricta corespundere cu legea si alte reguli.

Ca fenomen social birocratia este de cele mai multe ori contestata in societate. Trasaturile de baza ale acestui fenomen sunt urmatoarele:

a) Birocratia este un fenomen social, caracteristic doar societatii.

b) Birocratia, la fel ca si democratia, este un fenomen legat indivizibil de putere. In acelasi timp birocratia si democratia reprezinta doua modalitati diametral opuse de organizare a puterii in colectivul social

c) Birocratia, la fel ca si democratia, poate fi caracteristica nu doar puterii de stat, dar si puterii in oricare alta organizatie (in partid, bunaoara).

d) Birocratia, spre deosebire de democratie, poate avea loc doar in cazul cand subiectul puterii este separata (instrainat) de obiectul acestei puteri, fenomen caracteristic anume puterii de stat.

Anume separarea subiectului si obiectului puterii constituie baza obiectiva a birocratiei, patul ei germinativ. In acest sens birocratismul statului constituie materializarea instrainarii politice a acestuia.

Eradicarea completa a birocratiei este posibila doar in cazul in care birocratia este lipsita de baza sa obiectiva prin trecere la metode principial noi de administrare – in primul rand, la autoadministrare, care presupune coincidenta deplina sau partiala a subiectului si obiectului puterii. Aitoadministrarea constituie apoteoza democratiei si intruchiparea cea mai plenara a acesteia. Din aceasta cauza democratia si birocratia se constituie ca antipozi.

Sa urmarim in ce mod separarea subiectului si obiectului puterii in organizatiile sociale contribuie la aparitia birocratiei. Intr-o formatiune sociala subiectul puterii este abilitat cu putere in interesul acestor formatiuni si a societatii in intregime, in scopul gestionarii eficiente si social utile a acestor formatiuni. Dar necoinciderea reala a subiectului si obiectului puterii, separarea lor, conduce obiectiv la necoinciderea (totala sau partiala) intereselor acestora, fapt care genereaza pericolul potential ca subiectul abilitat cu putere va converti aceasta puteri in folosul sau, utilizandu-o pentru satisfacerea intereselor aparatului puterii si/sau a membrilor acestuia. In aceasta si consta esenta si pericolul birocratiei. Esenta antisociala a birocratismului este ilustrata si o sintagma metaforica cunoscuta, care caracterizeaza birocratismul la nivel de stat ca pe un „furt al puterii de la popor”.

Anterior s-a mentionat ca o metoda radicala de lupta cu birocratusmul ca fenomen antisocial, este schimbarea principiilor de gestiune, adica trecerea la autoadministrare. Insa o astfel de trecere nu este posibila in orice conditii sociale si nu pentru toate sistemele de putere. In astfel de cazuri trebuiesc elaborate si aplicate sisteme de masuri tactice de combatere a burocratismului. Sarcina de baza a unor astfel de sisteme este crearea legaturii de comunicare reciproca permanenta intre subiectul si obiectul puterii. Mijloacele pentru constituirea unei astfel de legaturi sunt cunoscute fiind de natura democratica: procedurile democratice de formare si functionare a sistemului puterii in stat, care permit influentarea structurii si componentei personale a acestui sistem; multiple mecanisme de monitorizare si control, etc.

Aici trebuie mentionat, ca in mecanismul de stat diferite organe ale puterii sunt deschise in mod diferit unei astfel de actiuni si influentari din partea societatii. Din aceasta motiv diferite structuri ale puterii de stat sunt supuse birocratizarii in mod diferit. Cel mai inalt grad de birocratizare si netransparenta in raport cu societatea este inregistrat in structurile administrative si profesionale ale functionarilor aparatului de stat. Anume aceste structuri sunt supuse cel mai mult riscului degenerarii lor in structuri birocratice. In timp ce structurile puterii de stat reprezentative constituite pe cai democratice sunt mai bine controlate de societate si sunt mai putin expuse birocratizarii. Cu toate ca si aici au loc tendinte birocratice – orientarea deputatilor spre interesul personal, sau interesul birocratic al parlamentului in ansamblu ca structura distincta a puterii de stat; promovarea proiectelor de legi favorabile anumitor grupe inguste de interese, etc. Deosebit de periculoasa este birocratia in organele de drept, care in activitatea sa utilizeaza cele mai „dure” procedee de exercitare a puterii. Orientarea acestor structuri spre indicatori formali si spre interesele de grup ale acestor structuri, poate afecta sau incalca in mod esential interesele vitale ale oamenilor.

Asadar, birocratismul poate fi caracterizat ca o anomalie sociala, o patologie caracteristica sistemelor profesionale (separate de obiectul gestionarii) ale puterii administrative, esenta careia (a anomaliei) consta in faptul ca subiectul puterii pierde treptat rolul de element component al sistemului integru „subiect – obiect”, adica inceteaza sa se orienteze in activitatea sa profesionala spre acel scop de dragul caruia a si fost creat, incepand sa activeze in interesul propriu, in interesul pastrarii si consolidarii propriului statut, trecand mai apoi la expansiune devastatoare in interiorul sistemului, ceia ce in final conduce la distrugerea insasi a sistemului puterii administrative. Ultima circumstanta invocata este o consecinta sociala fireasca a dezvoltarii fara sens a unui sistem care nu mai constituie un element al altui sistem si reprezinta de fapt un proces de autodistrugere, care conduce inevitabil sistemul la o eruptie din interior (asemeni exploziei balonului umflat peste masura). Exact la fel este lipsita de sens si imposibila existenta sistemului puterii administrative, care s-a detasat complet de obiectul gestionat, „uitandu-si” functiile. Subiectul puterii care se contrapune obiectului gestiunii este pur si simplu neviabil in afara relatiilor sociale utile. Adesea in astfel de situatii, obiectul puterii devine subiect si elimina disfunctiile sistemului puterii afectat de plaga birocratismului.

Tinand cont de cele enuntate mai sus, pot fi evidentiate urmatoarele trasaturi ale birocratismului ca fenomen ce caracterizeaza un anumit mod de organizare al puterii:

1. Birocratismul este un fenomen social.
2. Birocratismul este legat indivizibil de fenomenul social al puterii.
3. Birocratismul poate fi atasat oricarei puteri ( de stat sau nestatale) organizate conform principiului separarii subiectului si obiectului puterii.
4. baza obiectiva a birocratismului o constituie separarea subiectului si obiectului puterii, instrainarea lor, care genereaza pericolul utilizarii de catre subiect a puterii cu care este abilitat in folosul sau si al sistemului puterii din care face parte – aici este esenta birocratismului.
5. O metoda radicala de lupta cu birocratia este schimbarea formei de organizare a puterii si gestiunii – trecerea la autoadministrare. Insa o asemenea trecere este posibila nu in orice conditii sociale si nu pentru toate structurile puterii. In aceste cazuri trebuieste stabilita o permanenta comunicare reciproca intre subiectul si obiectul puterii.
6. Diferite structuri ale organelor de stat sunt afectate de birocratism intr-o masura mai mare sau mai mica. Cel mai mult sunt predispusi birocratizarii reprezentantii aparatului profesional al administratorilor si functionarilor de stat, care alcatuiesc baza puterii executive; cel mai putin organele de stat eligibile, formate prin metode democratice.
7. „Birocratia” este forma de organizare a puterii, iar „birocratismul” este totalitatea calitatilor ce caracterizeaza sistemul puterii de stat organizat birocratic.
8. Birocratia si democratia se constituie ca doi antipozi, reprezentand metode diametral opuse prin esenta lor de organizare a puterii.

4. Statul si democratia

Prima formatiune statala democratica a aparut in Grecia antica (sec. V-IV i.H.), in care demosul – taranii si orasenii, ca cetateni cu drepturi depline ai oraselor-state grecesti (polisul) – prin Adunarea Populara, participa la elaborarea legilor si la alegerea functionarilor supremi. In continuare, experienta politica a oraselor-state grecesti (in special a Atenei) a fost pusa la baza constituirii statelor democratice contemporane.

Trebuie facuta o distinctie clara intre democratie si ohlocratie (gr. – „puterea multimii”). Ohlocratia se opune institutiilor de stat, dreptului, substituind principiul libertatii civice cu cel al libertatii abuzive totale. In cazul ohlocratiei multimea devine stapana situatiei, initiind rebeliuni, masacre si dezordini.

Democratia este un fenomen social aferent puterii, constituind una din formele posibile de organizare a acestei puteri. Democratia inseamna in primul rand recunoasterea dreptului la egala participare a tuturor membrilor unui colectiv uman la exercitarea puterii care functioneaza in acest colectiv. Democratia poate fi atat politica cat si nepolitica. Societatea primitiva deja avea o organizare democratica, deoarece reprezenta o autoadministrare fireasca.

Avraam Lincoln difinea statul democratic ca pe o „guvernare a poporului, aleasa de popor si pentru popor”.

Democratia, ca principiu de organizare a puterii de stat, are la baza urmatoarele principii:

1. Recunoasterea poporului ca sursa suprema a puterii, recunoasterea suveranitatii poporului.
2. Eligibilitatea principalelor organe in stat.
3. Egalitatea cetatenilor si in primul rand egalitatea drepturilor electorale.
4. Supunerea minoritatii deciziilor luate de majoritate.

Conceptia contemporana a democratiei, constituita pe valorile liberalismului (de la latinul „liberalis” – liber), completeaza principiile enuntate cu unele noi, cum ar fi:

a) respectarea drepturilor omului, suprematia lor asupra drepturilor statului;

b) limitarea constitutionala a puterii majoritatii asupra minoritatii;

c) respectarea dreptului minoritatii la propria opinie si la libera exprimare a acestei opinii;

d) suprematia legii;

e) separarea puterilor in stat.

In acest fel se produce trecerea de la democratia majoritatii la democratia consensuala, adica guvernarea intr-un stat democratic modern se exercita prin vointa majoritatii, dar cu respectarea intereselor minoritatii. Luarea deciziilor intr-o astfel de democratie se realizeaza atat prin scrutin, cat si prin metoda consensului cu minoritatea.

Esenta organizarii democratice a organelor puterii de stat se bazeaza pe imbinarea formelor democratiei directe si reprezentative.

Prin democratie directa se intelege exprimarea directa a vointei intregului popor sau a unei parti ai acestuia prin:

- solutionarea nemijlocita prin vot a chestiunilor vietii de stat sau sociale (referendum*, alegeri),

- exprimarea opiniei asupra acestor chestiuni (dezbateri publice ale proiectelor de legi, mitingurile, marsurile, demonstratiile, pichetarile, adresarile in organele de stat, etc.).

Prin Democratia reprezentativa (parlamentara) se intelege exercitarea puterii poporului prin organe reprezentative. Organele reprezentative sunt alese nemijlocit de popor, sunt alcatuite din reprezentantii plenipotentiali ai acestuia – deputati si sunt chemate sa exprime si sa reprezinte vointa poporului. O importanta mare in exercitarea puterii poporului are alegerea functionarilor statului, spre exemplu a presedintelui ales prin vot direct. Orice stat democratic se bazeaza pe principiul imbinarii democratiei directe si a democratiei reprezentative.

Intr-o societate organizata democratic, formele democratiei de stat convietuiesc cu formele nestatale de autoguvernare populara, exprimate prin organele autoadministrarii locale (care nu fac parte din structura organelor de stat), sau prin diverse organizatii non-guvernamentale bazate pe principii democratice.

Democratismul statului depinde de faptul cum sunt organizate toate mecanismele sale, si in primul rand – organele supreme ale puterii de stat (forma de guvernare). Sub acest aspect, principiilor democratice corespunde in cea mai mare masura asa o forma de guvernare ca republica. De fapt, in sensul strict al notiunii de democratiei, doar republica poate fi recunoscuta ca stat democratic. Insa aici trebuie mentionat ca in ultima instanta, nivelul democratiei in stat este reflectat de regimul politic existent. Spre exemplu, Marea Britanie ca forma de guvernare este o monarhie constitutionala, iar dupa semnalmentele regimului politic este un veritabil stat democratic, in timp ce fosta URSS, dimpotriva, ca forma de guvernare era o republica parlamentara, iar din punct de vedere al regimului politic – stat autoritar.

Articolul 1 al Constitutiei proclama Moldova „un stat de drept, democratic” al carui „forma de guvernamant este republica”. Iar Articolul 2 spune: „(1) Suveranitatea nationala apartine poporului Republicii Moldova, care o exercita in mod direct si prin organele sale reprezentative, in formele stabilite de Constitutie. (2) Nici o persoana particulara, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o alta formatiune obsteasca nu poate exercita puterea de stat in nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai grava crima impotriva poporului”. Dar din punctul de vedere al realitatilor politice existente, moldova are de parcurs un drum lung pe cale democratizarii statului.

Idealul dezvoltarii democratiei intr-o societate este autoguvernarea populara. In genere, autoguvernarea este intruciparea plenara a democratiei pentru orice comunitate socio-umana. Probabil ca aplicarea la scara intregii societati a ideii inlocuirii statului cu autoguvernarea populara, este considerata nu fara temei utopica (cel putin deocamdata), luand in consideratie polivalenta vietii sociale, libertatea individului si inevitabilele divergente de interese si aspiratii ale diferitor oameni, precum si necesitatea pentru sistemul social de a lua asupra anumitor probleme decizii obligatorii pentru toti. In acelasi timp trebuie tinut cont de faptul ca exista doua tipuri de autoguvernare:

a) cand subiectul si obiectul puterii coincid in totalitate;

b) cand acestea coincid partial.

In cazul al doilea centrul piterii este localizat, dar in acelasi timp este incorporat in obiectul guvernarii. Un astfel de exemplu al autoguvernarii gesim deja in societatea primitiva: pe de o parte comuna, ginta (obiectul guvernarii), iar pe de alta parte – capetenia sau consiliul batranilor, ca purtatori localizati ai (organelor) puterii, dar inca neinstrainati de obiectul guvernarii. Un astfel de model pare atractiv si astazi, deoarece permite imbinarea profesionalismului guvernantilor cu controlul acestora de catre populatie.

In prezent exista si este destul de eficienta democratia reprezentativa bazata pe valorile liberale si principiul pluralismului. In acelasi timp, adversarii democratiei reprezentative semnaleaza un sir de neajunsuri ai acesteia:

1. inlaturarea de fapt a poporului de la putere in intervalele intre alegeri, ceia ce reprezinta o deviere de la esenta democratiei ca putere a poporului;
2. inevitabila birocratizare si oligarhizare a puterii ca urmare a complicatului sistem ierarhic de guvernare, distantarea deputatilor si a functionarilor publici de cetateanul de rand;
3. influenta prioritara asupra politicii de stat a celor mai puternice si bogate grupuri de interese, in primul rand a capitalului si aparitia posibilitatilor largi de mituire a functionarilor publici;
4. sporirea tendintelor autoritare in stat ca urmare a marginalizarii legislativului de catre puterea executiva.
5. slaba legitimitate a puterii ca urmare a instrainarii aproape totale de ea a cetatenilor;
6. lezarea egalitatii politice, a dreptului tuturor cetatenilor de a participa la procesele politice din cauza libertatii prea mari de actiune a organelor reprezentative;
7. posibilitatile largi de manipulare politica si adoptare a deciziilor in defavoarea majoritatii populatiei prin intermediul sistemului structural complicat al puterii.

---

* Patria referendumului este considerata Elvetia, iar primul referendum a avut loc in 1439