Povestea celor trei frati gemeni

(din articolul „Paradoxurile neocomunismului moldovenesc”)

A fost odata ca nici odata, in sec. XIX, un mare visator pe nume Karl Marx care era un bun economist. Si iata ca odata el a descoperit ca lumea se dezvolta datorita antagonismului claselor sociale. Si a mai descoperit Marele visator ca societatea din jurul lui se numeste capitalism si ca este bazata pe exploatarea celor care nu au mijloace de productie (proletarii) de catre cei care le detin (capitalistii).

Desigur, atunci, in anii 40 ai sec. XIX situatia proletariatului in curs de aparitie era ingrozitoare: lipsa oricaror garantii sociale, ziua de munca de 12 ore si chiar mai mult, lipsa sindicatelor care le-ar apara interesele, dreptul la vot in functie de cenzul averii, ii reducea pe muncitorii din acea epoca a capitalismului timpuriu la rangul vitei de munca. Din toate acestea Marele visator a dedus ca foarte curand relatiile de productie si distribuire capitaliste vor deveni o frana in calea dezvoltarii fortelor de productie industriale (proletariatul). Si atunci, in societatea capitalista industrializata proletariatul (devenind foarte numeros) va putea efectua o revolutie sociala in folosul propriu.

Imediat dupa ce a ajuns la aceste ganduri, iar asta se intamplase pe la 1848, Marele visator a avut o aratare – i sa infatisat naluca comunismului, care i-a zis: „Lasa totul si du-te si-i apara pe cei oropsiti de la orase. Construieste-le un azil si numeste-l „Tovarasia internationala a muncitorilor”. Stabileste-te in acel azil si ai grija de acesti proletari. Iar cand azilul va fi gata, eu ma voi arata din nou si atunci din capul tau se va naste copilasul nostru – un baietel pe care tu il vei numi Socialismus. Sa ai grija de el, fiindca e mesia secolului XX...” Si a disparut.

Marele visator ar vi dorit sa-i mai puna zeci de intrebari despre acest Mesia si despre alte lucruri pe care nu le prea intelegea, dar nu a mai fost sa fie... Asa ca dupa ce s-a scarpinat un timp nedumerit in barba, Marele visator s-a apucat sa execute poruncile nalucii asa cum il ducea pe el capul. In 1864 azilul a fost gata, marele visator a chemat muncitorimea oropsita din toata lumea in acel lacas pe care unii il mai numeau Internationala Intaia. Dupa care a inceput sa astepte cu infrigurare... Si naluca comunismului s-a aratat din nou... Si a pogorat peste el... Dupa care a disparut din nou... Iar peste trei zile din capul Visatorului s-a ivit Socialismus... Dar ceva nu a mers conform prorocirilor, deoarece impreuna cu Socialismus pe lume au aparut inca doi frati gemeni. Cand s-a revenit din chinurile facerii, Marele visator s-a mai scarpinat odata nedumerit in barba, dar i-a infiat pe toti trei, dandu-le numele de Socialismul comunist, Socialismul anarhist si Socialismul democratic.

Greu i-a fost Marelui visator cu cei trei. Cresteau nervosi si suparaciosi. Vesnic se ciondaneau intre ei pe motivul cine dintre ei ii seamana mai mult mamicii, adica nalucii comunismului si cine dintre ei este iubit mai mult de catre proletariatul adunat in azil.

Primul (si cel mai iubit fiu al Visatorului ) – Socialismul comunist, – considera ca proletariatul va fi in stare si va avea dreptul sa preia puterea pe cale violenta si sa instaureze dictatura si statul proletar, doar atunci cand forta de productie – muncitorii vor alcatui majoritatea populatiei unei tari. Iar aceasta se poate intampla doar candva in viitor, peste zeci de ani in tarile puternic industrializate ca Anglia, Olanda, Statele Unite Nord-Americane, si poate inca cateva, in care relatiile de productie vor deveni o frana a dezvoltarii dialectice. Dupa revolutia sociala, se va instaura un stat al dictaturii proletare, in care toate mijloacele de productie vor fi expropriate fortat de la capitalisti si transmise in administrare statului proletar, care le va gestiona cu mult mai eficient (asta asa credea el, naivul – n.n.) in interesul acestui proletariat. In acest paradis proletar conducerea la toate nivelele se va efectua prin rotatie. Iar atunci cand toti proletarii vor fi trecut prin aceasta scoala a conducerii (cam in 15-20 ani), functiile statului si a dictaturii isi vor pierde rostul, trecandu-se la autoadministrarea consiliilor locale si profesionale si lichidarea totala a statului si dictaturii proletare. Atunci va incepe comunismul – prima oranduire sociala fara clase si antagonisme sociale si ultima oranduire sociala de pe pamant (care va dura vesnic). Amin!

Al doilea – Socialismul anarhist – era si el de acord sa astepte pana cand relatiile de productie vor deveni un obstacol in calea fortelor de productie – proletariatului majoritar, pentru a avea destui adepti pentru infaptuirea unei revolutii sociale. Iar atunci cand va veni timpul, proletariatul nu va lasa piatra pe piatra din statul opresiv si din toate atributele sale. Dar spre deosebire de fratele mai mare, el considera ca nici intr-un caz in locul statului distrus nu trebuie construit un alt stat, fie el si de trei ori proletar. Caci orice stat, chiar si unul proletar este un instrument de asuprire si constrangere a acestui proletariat si a libertatilor sale. „Nici un fel de stat! - tipa el, - scopul suprem al socialismului este personalitatea autonoma intr-o comunitate autonoma! Daca capitalismul este exploatarea celui slab de catre cel puternic, atunci comunismul vostru este exploatarea celui puternic de catre cel slab! Nici un fel de partide in continuare, nici un fel de autoritati in continuare, libertatea nelimitata a oamenilor si cetatenilor – iata ideologia mea!”

Al treilea, mezinul si cel mai smecher dintre frati – Socialismul democratic – le zicea celor doi: „Ma, fratilor, dar de ce sa astept eu revolutia voastra zeci si zeci de ani pana capitalismul devine industrializat? Eu doresc sa imbunatatesc viata proletariatului aici si acum! Si slava domnului, ca muncitorii nu au forta sa rastoarne prin revolutie si sange oranduirea nedreapta. Noi vom juca dupa regulile constitutionale existente, distrugand incet dar metodic statul exploatator pe dinauntru! Grevele, demonstratiile, presa, dezbaterile electorale – iata armele noastre! Mai intai vom pleda pentru dreptul muncitorilor la asocierea in sindicate, pentru ziua de munca de 8 ore si pentru dreptul de vot egal cu cel al bogatasilor. Atunci in parlament si organele locale vor apare in sfarsit sindicalisti si muncitori, care vor deveni tot mai multi cu fiecare noi alegeri. Prin aceste organe ne vom apara si promova legal si eficient drepturile si interesele sociale si umane chiar de maine si nu candva in viitorul frumos dar indepartat. Iar poimaine, cand proletariatul va deveni majoritar in societate, el va avea majoritatea absoluta si in parlament adoptand pe cale democratica acele legi si acea constitutie care il vor elibera de exploatare, oferind sanse egale pentru toti. Fara revolutii sangeroase, fara dictatura, teroare si alte cataclisme sociale!”

Cam astfel se „distrau” Marele visator cu cei trei fii ai sai. Se cutremura casa de la discutiile lor sofisticate in care proletariatul din azil nu pricepea nici o boaba. Pana la urma toate oalele s-au spart de capul mezinului. Cei trei nu-l mai scoteau din „Tradator! Colaborationist! Oportunist!” si alte cuvinte urate, dupa care l-au alungat din azil (adica din Internationala Intaia).

Mezinul, mahnit si nedumerit, a plecat si in scurt timp (in 1889) s-a construit propriul azil pentru muncitori – Internationala II (Socialista).

Iar cei doi frati au ramas cu Marele visator tot ciondanindu-se mereu, pana li sa daramat azilul (in 1976) si a murit Marelui visator in 1883. Dupa care s-au imprastiat prin lume.

Insa in tot acest rastimp fratelui mai mare – Socialismului comunist – nu-i ieseau din cap cuvintele mezinului: „De ce sa asteptam zeci de ani pana proletariatul devine majoritar?” Si el ii povesteste intamplarea unuia dintre multii sai feciori imprastiati prin lume – un oarecare Ulianov (Lenin) pripasit pana una-alta in azilul mezinului, in calitate de membru al Partidului social-democrat muncitoresc din Rusia. Acestuia intrebarea i-a placut la nebunie si in 1903 el vine cu idea ca proletariatul poate rasturna prin forta puterea exploatatorilor chiar si intr-o tara inapoiata industrial, in care proletariatul este putin numeros si slab organizat. Pentru aceasta este suficient ca proletariatul sa creeze un „detasament de soc” – un partid de „revolutionari profesionisti” (sau cum am spune astazi: „sa naimeasca un killer profesionist”) – care din numele proletariatului minoritar va pregati si va savarsi revolutia, sau in cazul dat rebeliunea proletariatului minoritar. Desigur, cu o singura conditie: dupa o revolutie reusita „killerul profesionist” devine „forta conducatoare” intr-un stat al dictaturii si terorii proletare. Si doar acest partid va ramane si va decide daca a venit sau nu timpul comunismului si a lichidarii statului dictaturii proletare si a partidului respectiv.

Idea a placut revolutionarilor mai ales din tarile slab dezvoltate si fara traditii democratice. In felul acesta socialismul comunist a degenerat la inceputul sec. XX in socialismul bolsevic (sovietic). Mai mult, bolsevicii chiar s-au realizat teoria intr-una din tarile cu proletariat putin si traditie democratica „zero” – Rusia. Ce-i drept au fost nevoiti la inceput sa-i momeasca cu improprietarirea pe taranii rusi majoritari in calitate de adepti. Apoi au dezlantuit „teroarea rosie” in numele dictaturii proletare, un razboi civil sangeros, apoi ca sa indreptateasca existenta statului si a partidului bolsevic intr-un stat proletar, au inventat (peste 16 ani de guvernare) teoria „inaspririi luptei de clasa” si a „dusmanilor poporului proletar”, au construit lagarele de concentrare sovietice, si „cortina de fier”, sau rafuit cu taranimea improprietarita, colectivizandu-i fortat si au comis multe alte crime infioratoare „in numele apararii statului dictaturii proletare”.

Dar ironia sortii a vrut ca anume atunci cand bolsevicii au creat un stat totalitar ideal, in care „killerul politic” – partidul – controla orice miscare si suflare a proletariatului in numele caruia zicea ca guverneaza, acest stat sovietic sa se darame in 1991, sub privirile indiferente ale proletariatului satul de atata sange, supraveghere si vorbarae goala. O parte din osemintele care au mai ramas ale socialismului bolsevic (sovietic) deocamdata continua sa se odihneasca in mausoleul Lenin – Stalin din Moscova.

Cel de al doilea frate – Socialismul anarhist – nu s-a prea remarcat in lume, lasand cativa urmasi, cel mai cunoscut dintre care a fost anarhismul sindicalist sau corporativ. Cel mai remarcabil fapt al biografiei lui a fost acela ca din notiunea de corporatie sindicala utilizata de el s-a dezvoltat ideologia corporatiei de stat a lui Mussollini (toti intr-o „fasa”) de la care a si pornit fascismul. Caci nu inzadar Hitler si-a botezat partidul national-socialist.

A pierit socialismul anarhist fara veste pe la mijlocul sec. XX. Nici pana astazi nu se cunoaste cu exactitate unde i se odihnesc osemintele.

Si doar al treilea, mezinul – Socialismul democratic – e bine-merci si astazi, ba chiar prospera in tarile scandinave, Austria, Germania, Franta si altele, devenind un model demn de urmat pentru toata lumea. In 1951 si-a construit o casa noua, moderna – Internationala IV Socialista se cheama. Gazduieste in ea circa 150 de partide socialiste, social-democrate, democratice si muncitoresti (laburiste) din peste 100 tari ale lumii. Pe parcursul sec. XX a reusit fara revolutii, dictatura si sange, doar prin proceduri democratice sa impuna capitalismului mondial un sir de reforme politice, economice si sociale atat de profunde, incat astazi nu mai intelegi, bunaoara in Europa, unde se termina capitalismul si unde incepe socialismul...

* * *

Si-am incalecat pe-o sea si v-am spus povestea asa!