Situatia presei in Republica Moldova, 1994 – 2002

Dorin Chirtoaca

Introducere

In istoria sa recenta, Republca Moldova s-a confruntat si continua sa se confrunte cu probleme care ar fi trebuit solutionate inca la inceputul anilor '90. Intre acestea o problema spinoasa ramane a fi libertatea presei. Mostenirea din perioada sovietica, politica jumatatilor de masura, reminiscentele mentalitatii comuniste, lipsa unei traditii in domeniu (comparabila cu traditia altor state), practicile totalitare din ultima perioada au determinat o situatie fara precedent in presa din Republica Modlova: lipsa unui spatiu informational national viabil si invadarea acestuia de posturi straine, riscul suprimarii institutiilor de presa, inchiderea posturilor autohtone de radio si televiziune, lipsa unor posturi publice veritabile de radio si televiziune, cenzura si autocenzura, hartuirea jurnalistilor etc

Mass-media este o parghie extrem de importanta intr-o democratie. Cu ajutorul acesteia ar putea fi obtinute rezultate intr-un timp mai scurt decat prin metode administrative. Rolul presei de catalizator in realizarea proceselor democratice, precum si de gardian al democratiei a fost probat de nenumarate ori.

Perioada 1990 -1994 (in special 1990-1992) s-a caracterizat printr-o deschidere si renastere a libertatii presei. Jurnalistii isi amintesc despre acea perioada ca fiind una de plina de efervescenta si satisfactie pe plan profesional. Dupa 1994, pas cu pas cenzura, subordonarea, influentarea si controlul asupra presei s-au reinstaurat, aducand deservicii si prejudicii jurnalismului si creand astfel premize situatiei critice de astazi.

In perioada 1994 - 2001, pornind de la deschiderea din perioada precedenta, s-a incercat asezarea functionarea presei pe baza regulilor aplicabile in democratiile occidentale, si care au fost promovate si in Republica Moldova in perioada 1990-1994. Din pacate insa, dupa 1994, odata cu venirea la putere a PDAM, nu a mai fost posibila asezarea presei pe baze democratice. Anumite rezultate pozitive totusi au fost atinse, datorita eforturilor sustinute ale jurnalistilor si datorita energiei pozitive acumulate in perioada anterioara. Cu toate acestea, mass-media autohtona a cunoscut un declin simtitor incepand cu 1995 -1996, odata cu polarizarea presei (in guvernamentala si de partid) si odata cu continuarea practicilor de tip sovietic de influentare si subordonare a presei fata de puterea politica.

Din 2001, odata cu venirea PCRM la putere, si in special in urma alegerilor locale din 2003, au inceput represiunile impotriva publicatiilor incomode puterii, dorindu-se cu orice pret disparitia acestora. Practic, in aceasta perioada au iesit la supafata si metodele care au fost folosite anterior anului 2001 impotriva presei, care prin comparatie cu metodele dure, brutale si represive folosite de PCRM, s-au dovedit a fi relativ mai blande.

In acest fel putem vorbi astazi de o criza a mass-media in Republica Moldova datorata politicii nechibzuite si abuzive in privinta presei a tuturor guvernarilor din Republica Moldova dupa 1989 incoace. Practic toata paleta de probleme ale mass-media in acesti 15 ani a putut fi vazuta, precum si felul in care au "inteles" autoritatile sa creeze conditii de functionare si dezvoltare a presei in Republica Moldova.

In cele ce urmeaza vom incerca sa analizam cauzele evolutiei nefaste a mass-mediei in Republica Moldova, aspectele de ordin politic, economic, social, evolutia legislatiei si a practicii in domeniu, precum si problemele cu care s-au confruntat jurnalistii (abuzuri, limitari etc) in perioada 1994-2002.

Evolutia situatiei presei

Primele zvacniri ale presei de tip nou, democratic a fost aparitia posturilor de radio nonguvernamentale (comerciale) autohtone: Unda Libera, Radio Nova, Polidisc si a catorva publicatii: Flux, Saptamana, Glasul, Glasul Natiunii etc. Acestea ar fi trebuit incurajate si fortificate, de asemeni nu trebuia admisa alunecarea noilor institutii de presa in dreapta sau stanga esichierului politic, asa cum s-a intamplat cu Flux mai tarziu, la fel cum nu trebuia permisa invadarea spatiului informational autohton cu posturi straine in detrimentul posturilor autohtone.

Incepand cu 1994, in Republica Moldova a inceput numaratoarea inversa pentru libertatea presei. Daca in perioada 1990-1994 puterea politica s-a implicat mai putin in politica editoriala a jurnalistilor, chiar daca principalele institutii de presa au ramas sa fie de stat, atunci dupa venirea PDAM la guvernare presa a devenit din ce in ce mai polarizata politic, iar institutiile de presa de stat au au redeveint instrument de propaganda a puterii.

Cateva greseli au fost comise de la bun inceput. Pentru a putea permite crearea unei prese de tip nou, de tip democratic, ar fi trebuit create sanse egale pentru toate institutiile de presa, atat publice (de stat) cat si pentru cele private. In aceste conditii institutiile de presa de stat ar fi trebuit lichidate sau reorganizate in asa fel incat sa le fie asigurata independenta editoriala si autonomia institutionala, astfel incat nici un inalt functionar sau demnitar sa nu poata influenta presa. Prin urmare publicatiile guvernului: Moldova Suverana si Nezavisimaia Moldova ar fi trebuit lichidate sau scoase din subordinea guvernului, la fel si compania Teleradio Moldova. Chiar in conditiile in care aceste institutii ar fi devenit publice, oricum presa privata ar fi fost dezavantajata intrucat mass-media de stat avea deja locul sau castigat pe piata, iar orice initiativa noua insemna si concurenta pe piata informationala. Prin urmare, sanse egale pentru toate institutiile de presa ar fi fost greu sa fie create chiar si in situatia in care presa de stat devenea publica, deci cu atat mai mult nu au existat sanse egale pentru toti in situatia in care nici macar acest pas nu a fost facut.

Pastrand statutul de institutii de presa de stat, institutiile in cauza au pierdut din start posibilitatea de a fi independente si necenzurate, avand in vedere si faptul ca guvernantii nu au abandonat practicile din perioada sovietica si au folosit presa in calitate de portavoce a puterii. In acest fel presa de stat a alunecat puternic in sfera dependentei fata de puterea politica, determinand ca si contramasura crearea presei de partid, care si aceasta, pretinzandu-se independenta, era de fapt o alta portavoce.

Trebuie adaugat si faptul presa de stat a ocupat si ocupa in continuare o pondere foarte importanta: acoperire nationala pentru radio si televiziune, tiraj mare prentru publicatii, retele functionale de difuzare etc. Prin urmare de pozitia acestui segment de presa depindea foarte mult si pozitia celorlalte segmente. Astfel odata cu alunecarea in politic a presei de stat, acelasi lucru s-a intamplat si cu presa independenta.

Aceasta prima eroare a guvernantilor de a nu scoate presa de stat din subordinea puterii politice a determinat lantul problemelor de dupa si a reprezentat unul din principalele motive pentru care crearea presei independente in Republica Moldova s-a dovedit a fi imposibila. Mai mult decat atat folosirea deopotriva de catre instituiile de presa de stat si cele de partid a sloganului "presa independenta" a dus la discreditarea acestei notiuni. Despre necesitatea reorganizarii presei de stat in presa publica se vorbea inca de la inceputul anilor '90. Au fost scrise nenumarate articole pe acest subiect, din pacate insa abia in 2002 a inceput reorganizarea companiei Teleradio Moldova, care dureaza nejustificat de mult si prin care mai curand se urmareste distrugerea companiei sau mentinerea acesteia in continuare in subordinea puterii, decat transformarea ei intr-o institutie publica de presa.

Un alt motiv important pentru care fenomenul de presa independenta nu a luat un start bun a fost si ramane situatia economica. Orice institutie de presa, in special cea privata, trebuie sa fie si rentabila. Sunt cunoscute situatiile in care presa este finantata, din interior sau din afara, insa sunt foarte rare situatiile in care putem vorbi de neutralitatea acestor fonduri. De cele mai multe ori cel care plateste cere sa-i fie promovate interesele.

Aceste situatii in care presa este subventionata nu ar trebui sa reprezinte o regula ci mai curand o exceptie. Institutiile de presa trebuie sa acumuleze venituri din vanzari si publicitate, in special din publicitate. Pentru ca institutiile de presa sa aiba publicitate, trebuie ca economia sa functioneze, iar agentii economici sa inregistreze si ei un venit care sa le permita sa investeasca in publicitate. Perioada de tranzitie, criza social-economica nu a permis functionarea acestui mecanism, motiv pentru care nicipresa nu avut posibilitatea sa incaseze venituri din publicitate suficiente pentru a-si asigura supravietuirea.

In acest fel presa a depins foarte mult de donatori care de cele mai multe ori au fost si raman a fi partide politice, oligarhi financiari din sfera puterii sau a opozitiei etc. Nu este exclusa ipoteza subventionarii presei, inclusiv a presei private, de catre stat. In fapt este benefic pentru stat sa renunte la institutiile de presa de stat in favoarea institutiilor de presa private pe care le poate sustine. O astfel de atitudine din partea statului ar fi insemnat o premisa pentru fortificarea presei, astfel incat atunci cand economia ar fi permis supravietuirea si dezvoltarea presei din publicitate, sa se treaca la autofinantare.

In Republica Moldova putem vorbi de o evolutie pozitiva a presei numai pe segmentul agentii de stiri (de presa). In 1992 a aparut agentia Basa Press, in 1993 -Infotag. Apoi au aparut FLUX, Interlic, Deca Press, Info Prim. Cu toate ca si aici exista umbre politice, totusi un anumit grad de obiectiviate este respectat. Din pacate toate guvernarile incepand cu 1994 au incercat mai mult sa mimeze democratia si respectarea libertatii presei, in fapt fiind aplicate lovituri presei, si in nici un caz nedorindu-se fortificarea independentei acesteia . Guvernantii, pe langa faptul ca aveau portavoci puternice ca Teleradio Moldova, publicatiile Moldova Suverana, agentia Moldpress, au infiintat si ziare de partid prin care se promovau pe ei insisi cu aceeasi inversunare, mergand pana la abonarea fortata a gospodariilor agricole si a particularilor la acele publicatii. De obicei rating-ul ziarului partidului de guvernamant era foarte mare in perioada guvernariii si insignifiant dupa pierderea puterii de catre acea formatiune politica, mai mult decat atat publicatia chiar disparea. Un exemplu elocvent in acest sens sunt publicatiile "Pamant si Oameni" - PDAM, "Luceafarul"- PRCM, "Mesagerul" - PFD etc.

Un alt fenomen negativ a fost lipsa cadruluii legal pentru instituiile audiovizualului in perioada 1990 -1995. Mai multe posturi de radio si-au inceput activitaea fara a avea licente de emisie, intrucat nu exista nici lege pentru aceasta si nici autoritate competenta sa se ocupe de problema. Partea pozitiva a acestei experiente a fost insa posibilitatea aparitiilor posturilor de radio si dezvoltarea lor libera.

La nivel regional au fost facute incercari de a crea si acolo institutii de presa: radio "Blue Star" - Balti, Agentia "Deca -Press", televiziunea "Elita" -Rezina. Toti s-au confruntat cu probleme, intimidari, abuzuri, in special televiziunile. Pentru presa de nivel regional situatia de bun inceput este mai grea, intrucat acoperirea cheltuielilor din reclama la nivel regional este de neimaginat in condiitiile in care acest lucru nu este posibil la nivel national. Mai mult decat atat rentabilitatea proiectelor regionale este dificila chiar si in situatia in care ar exista prosperitate economica. De altfel experti straini s-au pronuntat ca nici in tarile dezvoltate presa regionala nu aduce profit.

Pentru institutiile de presa scrisa un alt tip de probleme a fost dat de aparitia legii presei. Toate publicatiile au trebuit sa se reinregistreze, au aparut distinctii intre publicatii si intreprinderi. In acest fel presa a fost conectata si ea la masinaria birocratica, ceea ce ii ingreuna mult activitatea.

Nu in ultimul rand problemele majore ale Republicii Moldova au avut repercursiuni negative asupra mass-mediei. Problema transnistreana si cea gagauza au dus si la ruperea si scindarea spatiului informational din Republica Moldova, in special este vorba de Transnistria. Uzurparea puterii de stat de catre regimul Smirnov a insemnat si crearea de institutii mediatice de propaganda (fara nici o diferenta prin comparatie cu mass-media din URSS), care pe de o parte discreditau si discrediteaza institutia de presa, pe de alta parte saracesc piata mass-media din Republica Moldova, intrucat radioul si televiziunea de acolo ar fi putut fi parti componente sau parteneri ai celor de aici.

Situatia televiziunilor si posturilor de radio din Republica Moldova reprezinta un capitol aparte. Desi au existat initiative de creare a unor posturi de alternativa posturilor de stat, si partial acest lucru a si fost reusit, in final rezultatele au fost negative. In anii 1993-1995 au aparut primele posturi de radio private: Unda Libera, Radio Nova, Polidisc, de asemeni a aparut si o televiziune privata - Catalan TV. Incet, incet in Republica Moldova se contura un inceput de concurenta, cel putin la nivelul capitalei (intrucat aceasta era aria de acoperire a noilor posturi).

Daca in ceea ce priveste posturile de radio deja se putea vorbi de o concurenta relativ sanatoasa si o dezvoltare a acestui domeniu, dezvoltare care a fost subminata de fenomenul "retransmisiunilor din strainatate", atunci in ceea ce priveste posturile de televiziune, cele noi nu au oferit ceva foarte diferit de televiziunea nationala, suflul nou a fost relativ redus. La acestea ar putea fi adaugat faptul ca supravietuirea noilor televiziuni nu era dorita de putere in cazul in care puterea nu o controla. Fobia clasei politice fata de mass-media si anume fata de faptul de a fi criticati a fost si ramane problema nr. 1 a presei din Republica Moldova.

Avand in vedere cele prezentate mai sus putem spune ca dezideratul "presa libera si independenta in Republica Moldova" a esuat inca in 1996-1997, din cauza erorilor succesive si a lipsei vointei politice a guvernantilor pentru o transformare autentica democratica a presei.

Din pacate nici perioada care a urmat nu a reprezentat o perioada favorabila presei independente, mai mult decat atat o urmat o perioada cu totul nefavorabila presei autohtone, de stat sau privata, cauzata de invadarea pietii informationale din Republica Moldova de catre posturi radio - tv si publicatii straine, in special din Rusia.

Avalansa de posturi si publicatii straine a dat o lovitura puternica presei autohtone din mai multe motive: costurile de intretinere ale unui post retransmis mult mai mici decat cele ale unui post local care trebuia sa produca stiri, emisiuni, tranuia sa angajeze mai multi oameni etc; posturile retransmise, cel putin o parte din ele, erau mult mai dinamice si pe placul publicului, intrucat traditia si practica de radio si televiziune la Moscova au fost si raman mult mai puternice decat la Chisinau; publicitatea a fost oferita cu preponderenta acestor posturi, creand dificulati se pe aceasta cale posturilor autohtone.

Aceasta disporportie mediatica a produs consecinte negative pentru intreaga societate, intrucat mai mult erau mediatizate evenimentele externe si mai putin actualitatea interna, ceea ce a generat sau cel putin a permis crearea unui fenomen periculos cum este dezinteresul fata de evenimentele interne. In plus prin aceasta a avut loc inabusirea spatiului informational autohton si asa foarte fragil, precum si a ingreunat dezvoltarea mass-mediei nationale. Lipsa unui spatiu informational viabil in Republica Moldova, a accentuat problemele mass-mediei. Inainte de 1989, functiona spatiuil informational sovietic. Dupa disparitia imperiului, fiecare dintre fostele republici a trebuit sa-si creeze un spatiu informational propriu, si sa-l aseze pe baza democratice. In Republica Moldova nu a existat o strategie in acest sens. Desi au aparut posturi de radio si televiziune, acestea mai curand au fost impiedicate sa se dezvolte. Intrucat fenomenul cenzurii a crescut constant in presa precum si din cauza numarului foarte mare al canalelor radio-tv retransmise in detrimentul canalelor nationale, spatiul informational a fost distorsionat si lipsit de posibilitatea de a-si indeplini functia de liant intre cetatenii Republicii Molodova prin prisma evenimentelor care au loc. Din cauza lipsei spatiului informational competitiv, s-a creat un vid informational care a actionat destructiv asupra posibilelor implicari civice ale cetatenilor. Informarea unilaterala prin intermediul posturilor publice de radio si televiziune, si numarul mare al posturilor retransmise in detrimentul posturilor autohtone au dus la un dezechilibru in ceea ce priveste fluxul si ponderea informatiei autohtone in comparatie cu informatiile din strainate, ceea a produs un deserviciu nu numai publicului ci si Republicii Moldova ca stat.

Argumentele de mai sus nu au ca scop renuntarea la retransmiterea posturilor straine, din contra, democratia presupune diversitate de informatii, iar in conditiile globalizarii si integrarii europene cu atat mai mult se impune conectarea Republicii Moldova la spatiile informationale internationale si in special cel european. In acelasi timp insa Republica Moldova trebuie sa participe cu un spatiu informational propriu, competitiv si divers, in conformitate cu rigorile europene, pentru a putea oferi la randul sau ceva partenerilor europeni.

Avantajele prezentei mai multor zeci de posturi de radio si televiziune retransmise, precum si de ziare straine cu sub-redactii la Chisinau, sunt cunoasterea intr-o buna masura a ceea ce se intampla in tarile respective. Problema apare insa atunci cand aceste lucruri se intampla in favoarea unei singure tari, cum este Rusia, si in detrimentul cunoasterii a ceea ce se intampla in Republica Modlova.

Pe de alta parte insa posturile straine, in mare parte se bucura de traditie, si au un nivel mult mai bun decat posturile nationale. Acest contrast puternic ii determina pe beneficiari sa ignore practic mass-media nationala si sa se orienteze spre mediile de informare straine, mai ales ca si din punct de vedere economic intretinerea unui post retransmis radio-tv este mult mai mica de cat intretinerea unui post local. Din acest motive este practic imposibila concurenta intre un post local si unul retransmis, nu o data s-a demonstrat ca posturile locale au cedat in fata posturilor straine, nefacand fata financiar.

In acelasi timp insa nu putem nega necesitatea prezentei mass-mediei internationale in spatiul nostru informational, intrucat consumatorul de informatie are nevoie de informatie la mai multe nivele: local, regional, national si international. Este insa important sa fie un echilibru intre aceste segmente informationale, dar in primul rand trebuie asigurat accesul la informatie la nivelele local regional si national, iar peste acestea sa se suprapuna si segmentul international de informatie.

In perioada 1998 -2002 au aparut cateva posturi de radio si televiziune noi la Chisinau: Antena C, Vocea Basarabiei, Euro TV, de asemeni au aparut posturi locale si regionale in teritoriu. Din pacate insa afirmarea acestor institutii de presa a fost foarte dificila in situatia in care spatiul informational a fost si ramane dezechibrat in favoarea posturilor straine.

O parte din responsabilitate pentru situatia creata, cel putin in domeniul audiovizualului ii revine Consiliului Coordonator al Audiovizualului (in continuare CCA) care a permis dezechilibrul la care ne-am referit, prin faptul ca nu a incurajat mass-media autohtona si a avut o politica coerenta si consecventa in acest domeniu. Chiar in ceea ce priveste limba difuzarii informatiilor CCA a tolerat incalcarea legii audiovizualului (prevederea privind obligativitatea difuzarii informatiilor in proportie de 65% in limba romana) Mai mult decat atat, atunci CCA a fost dat in judecata de catre CAIRO pentru nerespectarea legii, solutia gasita de autoritati a fost modificarea legii pentru a legaliza incalcarea comisa.

Avand in vedere cele prezentate putem vorbi de o inrautatire constanta a situatie presei in Republica Moldova n perioada 1994 -2002, declin care a adus prejudicii atat breslei jurnalistice, societatii in ansamblu cat si democratiei insasi.

Legislatia in domeniul mass-media

Legislatia in domeniul mass-media in Republica Moldova este formata din legi speciale cu privire la presa si la audiovizual, precum si din dispozitii ale altor legi cu aplicabilitate in domeniul presei. Ltimii ani legislatia in domeniul presei a devevitn din ce in ce mai stufoasa, limitatnd din ce in ce ma mult activitatea jurnalistilor.

Primul act normativ adoptat in Republica Moldova pentru a reglementa activitatea instituiilor de presa este Legea presei, adoptata la 26 noiembrie 1994. Prima dezbatere asupra acestei legi vizeaza aspectele de necesitate si oportunitate a adoptarii acestei legi. In general, nu numai in Republica Moldova, jurnalistii, si nu numai, se pronunta impotriva existentei unei legi a presei. Legea presei prin reglementarile pe care le aduce nu face altceva decat sa incadreze, sa limiteze inca o data in plus activitatea presei.

Pentru a-si desfasura activitatea jurnalistii au deja cadrul legal existent valabil pentru orice persoana aflata intr-un anumit stat, in speta Republica Moldova. Acest cadru legal contine reglementari pentru orice persoana, inclusiv pentru un jurmnalist. Meseria de jurnalist presupune o libertate sporita care sa-I faciliteze obtinerea de informatii utile pentru public, motiv pentru care si cadrul legal obisnuit inseamna limite nedorite si bariere pentru jurnalisti. Cu atat mai mult o lege a presei limiteaza posibilitatile jurnalistului si stabileste un cadru mult mai ingust decat cadrul legal obisnuit.

Din aceste motive si nu numai, atat legea presei din Republica Moldova cat si aparitia ei au fost criticate inca de la inceput de jurnalisti si organizatiile de profil. Continutul legeii presei a fost claificat ca fiind un regres fata de prevederile constitutionale in materie de libertate de exprimare .

Legea presei a fost modificata de mai multe ori in 1995,1996, 1998, 1999, 2000, 2001. Au fost exluse anumite prevederi limitative, dar in acelasi timp au fost introduse alte limite. In varianta initiala legea continea interdictia ideologica de publicare a materialelor "ce contin contestari si defaimari la adresa statului si a poporului", ceea ce facea practic imposibila discutarea in presa a problemelor istorice, politice, etnice si a altor probleme controversate. Aceasta prevedere a fost exclusa ulterior din lege.

De asemeni, initial legea prevedea o procedura greoaie, birocratica si costisitoare de inregistrare a publicatiilor si agentiilor de presa, in 1995 aceasta procedura a fost simplificata doar teoretic, in practica procedura continuand sa fie dificila. Aceasta dispozitie a legii a fost calidficata drept o forma de cenzura camuflata. Argumentul guvernantilor ar fi putut fi necesitatea legalitatii, ordinii si evidentei si in acest domeniu, insa aceste piedici si bariere denota pe de o parte reaua vointa a guvernatilor in ceea ce priveste dezideratul independentei mass-media sau cel putin un exces de zel in ceea ce priveste exigentele democratiei si a statului de drept, in sensul ca trebuie sa existe ordine si evidenta inclusiv in ceea ce priveste presa scrisa, cu precizarea ca aceste evidente nu au decat un caracter formal si nu unul care ar putea crea piedici presei.

In forma sa initiala legea presei instaura o discriminare intre publicatii, oferind autoritatilor posibilitatea de a scuti unele publicatii periodice si agentii de presa partial sau total de impozite. In acest fel puteau fi facute favoruri financiare institutiilor de presa convenabile puterii politice. Legea a fost modificata ulterior astfel incat sa fie eliminata discriminarea.

Din pacate legea presei nu a reglementat situatia presei de stat. Presa de stat ar fi trebuit reorganizata si scoasa din subordinea autoritatilor publice pentru a le conferi mai multa credibilitate si autoritate. Ignorarea problemei reorganizarii presei de stat, pe de o parte, si inserarea in lege a unor dispozitii discriminatorii prin care presa de stat ar fi putut fi favorizata, cum de altfel si s-a incercat , denota faptul ca guvernantii de atunci nu au urmarit prin legea presei sa contribuie la fortificarea libertatii si independentei presei, ci au dorit sa mimeze o o solutionare a problemei si sa legalizeze parghii subtile de control si subordonare a presei.

Nu in ultimul rand legea presei nu solutionat decat la modul declarativ problema jurnalistului privind accesul si obtinerea informatiilor. Mai mult decat atat in aceeasi perioada (in 1994) a aparut si un decret al Presedintelui Republcii Moldova potruivit caruia "insitutiile de stat vor da publicitatii documentele si informatiile oficiale doar prin intermediul Directiei de Stat pentru Asigurare Informationala Moldopres" Profitand de aceata dispozitie, funcionarii de stat refuzau sa furnizeze informatii cu caracter public si de interes public reprezentantilor altor institutii de presa, la care se adauga si necunoasterea de catre functionari a legislatiei nationale si internationale privind obligatia lor de a furniza oricarei persoane interesate informatii cu caracter public.

In 2001 o alta limita a fost stabilita presei. A fost interzisa finantarea publicatiilor din Republica Moldova de catre guvernelor statelor straine. Paradoxul acestei prevederi apare in urma rationamentului potrivit caruia insisi guvernantii Republicii Moldova accepta finantari din exterior, si nu numai accepta dar si solicita, prin urmare stabileste o regula pe care nu o accepta ei insisi. Mai mult decat atat cu ajutorul sprijinului din exterior sunt declansate adevarate si campanii de imagine pentru autoritati. Aceasta interdictie denota inca o data lipsa atasamentului autoritatilor Republicii Moldova din ultimii zece ani pentru libertatea presei fortificarea independentei acesteia.

Domeniul audiovizualului este reglementat in principal de legea audiovizualului adoptata in 1995. Necesitatea acestei legi este indiscutabila. Domeniul audiovizualului necesita o reglementare aparte avand in vedere complexitatea acestui domeniu. La momentul adoptarii, legea audiovizualului a fost apreciata in general favorabil. Din pacate insa si aceasta lege nu venea sa rezolve problema indpendentei institutiilor de presa in Republica Moldova.

Desi legea audiovizualului refirma ca si alte acte normative nationale principiile libertatii de exprimare, a pluralismului de opinii, a liberei comunicari a informatiilor, a absentei cenzurii, aceste deziderate raman a fi nerealizate pe de o parte, iar pe de alta parte legea contine lacune si inexactitati care au perpetuat starea nefireasca de lucruri in audiovizualul din Republica Moldova.

Legea audiovizualului nu a fost foarte explicita in ceea ce priveste forma de organizare a unei institutii a audiovizualului (a unui radiodifuzor). Art. 1 si art. 5 ale legii contin dispozitii care se contrazic, intrucat nu exista o distinctie clara intre fondatorul unui post de radio sau de televiziune si postul propriu zis. In acest fel a fost psibila crearea de posturi de radio si de televiziune fara ca acesteasa fie persoane juridice, ceea ce a constituit ulterior obiectul unui conflict intre CCA si doi radiodifuzori.

Art. 7 al legii este prevazut ca "compania de stat Teleradio Moldova este institutie publica a audiovizualului. In acest fel s-a pus semnul egalitatii prin lege intre presa de stat si presa publica, aceasta teza fiind perpetuata mai multi ani, pentru ca abia in 2002 sa se ajunga la inceperea reorganizarii companiei de stat in un publica, reorganizare care dureaza nepermis de mult si care mai curand erodeaza si distruge Teleradio Moldova. Aceasta confuzie, presa de stat - presa publica, instituita prin lege a adus prejudicii enorme mass-mediei si a incetatenit inca pentru o perioada notiunea de presa de stat in Republica Moldova.

Prin afirmatiile de mai sus nu este negat dreptul autoritatilor statului de infiinta institutii de presa, dimpotriva, statul are acest drept, numai ca odata infiintand o institutie de presa, statul sau oricare alt fondator trebuie sa acorde independenta editoriala si autonomie institutionala institutiei de presa in cauza, fiind nepermisa aflarea unui post de radio sau de televiziune, sau a unei publicatii in subordinea directa sau sub controlul guvernului sau altei autoritati publice.

Art. 13 alin 1 prevede ca institutiile audiovizualului sunt obligate sa difuzeze operativ si gratuir comunicatele primite de la Parlament, Presedintie si Guvern. Aceasta prevedere reprezinta o imixtiune in politica editoriala posturilor radio tv si poate fi folosita ca o parghie de influentare, initmidare sau chiar ca o arma de santaj impotriva posturilor in cazul in care este omisa difuzarea unui comunicat.

Art. 13, alin 3 al legii prevede ca radiodifuzorii sunt obligati sa transleze cel putin 65% din volumul emisiunilor in limba romana. Acest procent nu a fost respectat de majoritatea posturilor radio si tv din Republica Moldova, in special cele retransmise. Pentru acest lucru CCA a fost actionat in judecata. Pentru a nu schimba nimic, dar pentru a rezolva totusi situatia, Parlamentul a modificat legea audiovizualului. In acest fel posturile retransmise nu mai aveau obligatia sa respecte aceasta proportie. In acelasi timp nici posturile locale nu respectau aceasta proportie, iar CCA a continuat sa tolereze situatia.

O alta problema defectuos reglementata de legea audiovizualului este cea privind componenta CCA si modul de constituire a acestei autoritati publice. CCA este format din 9 membri, numiti cate trei de catre: Presedentie, Parlament, Guvern. In acest fel puterea politica are posibilitatea de a numi toti membrii CCA instituind automat o tutela asupra aceste institutii. Desi legea prevede ca memebrii CCA sunt garanti ai interesului public si nu reprezinta autoritatea care i-a numit, respectarea acestei prevederi este indoielnica din moment ce membrii CCA pot fi numiti de aceea si forta politica aflata la putere, cu artificiul ca acest lucru se intampla prin intermediul a trei institutii diferite: Presedinte, Parlament, Guvern.

Legea privind accesul la informatie - este probabil legea care a ajutat, sau cel putin ar fi trebuit sa ajute cel mai mult presa din Republica Moldova. Legea privind accesul la informatie obliga functionarul public sa puna la dispozitia oricarei persoanei interesate toata informatia de care dispune. Aceasta lege, adoptata in 1999 din pacate insa nu functioneaza. Mentalitatea functionarilor este de tip vechi potrivit careia toata informatia este secreta si doar o mica parte este publica. Dn aceasta cauza legea nu este aplicata asa cum ar trebui. In acelasi timp insa nici beneficiarii acestei legi, si in special jurnalistii nu pun in valoare parghiile puse la dispozitie de aceasta lege pentru a obtine informatiile de care au nevoie pentru exercitarea profesiei lor. In perspectiva insa aceasta lege va contribui substantial la asezarea pe baze democratice a functionarii institutiilor statului.

Codul civil al Republicii Moldova, pana a fi modificat in 2002 continea prevederi care puteau afecta jurnalististii in exercitaterea meseriei lor. In special este vorba de art. 7 si 7? - apararea onoarei si demnitatii care prevedeau despagubiri in cazul in care era cauzat un prejudiciu moral prin raspandirea de informatii care lezeaza demnitatea unei persoane. Limita maxima a acestor prejudicii era situata in jurul a 3600 de lei, ceea ce reprezenta o suma rezonabila. Evindent aceasta suma poate fi considerata si mica in raport cu un anumit prejudiciu. Trebuie avut insa in vedere si faptul ca prejudiciile morale, cu alte cuvinte suferintele, nu sunt susceptibile de a fi evaluate in bani.

In anul 2002, codul civil a fost modificat, iar din actualul art. 16 (fostul art. 7) a fost exclusa prevederea privind limita maxima a compensatiilor pentru prejudiciului moral, in acest fel existand riscul, ca in cazul in care reclamantii pretind sume exorbitante intr-un proces cu o institutie de presa, si in cazul in care judecatorul accepta aceste pretentii, ca institutia de presa sa fie falimentata in urma unui singur proces.

Evident pentru a nu fi admis acest lucru, judecatorul examinand fiecare cauza in parte, si punand in balanta gravitatea faptei comise si prejudiciul creat poate obliga partea aflata in culpa la plata unei compensatii rezonabile. Marimea compensatiei pentru prejudiciu moral se determina de catre instanta de judecata in functie de caracterul si gravitatea suferintelor psihice sau fizice cauzate persoanei vatamate, de gradul de vinovatie al autorului prejudiciului, daca vinovatia este o conditie a raspunderii, si de masura in care aceasta compensare poate aduce satisfactie persoanei vatamate, conform art. 1423 din noul Cod civil.

Asadar si noul cod civil ar putea limita indirect la un plafon rezonabil compensatiile pentru un prejudiciu creat, din pacate insa in absenta unei justitii independente si in conditiile continuarii aservirii puterii judecatoresti de catre puterea executiva, este nevoie de o garantie mai ferma in aceasta problema a compensatiilor pentru prejudiciu moral, cel putin la nivelul compensatiilor din vechiul cod civil. Aceasta necesitate este resimtita in special de jurnalisti care sunt cei mai expusi, prin prisma meseriei pe care o exercia, de a fi pedepsitiin urma aplicarii acestui articol.

Codul penal pana in 2002, dar si dupa, continea dispoztii care puteau afecta jurmnalistii. Este vorba de infractiunea de calomnie prevazuta de art. 117 din vechiul cod. Pedeapsa pentru calomnie era stabilita in privatiunie de libertate pana la 3 ani sau amenda penala pana la 900 lei. In variant agravanta, pedeapsa pentru calomnie era stabilita in privatiune de libertate pana la cinci ani.

In anul 2002, codul penal a fost modificat si a fost pastrata doar varianta agravanta a calomniei. Prin urmare pedeapsa pentru calomnie devenea una singura - privatiune de libertate pana la cinci 5 ani. Aceasta modificare afost interpretata ca fiind o intimidare a jurnalistilor in primul rand care sunt cei mai expusi in aceasta privinta.

Problema care apare in legatura cu aceasta prevedere in codul penal este ca in Europa, excluderea calomniei din codul penal este deja un capitol incheiat. Calomnia a fost dezincriminata pe plan european, iar acest lucru s-a intamplat cu mult inaintea anului 2002, lucru de altfel cunoscut si in Republica Moldova. Prin urmare problema care apare este de ce odata cu adoptarea noului cod penal in 2002 calomnia aparut din nou in cod, mai mult decat atat de ce a aparut calomnia doar in forma agravanta?! Faptul ca autoritatile au permis aceasta modificare in legislatie in contradictie cu standardele europene denota reaua credinta a guvernantilor sau in cel mai bun caz iresponsabilitate si incompetenta in materie. Prin urmare exluderea calomniei din codul penal care a avut loc in aprilie 2004 sub presiunea Consiliului Europei, la initiativa Presedintelui Republicii Moldova nu este decat repararea tardiva a unei gresei comise inca 2002.

Adoptarea noilor coduri: civil si penal a reprezentat pentru presa o noua intimidare, ceea ce a determinat in continuare autocenzurarea jurnalistilor si a creat piedici noi institutiilor de presa, Din acest punct de vedere noile aceste doua acte normative au reprezentat un regres pentru democratia din Republica Moldova

Legea cu privire la institutia publica nationala a audiovizualului Compania Teleradio - Moldova, adoptata la 26 iulie 2002. Adoptarea a cestei legi reprezinta un precedent grav in Republica Moldova. In 2002 la Parlament au fost depuse doua proiecte de lege cu privire la compania Teleradio Moldova: unul elborat de APEL si expertizat de Consiliul Europei, precum si un al doilea proiect din partea Preseditelui Republicii Moldova. Dupa ce a fost dezbatut si votat in prima lectura proiectul de lege avizat de Consiliul Europei, Parlamentul (fractiunea majoritara comunista) a respins acest proiect si a adoptat, votand in doua lecturi succesiv, proiectul de lege prezentat de Presedintele Republicii. Acest proiect a fost criticat pentru faptul ca autoritatile statului pastrau controlul asupra institutiei in cauza, iar independenta editoriala nu putea fi asigurata in aceste conditii. Adoptarea acestei legi a trezit nemultumiri in randul breslei jurnalistice, a societatii civile si a fost supusa criticii inclusiv din partea organizatiilor internationale.

Asadar, compania Teleradio Moldova urma sa se creeze pe baza unei legi defectuoase, care compromite si dicrediteaza notiunea de institutie publica de presa. Pe langa acest fapt grav, reorganizarea in sine a companiei inceputa in 2002 dureaza de aproape doi de zile, fiind inlocuiti mai multi manageri fara nici un succes in reorganizarea companiei, in conditiile in care institutie degradeaza si se erodeaza, controlul si cenzura fiind in crestere si atingand cele mai inalte cote din 1989 pana in prezent.

Exista si alte acte normative care reglementeaza sau sunt aplicabile incazul exercitarii meseriei de jurnalist precum: Legea cu privire la activitatea editoriala, Legea cu privire la publicitate, Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe, Legea telecomunicatiilor, Legea cu privire la secretul comercial, Legea cu privire la secretul de stat, Codul Contraventiilor Administrative, Codul Electoral etc. Cunoasterea prevederilor acestor acte normative ramane a fi un imperativ pentru jurnalisti si o arma in acelasi timp, intrucat aceasta ar facilita pe de o parte exercitarea meserie, pe de o parte, si ar oferi mai multa incredere si fermitate jurnalistilor in apararea drepturilor lor.

Concluzii:

Mass-media asigura o forma de comunicare intre autoritati si populatie. De asemeni prin lansarea unor subiecte de dezbarere in mass-media poate fi creat un current de opinie si poate fi promovat sau respins un anumit proiect de interes public. Mass-media a fost numita in sens figurat "a patra putere in stat". Este important insa ca institutiile de presa sa se bucure de independenta editoriala si autonomie institutionala pentru a putea oferi publicului larg informatii obiective.

Daca o guvernare doreste sa fie transparenta, atunci acest obiectiv poate fi atins si prin intermediul presei. Institutiile de presa trebuie sa se bucure insa de credibilitate pentru a putea reflecta transparenta sau netransparenta guvernarii. Astfel in primul rand publicul trebuie sa cunoasca modul de organizare al intitutiilor de presa precum si cine exercita sau poate exercita control sau influenta asupra lor.

In Republica Moldova, poate fi relativ usor stabilit ale cui interese le reprezinta o instituie de presa sau alta, avand in vedere modalitatea directa in care este promovat un anumit lider politic sau o autoritate publica (centrala sau locala). In general, peste tot in lume exista un anumit control asupra presei din partea unor cercuri financiare puternice, care se afla in apropierea unei tabere politice. Ceea ce difera insa de la caz la caz este gradul de influenta exercitat asupra unui ziar sau asupra unei televiziuni de catre detinatorul pachetului majoritar de actiuni.

O anumita manipulare prin presa a avut si are loc in continuare, oricat de democratic ar fi un regim. Aceasta manipulare insa este invers proportionala cu gradul de pregatire civica al consumatorului de informatie. Pe de alta parte insa, un bun manager al unei institutii de presa este preocupat in primul rand de imaginea si credibilitatea propriului ziar sau a propriei televiziuni, ceea ce ar trebui sa asigure popularitate (tiraj sau audienta) si prosperitate institutiei respective de presa. In aceste conditii, aceasta institutie de presa se bucura de credibilitate din partea publicului.

Mass-media poate fi asociata unui barometru. Intr-o acceptiune stricta rolul sau ar putea fi explicat in fel urmator: pe de o parte este vorba de monitorizarea activitatii autoritatilor, privite cu ochi critic de presa, pe de alta parte reflectarea reactiilor si nemultumirilor societatii cu privire la felul in care sunt solutionate problemele sale.

De fapt, sub acest aspect, mass-media este veriga de legatura intre societate si reprezentantii sai. Presa nu este insa doar un transmitator de informatii. Avand regulile sale de functionare, si fiind in mod obisnuit pusa in situatia de a rezista in conditiile economiei de piata, presa joaca un rol activ in democratizarea unei societati, precum si in mentinerea acestei stari de lucruri.

De cel mai multe ori, intr-o socieate democratica, presa poate determina, prin atitudinle pe care le ia, prin investigatiile pe care le face, declansarea unor procese juridice, sociale si chiar politice. Exista exemple in lume cand au fost demisi preseninti de stat datorita unor dezvaluiri facute de presa. Pentru a asigura insa functionarea democratiei, presa trebuie sa actioneze in interesul particularilor, al oamenilor de rand, intrucat numai in acest fel isi poate juca rolul de "caine de paza al democratiei"

Din pacate in Republica Moldova nu este dezvoltat jurnalismul de investigatie. Acest tip de jurnalism este o necesitate pentru presa democratica. Investigatiile jurnalistice reprezinta de cele mai multe ori premise si baze pentru investigatii din partea autoritatilor statului care pot duce la descoperirea unor cazuri de proportii de coruptie, trafic, delapidari, evaziuni fiscale, abuzuri etc

Pentru a reduce la tacere institutiile de presa incomode, autoritatile sau grupurile de interese puternice, au folosit si folosesc diferite metode. Astfel de practici au loc nu numai in Repiblica Moldova, aici insa, datorita experientei totalitare, pe langa parghiile subtile sunt folosite si mecanismele represive. Enumerarea de mai jos este exemplificativa:

Parghia economica - cea mai des intalnita. Pe de o parte este vorba de subventionarea publicatiilor sau a posturilor radio-tv ineficiente si asugurarea pe cai artificiale a supravietuirii lor, pe de alta parte este vorba de refuzul de a plasa publicitate in spatiile institutiilor de presa incomode, urmarindu-se sufocarea lor si eliminarea de pe piata. Parghia administrativa - folosita cu succes in RM. In ultimii zece ani poate fi observat ca mai multe institutii de presa sunt hartuite, fiindu-le create probleme interne: privind reorganizarea, dobandirea personalitaii juridice etc, astfel incat aceste istitutiii sa se confrunte cu acest probleme interne in loc sa se ocupe de exercitarea sarcinilor lor lor. Parghia judiciara - antrenarea in procese judiciare, reclamamti de cele mai multe ori fiind reprezentanti ai autoritatilor publice, in special ai puterii politice, avand loc si sub acest aspect o hartuire a institutiilor de presa, care practic dedica o buna parte a timpului in instantele de judecata, neavand timp sa se ocupe de editiile publicatiilor lor.

Perioada 1994 - 2002 in ceea ce priveste situatia mass-mediei din Republica Moldova s-a caracterizat printr-o corespondenta intre teorie si practica, ambele in mare parte negative. Au fost adoptate acte normative care ar fi trebuit sa duca la fortificarea independentei presei si legile de altfel aveau un astfel de potential.

Lacunele in legislatie, lipsa unei continuitati, consecvente si coerente legislative a diminuat foarte mult rolul primordial al legislatiei in demersul crearii presei independente in Republica Moldova. Prin urmare constatam ca legislatia in domeniul presei este inadecvata, neconforma cu standardele europene, care nu asigura independenta editoriala si autonomia institutionala a institutiilor de presa.

In ceea ce priveste practica, lipsa vointei politice a tuturor guvernantilor din 1994 in prezent de a transforma presa de stat in presa publica denota atasamentul clasei politice, aflate la guvernare in aceasta perioada, fata de valorile dusuete ale trecutului, ceea ce ingreuneaza evolutia societatii in ansamblu creandu-i prejudicii care vor fi suportate de generatiile viitoare

Un partid politic ajuns la guvernare, inca de la inceputul mandatului ar fi trebuit sa dea dovada de vointa politica si sa asigure functionarea institutiilor democratice, inclusiv a institutiilor de presa, in asa fel incat odata cu schimbarea guvernarii sa nu fie afectata functionarea acestor institutii, in sensul alunecarii lor in sfera de influenta a puterii politice. Daca timp de cel putin o guvernare, presa ar fi lasata sa activeze independent, atunci aceasta se va fortifica, va obtine suficienta credibilitate si autoritate, incat urmatorilor guvernati le va fi mai greu sa si-o subordoneze, si prin urmare vor trebui sa tina cont de existenta "cainelui de paza al democratiei", pe de o parte, iar presa va putea sa reflecte nestingherit punctele de vedere a tuturor partilor interesate, cu alte cuvinte si-ar putea juca rolul sau intr-o democratie, pe de alta parte.

Din pacate, in Republica Moldova, toate fortele politice care au ajuns la guvernare (mai putin, partial, perioada 1990 -1994) s-au bucurat ca pot folosi toate parghiilemass-mediei pentru a promova doar punctul lor de vedere, incalcand libertatea presei, iar atunci cand au pierdut puterea s-au aratat nemultuminti de faptul ca vocea lor nu este auzita, ca nu au acces in presa, moment in care isi aminteau despre necesitatea unei presei libere intr-un stat democatic. Pentru aceasta, insa, acele partide politice ar fi trebuit sa asigure libertatea presei atunci cand aveau puterea.

14 iunie 2004 = Moldova Azi