POLITICI SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ: CONCLUZII PENTRU

REPUBLICA MOLDOVA

 

Dr. Gh. Raţă

 

Politica socială rămâne a fi una dintre cele mai importante pentru statele de drept din cea de-a doua jumătate a sec. XX, începutul sec. XXI. Pe lângă protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, statele bunăstării, precum tinde a fi şi Republica Moldova, sunt ferm angajate în apărarea şi garantarea drepturilor sociale. Un astfel de stat poate fi conceput ca rezultat al acţiunii actorilor politici şi a instituţiilor politice de a dezvolta colectiv şi sistematic realitatea politică şi cea economică. Deţinând resurse importante şi pe baza unei voinţe generale de compensare a limitelor sociale ale economiei de piaţă, poate fi constituit un sistem social de tip nou.

În ţările UE politica socială a devenit o parte indispensabilă a politicii de prosperitate a tuturor membrilor societăţii, bazele acesteia fiind înscrise chiar în Tratatul de la Roma (titlul III, partea a III-a – “Politici sociale”), unde erau prevăzute măsuri de ameliorare a condiţiilor de viaţă şi de muncă, armonizarea sistemelor sociale din diferite state membre. Pentru a realiza prevederile politicii sociale, statul se implică tot mai activ în viaţa economică şi politica de repartizare a bunurilor societăţii, protejând anumite categorii ale populaţiei. Aceste măsuri conduc la minimalizarea conflictelor şi a diferenţierii sociale. Evaluarea eficienţei acestui sistem social (în ce măsură se rezolvă problemele sociale, evoluţia acestora, cu ce costuri, care sunt efectele secundare etc.) pot servi drept repere de bază pentru constituirea Politicii sociale a Republicii Moldova. O prezentare succintă, dar deplină a evoluţiei istorice a Politicii sociale în UE devine importantă din punctul de vedere al devenirii acesteia ca exemplu pentru ţara noastră, iar studiul asupra mecanismului de coordonare şi corelaţie a politicii economice cu politica socială promovată de UE ni se pare foarte actuală pentru guvernanţii moldoveni. Neglijarea insistentă a existenţei acestei interdependenţe pentru o ţară în tranziţie spre o economie de piaţă, desechilibrul între declaraţiile făcute pentru organismele financiare externe şi îndeplinirea cerinţelor acestor organisme faţă de politicile sociale, conduc doar la agravarea situaţiei interne şi declinul nivelului de trai în Republica Moldova.        

Prezentarea politicilor sociale comunitare şi modalităţilor de preluare a acestora în ţara noastră în cap. al II-lea a studiului este un imperativ al zilei. Politicile sociale urmează să primească un statut de politică de prim-plan, cu caracter stabil şi durabil, capabilă să conducă spre eradicarea sărăciei şi ridicarea nivelului de trai a cetăţenilor de rând din republică.

 

1.                       CORELAŢIA DINTRE INTEGRAREA ECONOMICĂ ŞI EVOLUŢIA SOCIALĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ DIN ANII ‘50-90 AI SEC. AL XX-LEA  ÎN CALITATE DE MODEL PENTRU  REPUBLICA MOLDOVA

 

Abia după Tratatul de la Maastricht politica socială în UE îşi ocupă locul în topul celor mai importante politici comunitare. Evoluţia îndelungată şi deseori anevoioasă a acestei politici e legată de mulţi factori de ordin politic, economic, precum şi de particularităţile locale. Însăşi cunoaşterea istoriei politicii sociale în UE devine un model demn de atenţie, dar nu de aprobare totală şi absolută pentru guvernele ţărilor în tranziţie, care urmează să ia în considerare şi specificul ţării în care se implementează reforma socială. Multe elemente de bază ale acestei politici pot servi drept temelie pentru fondarea unei Politici sociale durabile în Republica Moldova. Pentru aceasta e nevoie de a cunoaşte etapele principale în evoluţia politicii sociale din UE şi mecanismul de corelaţie dintre aspectul economic şi cel social. În opinia noastră mecanismul dat este cheia de boltă în descifrarea succesului politicii sociale comunitare.
Conducerea actuală a Republicii Moldova desconsideră acest mecanism complex de interacţiune a sferei sociale cu cea economică, deaceia insistăm în I-ul cap. al studiului asupra evoluţiei politicilor sociale în UE, schiţând şi anumite sugestii pentru instituţiile politice din ţară. De aici şi atenţia sporită faţă de această corelaţie, în dependenţă de epoca parcursă de UE şi de complexitatea conexiunii problemelor sociale cu cele economice sau politice.

 

1.1    Anii ‘50-60 - perioada Comunităţilor (CEE, CECO, CEEA) şi devenirii Pieţii comune.

 

Această perioadă poate fi menţionată drept prima modificare a corelaţiei economico-sociale din istoria UE caracterizată de o integrare economică slabă, de o atenţie sporită a guvernelor naţionale faţă de problemele sociale şi de instabilitatea socială legată de creşterea pericolului disponibilizării odată cu creşterea economică. Situaţia se agrava şi din cauza volumului ridicat de prerogative ale statului în domeniul redistribuirii bunurilor sociale prin intermediul bugetelor naţionale. Pentru Republica Moldova această perioadă urmează a fi similară în aspectul creşterii concurenţei economice, restructurării şi reînzestrării întreprinderilor, datorită privatizării în primul rând, folosirii mai efective a resurselor, inclusiv a celor umane şi drept rezultat a creşterii nivelului de trai. Momentele negative ale acestui proces, precum disponibilizarea masivă, ruinarea majorităţii întreprinderilor şi intrarea într-o criză de lungă durată nu au fost evitate, deşi cunoscând evoluţia evenimentelor din UE  aceste momente puteau fi depăşite. Specificul ţării noastre în această situaţie rămâne numărul ridicat de gospodării săteşti şi modul de privatizare a pământului. Nici gospodăriile de tip vechi, nici ţăranii împroprietăriţi peste noapte cu câteva cote  de pământ nu pot rezista concurenţei deschise. Evoluţia acestor comunităţi agricole va fi în defavoarea proprietarilor, fiind asistată de o reducere substanţială a veniturilor şi de sărăcirea în masă a deţinărilor de pământ. Efectul social a fost minim deja în primii ani de reformă agrară. În timp ce comunitatea europeană deja în Tratatele de la Paris şi de la Roma includ prevederi de recalificare profesională a celor disponibilizaţi, în Republica Moldova la începutul anilor  ‘90 nu se prevedeau măsuri concrete în acest domeniu. Rămâne actuală problema recalificării cadrelor şi pregătirii specialiştilor de generaţie nouă drept garanţie a stopării fluxului de cetăţeni peste hotare şi de înviorare a economiei naţionale. Implicarea activă a statului în redistribuirea bunurilor sociale nu trebuie să ne sperie din momentul când pentru guvern politica socială devine un aspect la fel de important ca politica externă a statului. Drept exemplu putem aduce cheltuielile sociale ale Franţei în 1960 – 13,4% din buget, în Belgia – 17%, iar în RFG – 20,5% (2). Cheltuielile respective vor creşte în anii următori, obligând guvernele să-şi păstreze controlul asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Acest control nu devine împovărător pentru producător sub un regim de stat liberal şi democratic în sfera economiei de piaţă. Situaţia producătorilor locali în primii ani de independenţă a Republicii Moldova urma să fie îmbunătăţită datorită intrării într-o zonă de liber schimb avantajoasă. Urma alternativa dintre posibilităţile geopolitice din Est, prin CSI şi din Vest, prin angajarea reală spre UE, după cum au făcut Ţările din Europa de Est şi cele Baltice. Miza a fost făcută pentru CSI, iar rezultatele integrării economice rămân în continuare sub aşteptări. Republica Moldova a cunoscut tensiuni sociale provocate de disponibilizările masive şi de nivelul scăzut al veniturilor în localităţile rurale deja la începutul anilor ’90, dar fără consecinţe grave. Acest factor se explică prin “deplasarea” populaţiei în Rusia şi în Europa în căutarea unor locuri de muncă mai avantajoase. O soluţie ar rămâne şi astăzi ridicarea atractivităţii locurilor de muncă prin mărirea salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, oferirea creditelor preferenţiale, asigurarea cu locuri de trai şi posibilitatea de răscumpărare în rate etc., în mod deosebit pentru specialiştii tineri. Toate împreună ar conduce la diminuarea problemelor sociale, la angajarea tinerilor în câmpul de muncă, la stoparea fluxului de resurse umane în străinătate şi nu în ultimul rând la regenerarea potenţialului economic al ţării. Crearea după modelul european a “economiei de piaţă socială” ar fi condus real la ridicarea nivelului de trai între Nistru şi Prut, creând în acest mod imaginea regiunii preferenţiale pentru populaţia Transnistriei, moment ratat imediat după aplanarea conflictului armat de pe Nistru de guvernele republicii. Deşi în anii ‘50-60 UE nu socotea politica agrară comună drept o parte componentă a politicii sociale, aceasta a avut cel mai direct impact social pentru populaţia rurală (3). Modelul ridicării nivelului de trai al ţărănimii prin intermediul unei politici agrare bine delimitate rămâne pentru ţara noastră o prioritate stringentă. Nivelul de trai al acestei pături sociale în Republica Moldova este în declin continuu, eradicarea sărăciei urmează a începe anume din rândul acestei categorii. Doar amestecul activ al statului în sectorul agrar prin favorizarea apariţiei unei categorii de fermieri, concentrarea proprietăţii funciare, reglarea preţurilor la producţia agricolă, reutilarea tehnică şi tehnologică, precum şi ocrotirea celor disponibilizaţi ar putea hotărî problema satului. Toate aceste măsuri accentuează corelaţia dintre economic şi social, transformând problema reformei agrare (extrem de importantă pentru Republica Moldova) într-o politică de stat social-orientată. UE a avut nevoie pentru elaborarea strategiei sociale şi aplicarea ei reală în practica comunitară nu mai puţin de 20 de ani, ţara noastră ar putea accelera această perioadă, dacă ar accepta modelul social european în perioada de tranziţie la economia de piaţă, iar în politica externă ar domina real vectorul integrării europene.

 

1.2  Anii ‘70 – prima criză economică postbelică şi amprenta acesteia asupra politicii sociale comunitare. 

 

Conjunctura economică mondială cunoaşte în această perioadă un declin pronunţat din cauza crizei financiare declanşate în SUA şi asistată de o mărire a preţurilor la petrol de patru ori. Prima criză economică din perioada postbelică a avut cele mai grele repercursiuni pentru UE, unde ritmul creşterii economice a scăzut în mod evident. Programele de consolidare a integrării, elaborate în anii 1969-1971 vor eşua, lăsând loc politicii protecţioniste la nivel de guvern naţional. Tendinţa de salvgardare a propriei pieţi interne va crea noi probleme în sfera socială. Ultima evoluţionează foarte lent, deşi în cadrul CEE sunt adoptate un şir de măsuri menite să îmbunătăţească situaţia oamenilor de rând. În ipostaza complicată de criză profundă sunt selectate patru domenii prioritare din sfera socială. Cel mai important – lupta cu şomajul, care a crescut foarte repede, mărindu-se în 1975 de 2-5 ori în comparaţie cu 1970. Chiar şi în momentul stopării declinului economic nivelul şomajului rămânea în creştere. Acest fenomen obligă Comisia şi Consiliul de Miniştri de a declara problema şomajului una de primă importanţă. O parte considerabilă a Fondului Social European a fost destinată luptei cu şomajul.

În Republica Moldova situaţia a fost diferită. S-a evitat această problemă în primul rând datorită creşterii fluxului de cetăţeni apţi de muncă peste hotarele ţării, dar circumstanţele pot să se complice odată cu revenirea majorităţii populaţiei plecate din ţară. Pentru Republica Moldova această problemă trebuie să rămână una de prioritate majoră, fiind elaborat un plan clar şi de lungă durată de luptă împotriva şomajului. Deşi ritmul creşterii economice în Republica Moldova pare a fi în creştere, situaţia ar putea să se agraveze datorită factorilor externi – în primul rând din cauza conjuncturii economice mondiale. Problemele de natură diferită, inclusiv sociale, din UE sau Rusia obligă o parte considerabilă a cetăţenilor plecaţi ilegal să se întoarcă acasă, deşi numărul acestora rămâne în continuare un punct de discuţii deschise. Puţin optimism în acest sens oferă pericolul începerii unui război împotriva Iracului, deoarece în mod indirect va influenţa asupra economiei naţionale şi a revenirii cetăţenilor moldoveni acasă. Toate aceste aspecte vin să confirme necesitatea elaborării unui plan de lungă durată pentru combaterea şomajului şi amplasarea tinerilor specialişti în câmpul de muncă.

În situaţia de criză ce cuprinde UE la începutul anilor ’70 creşte şi diferenţierea asigurării sociale în diferite tări ale Comunităţii. UE va hotărî această problemă prin elaborarea Politicii Comune Regionale (PCR). Republica Moldova de asemenea trece printr-o  perioadă similară de diferenţiere socială şi economică la nivel regional (nord-centru-sud, Republica Moldova - Transnistria), dar şi la nivel de oraş – sat. În timp ce în capitala republicii şi la Tiraspol este concentrat potenţialul economic şi financiar, în alte judeţe situaţia rămâne deplorabilă. Doar o redistribuire a acestui potenţial cu o dirijare corectă din partea guvernului ar putea diminua tensiunea socială în curs de acumulare. O politică coordonată regională în RM poate fi realizată doar cu susţinerea financiară străină (în cadrul proiectelor finanţate de BM, BERD, Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-est ş.a.) prin elaborarea de proiecte concrete, menite să îmbunătăţească infrastructura locală, să faciliteze dezvoltarea economică, să deschidă noi locuri de muncă în judeţele îndepărtate de capitală etc. Ar fi binevenită crearea unui Fond regional, care ar atrage investiţii locale prin elaborarea diferitor proiecte. Nici în UE, nici în RM o politică regională adecvată nu poate fi calificată drept una socială, dar impactul social al acestei politici este evident.

Un element important al instabilităţii sociale în timpul crizelor este inflaţia, instabilitatea permanentă a cursului valutar şi deficitul în creştere a bugetului. În Europa anume acest element conduce la creşterea bruscă a cheltuielilor pentru întreţinere, dacă în anii ’60 coşul de consum constituia 32-63% din salariul mediu al unui muncitor, atunci în perioada 1971-1974 acest procent ajunge la 54-76, iar în 1978-1980 – de la 70 până la 94% din acelaşi salariu (4). Doar o politică valutară şi antiinflaţionistă dură, coordonarea indicilor macroeconomici şi o politică bugetară corectă pot conduce spre schimbarea conjuncturii economice în perioada de criză. UE a câştigat şi prin adoptarea acestui set de măsuri. Ignorarea acestui element poate conduce la tensiuni sociale cu consecinţe grave.

Nu mai puţin important este şi aspectul ideologic în atare situaţii de criză. UE a ales drept lozincă socială la această etapă istorică – construcţia “Europei sociale”. O astfel de Europă era preferabilă Europei bântuite de reforme şi măsuri antiinflaţioniste. Deja în anul 1972 conducătorii statelor-membre declară politica socială drept una de aceiaşi importanţă ca şi politica economică. Acest moment va deveni realitate mult mai târziu, după Tratatul de la Amsterdam, dar cheltuielile din domeniu social vor începe să crească stabil şi continuu anume în această perioadă de criză (5).

În Republica Moldova au existat tentative de exploatare a aspectului ideologic, dar alegerea aspectului concret (fie etnic, naţional sau lingvistic) nu a condus la consolidarea societăţii, ci doar la scindarea acesteia. Vectorul integrării europene ca aspect salvator şi ca model pentru evoluţia socială la începutul anilor ’90 a fost ratat. Nu este târziu nici acum, e chiar mai bine pregătit terenul pentru avansarea ideei europene la nivel naţional şi susţinerea activă a modelului social european pentru ţara noastră. Instituţiile de învăţământ superior, ONG-le, partidele politice şi chiar unii conducători de nivel înalt din ţară promovează tot mai insistent principiul integrării europene drept unul optim pentru Republica Moldova. Urmează ca ideea respectivă să pătrundă în masele nostalgice după perioada sovietică unde exista o asigurare socială minimă, superioară celei aproape inexistente la moment în republică. În acest sens evoluţia evenimentelor din România, ţară angajată ferm în cursa de integrare europeană, pot deveni hotărâtoare pentru majoritatea populaţiei din Republica Moldova. În acelaşi timp ideea integrării europene poate fi una benefică pentru consolidarea societăţii civile, scindată după criterii etnice, naţionale, lingvistice, religioase etc. O politică coordonată la nivel de guvern în această direcţie poate, în opinia noastră, facilita reîntregirea teritorială a RM şi elaborarea unui statut aparte şi pentru Transnistria. Exact aşa cum UE a căutat ieşirea din criza economică prin ideologia unei “Europe sociale”, Republica Moldova ar merge real spre consolidarea societăţii civile, orientate spre pregătirea ţării pentru aderare la UE.

Noile eforturi nu pot speria din momentul când în faţă avem exemplul elocvent al Ţărilor Baltice şi celor din Europa de Est, care deja în 2004 vor deveni membre cu drepturi depline ale UE. Nu este exlusă nici tentativa diplomatică de avansare a lozincii “În Europa împreună cu România” - nu ar fi o noutate pentru istoria integrării europene. Anume în acest mod a procedat Portugalia, insistând la aderare concomitent cu Spania - rezultatul a fost pozitiv. În ţara noastră, pentru realizarea unui atare imperativ, lipseşte voinţa politică şi lipsa unui obiectiv clar definit de aderarea la UE. Aspectul social ar urma să fie unul de prim plan în promovarea modelului european pentru RM. 

 

1.3  Anii ‘80 -  adâncirea şi extinderea intervenţiei comunitare ca factor favorabil în evoluţia politicii sociale comunitare.

 

În anii ’80 UE parcurge o nouă etapă de integrare în domeniu economic şi social – perioada constituirii şi definitivării Pieţii interne comune. Atât extinderea Comunităţii, cât şi trecerea la piaţa internă comună dictau schimbări esenţiale în domeniul social. Interdependenţa dintre necesitatea realizării unei politici sociale comune coerente şi posibilitatea realizării pieţei comune s-a dovedit a fi considerabilă (moment important de luat în considerare de guvernul ţării noastre la moment). Politica socială comună devine o premiză pentru realizarea planurilor economice comunitare, iar începutul funcţionării mecanismelor pieţei comune devine un stimul real pentru transformările sociale. Astfel, anume în această perioadă politica socială comună devine o parte componentă a strategiei de integrare economică, iar însemnătatea ei pe parcurs nu va mai fi diminuată. În Republica Moldova aceste două elemente au fost şi rămân a fi privite separat, eroare întâlnită pe parcursul evoluţiei istorice şi în UE. Starea generală în comunitate era complicată de situaţiile diferite din ţările-membre şi de problemele din cadrul negocierilor pentru o Politică socială comună, fază ce poate fi depăşită la noi.

 Important este să menţionăm la acest capitol negocierile intense dintre reprezentanţii diferitor state. Gradul de diferenţiere socială mai rămânea înalt, îndeosebi în Grecia, Spania şi Portugalia, dar anume negocierile îndelungate au permis nu doar declararea politicii sociale, ci şi realizarea acesteia. Pentru ţara noastră importante sunt negocierile pe plan intern pentru elaborarea unei strategii sociale comune, reale şi de lungă durată, care ar urma să fie îndeplinită indiferent de culoarea politică a conducerii ţării. Măsurile parţiale, precum Strategiile preliminare de reducere a sărăciei din decembrie 2000 (6) sau cea din mai 2002 (7) sunt foarte binevenite cu condiţia realizării măsurilor prevăzute în aceste documente, dar realitatea demonstrează incapacitatea guvernului de a-şi onora obligaţiunile. Cauza principală o vedem în incoerenţa politicii sociale, în lipsa unei Politici sociale realiste, acceptate şi aprobate la nivel naţional, dar nu în lipsa mijloacelor financiare, motiv vehiculat în majoritatea situaţiilor. Vom insista pe parcursul studiului asupra elaborării unei Politici sociale a Republicii Moldova în baza Cartei sociale a Consiliului Europei şi altor documente importante ce vizează politica socială în Europa, pentru a pregăti terenul aderării la UE. Imposibilitatea realizării imediate a tuturor prevederilor acestui eventual Document nu înseamnă amânarea la nesfârşit a elaborării şi adoptării acestui important document strategic cu efect terapeutic. În realizarea prevederilor Politicii sociale a Republicii Moldova urmeză a fi antrenaţi toţi participanţii la elaborarea acestui proiect (reprezentanţii societăţii civile, ONG-urile, partidele politice, sindicatele, guvernul, parlamentul, preşedinţia), termenii fixaţi pentru îndeplinire devenind absolut obligatorii pentru agenţii vizaţi.

Una din priorităţile UE în anii ’80 a fost lichidarea tuturor barajelor în circuitul forţei de muncă în interiorul Comunităţii, ceea ce conducea direct la crearea pieţii comune a forţei de muncă. Realitatea de la începutul sec. al XXI-lea ne demonstrează că pentru noii membri ai UE se vor face careva excepţii, fiind limitată mişcarea liberă a forţei de muncă din ţările mai sărace a Europei de Est. La prima vedere această problemă ar părea străină pentru dezideratele cotidiene moldoveneşti, în realitate au cea mai directă atribuţie la cetăţenii ţării, aflaţi ilegal pe teritoriul ţărilor vecine. Impactul social se poate răsfrânge direct atâta timp, cât Guvernul ţării rămâne pasiv şi indiferent faţă de aceşti cetăţeni. Anume ei asigură material membrii familiei rămaşi în ţară, făcând posibilă evitarea unei catastrofe sociale. Aici extrem de actuale devin negocierile permanente bi şi multilaterale cu organele de resort din ţările europene şi din Rusia în scopul legiferării şi îmbunătăţirii situaţiei cetăţenilor moldoveni aflaţi pe teritoriul ţării respective. Succesele din acest domeniu urmează a fi amplificate. Este vorba de recunoaşterea diplomelor şi certificatelor de studii moldoveneşti pe teritoriul altor ţări, despre modificările legislative în domeniu, despre posibilitatea continuării studiilor peste hotare şi facilitarea acestui proces, despre asigurarea socială a cetăţenilor conform legislaţiei din ţara respectivă şi alte măsuri menite să apropie situaţia cetăţeanului moldovean de cea a localnicilor. În acest caz impactul social al acţiunilor Centralei MAE din Republica Moldova şi misiunilor sale din străinătate ar fi evident, fiind sprijinit şi de efectul politic (augmentarea autorităţii ţării pe plan extern şi consolidarea statalităţii pe plan intern). Aceste eforturi sunt absolut reale din momentul angajării republicii pe calea integrării europene, rămâne a fi acordată o atenţie mai mare la încadrarea funcţionarilor în MAE, în mod deosebit pregătirii profesionale şi manageriale în domeniul relaţiilor internaţionale.

Pentru UE devine extrem de important în a doua jumătate a anilor ’80 factorul social, moment evocat mai întâi în Actul Unic European (AUE) din 1986 şi mai târziu în Carta drepturilor sociale a muncitorilor Comunităţii adoptat de Consiliul European la 9 decembrie 1989 (Documentul a fost adoptat la Strasbourg de şefii a 11 state-membre, Marea Britanie refuzând participarea la elaborarea şi implimentarea Cartei sociale). Progresul economic din acea perioadă a permis şi a stimulat integrarea ţărilor de curând devenite membre ale UE atât pe plan economic, cât şi pe plan social. Solidaritatea comunitară (8) în domeniul politic şi social au permis în schimb crearea Pieţei interne comune.

Tot în această perioadă în UE începe un proces cu caracter social-politic pronunţat, care poate servi pentru Republica Moldova drept model de realizare civilizată, neforţată şi profund originală. Abia peste patruzeci de ani de integrare devine tot mai proeminentă apariţia conştiinţei europene şi a sentimentului apartenenţei la o entitate comună. În acest context şi problemele sociale încep să depăşească hotarele naţionale, devenind mai mult comunitare, indiferent de originea acestora. UE nu a insistat asupra forţării acestor procese extrem de sensibile la nivel naţional. La sigur ţara noastră nu are aceste probleme, dar perioada de constituire a statalităţii Republicii Moldova trece o etapă de consolidare şi devenire destul de dureroasă. Populaţia ţării are nevoie de cicatrizarea apartenenţei la URSS, moment clar dovedit de ultimele alegeri parlamentare. Se formează abia acum în spaţiul Pruto-Nistrean conştiinţa naţională în rândul majorităţii populaţiei (la partea covârşitoare a intelectualităţii conştiinţa naţională este formată, dar de fiecare dată trece noi metamorfoze, impuse de guvernanţii ce operează în domeniul respectiv). Exemplul UE este unic în măsura în care urmează a se opera cu conştiinţa naţională, fără a forţa evenimentele şi fără a aborda tematica, ce poate conduce la o explozie de ordin social.  În situaţia actuală devine extrem de necesară promovarea ideei apartenenţei la spaţiul european, idee în stare să alterneze fosta uniune prin una net superioară din punct de vedere social şi să consolideze populaţia alolingvă din ţară.

 

 

1.4  Integrarea economică şi avansarea politicilor sociale după încheierea Tratatului de la Maastricht.
 
Deja pe parcursul negocierilor asupra viitorului Tratat de la Maastricht şi creării Uniunii Economice şi Monetare problemele sociale comunitare revin în prim-plan, alături de cele economice. Dacă în  precedentele perioade corelaţia dintre economic şi social a cunoscut o variaţie sinusoidală, provocată de problemele interne şi criza economică mondială, atunci la începutul anilor ’90 această corelaţie devine constantă. Succesele generale ale UE, inclusiv decizia de acceptare a zece noi membri în comunitate, erau irealizabile fără o Politică socială comună tot mai clară şi mai deplină. Politica socială nu putea fi neglijată în măsura în care era importantă evoluţia economică a UEM.

Perioada de tranziţie spre UEM a impus guvernelor naţionale o politică macroeconomică dură, micşorarea datoriilor de stat şi alte măsuri restrictive în domeniu, inclusiv diminuarea sumelor bugetare pentru politica socială şi micşorarea ritmului de creştere a salariilor în sectorul privat. Doar două ţări corespundeau criteriilor impuse către 1995 (Germania şi Luxembourgul), alte cinci le-au îndeplinit doar parţial, principala cauză a eşecului fiind politica socială şi imposibilitatea neglijării ei. Totuşi majoritatea ţărilor (cu excepţia Greciei) către 1998 au fost declarate de către Comisia europeană pregătite pentru UEM. Momentul politic a fost destul de semnificativ, dar toate ţările rămân conştiente de faptul creşterii potenţialului economic şi respectiv a posibilităţilor sociale pentru cetăţenii europeni.

Problema nr.1 în anii 1991-1997 a fost creşterea permanentă a şomajului ca urmare directă a politicii antiinflaţioniste. În 1995 în UE e atinsă cifra medie de 11,5% din rândul populaţiei apte de lucru. La sfârşitul secolului situaţia a fost depăşită în majoritatea ţărilor europene dată fiind crearea reală a UEM şi îmbunătăţirea conjuncturii economice în zona euro. În 1999 cifra medie constituia 9,1%, azi e şi mai mică. Menţionăm atenţia deosebită în această perioadă faţă de deschiderea noilor locuri de muncă şi politica amplasării în câmpul de muncă, deoarece problema va purta un cert caracter economic şi social concomitent. Situaţia a fost depăşită când s-a luat în considerare influenţa asupra creşterii şomajului şi aplasarea în câmpul de muncă la nivel macroeconomic, moment realizat şi în România (9). Tendinţa delegării prerogativelor sociale de la nivel naţional la cel comunitar va continua şi în acest caz, proiectele sociale comune devin absolut prioritare.

Instituţiile comunitare aveau nevoie de susţinerea tuturor cetăţenilor europeni, iar pentru a o menţine urmau să  fie îndeplinite consecvent prevederile sociale. Un pas important va fi făcut în 1997, menit să impulsioneze dialogul dintre partenerii sociali din ţările uniunii. Documentul final a fost prezentat la summit-ul Consiliului European (10). Există punctul de vedere, conform căruia, multitudinea de documente din sfera socială au compensat realitatea (11), care era de altă natură. Într-adevăr în anii 1990-1993 cheluielile sociale creşteau în mediu cu 4% anual, iar în anii 1994-1996 scad până la 1,3%, situaţie absolut clară pentru politica restrictivă, menită să pregătească ţările UE pentru o veritabilă UEM. Realitatea la începutul secolului al XXI-lea este de natură optimistă, alocările bugetare pentru sfera socială cresc, iar politica comună devine tot mai eficientă. Evoluţia economică conduce la delegarea a tot mai multe prerogative UE, unde elementul social devine prioritar. Politica socială va include tot mai insistent domeniul protecţiei consumatorului, politicii mediului, transportului şi altor domenii importante. Astfel creşte importanţa elementului social prezent în majoritatea absolută a politicilor economice.

Abia în anii ’90 devine reală armonizarea condiţiilor de muncă şi de trai din ţările membre. În Carta Verde a politicii sociale europene (noiembrie 1993) se confirmă importanţa coordonării evoluţiei sociale şi economice pentru a nu conserva nivelul de trai din ţările europene mai bogate şi pentru a ridica standardele din domeniu pentru toate ţările membre. Alte aspecte importante, ce preocupă instituţiile europene sunt: asigurarea persoanelor de vârsta a treia şi altor categorii defavorizate, problemele femeilor, tineretului, minorităţilor etc. O temă prioritară socială rămâne domeniul ocrotirii sănătăţii în legătură cu maladiile ce poartă un cert caracter social.

Republica Moldova a trecut prin aceleaşi probleme în anii ’90, complicate de situaţia politică nestabilă, moştenirea sovietică, separatismul şi alte probleme de ordin economic şi politic. În capitolul următor vom analiza amănunţit fiecare element al Politicii sociale din UE drept model şi posibilitate reală pentru ţara noastră. Vom atrage o atenţie deosebită acelor elemente ale politicii sociale, care rămân prioritare pentru Republica Moldova. La fel vor fi trecute în revistă măsurile luate de ţările candidate la aderare pentru a realiza o politică socială coordonată şi pentru a pregăti ţara de aderare la UE.

 

CONCLUZII PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

 

Cunoaşterea etapelor principale în evoluţia construcţiei europene, precum şi a mecanismului de corelaţie dintre domeniul economic şi cel social permit unele concluzii importante pentru Republica Moldova. Evoluţia Politicii sociale comunitare poate fi un model demn de urmat, atât din considerentele efectului pozitiv a acestei politici, cât şi pentru a nu repeta unele greşeli şi confuzii comise în anumite perioade în UE. Modelul poate deveni viabil în ţara noastră doar în cazul preluării creative a acestuia, fiind luate în considerare realităţile şi imperativele populaţiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie la economia de piaţă. 

Menţionăm corelaţia strânsă dintre economic şi social, în mod deosebit începând cu anii ’90 şi până astăzi şi impactul politicii sociale asupra celorlalte domenii comunitare: economic, politic, ideologic, psihologic etc.

Deja primele comunităţi europene atrag o atenţie sporită aspectului agrar. În Republica Moldova urmează a fi continuată reforma agrară prin ridicarea nivelului de trai şi a capacităţii de cumpărare a ţăranilor, prin elaborarea unui set de garanţii pentru achiziţionarea şi realizarea produselor agricole, prin elaborarea proiectelor de reînzestrare tehnică a gospodăriilor săteşti, prin crearea şi susţinerea unui grup social de fermieri, capabil să definitiveze reforma agrară, prin micşorarea impozitelor şi acordarea creditelor preferenţiale. Extrem de importantă devine şi problema reorientării şi recalificării profesionale a populaţiei rurale. Aceste măsuri, bine structurate şi coordonate cu dezvoltarea industriei prelucrătoare, pot deveni o temelie a politicii sociale rurale. Numai concomitent cu aplicarea măsurilor economice în sectorul agrar pot să apară resurse reale şi condiţii de realizare a măsurilor sociale. Politica activă de redistribuire şi reorientare a veniturilor dintr-un sector în altul nu are decât un efect temporar, iluzoriu şi instabil, dacă politica socială nu este de primă importanţă în stat (în corelaţie cu politica economică).

Pentru toţi producătorii locali este extrem de importantă posibilitatea de vânzare a mărfurilor produse. UE a hotărât problema prin crearea zonei de liber schimb comunitar şi metode de protecţie. Pentru Republica Moldova rămâne extrem de importantă exploatarea posibilităţilor legate de integrarea economică în CSI, includerea în Pactul de Stabilitate în Sud-estul Europei şi mai ales de aderarea la OMC. Rămân nevalorificate posibilităţile Acordurilor de liber schimb cu România şi Ukraina. Aceste aspecte au cel mai direct impact social pentru majoritatea populaţiei republicii.

Măsurile din acest domeniu ar conduce direct la deschiderea a noi locuri de muncă, la reutilarea tehnică a întreprinderilor, la ridicarea atractivităţii noilor locuri de muncă prin  îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi mărirea salariilor. Toate împreună ar conduce la diminuarea problemelor sociale, la angajarea tinerilor în câmpul de muncă, la stoparea fluxului de resurse umane în străinătate şi la regenerarea potenţialului economic al ţării. Crearea după modelul european a “economiei de piaţă socială” ar deveni reală în aproximativ zece ani de politică coordonată în domeniu. Pentru aceasta nu trebuie neglijat cadrul legislativ favorabil pentru trecerea la economia de piaţă, precum şi crearea unui climat investiţional adecvat.

Pentru Republica Moldova rămâne importantă politica amplasării în câmpul de muncă a tinerilor specialişti, chiar dacă la moment există anumite condiţii atenuante în domeniu. Lupta cu şomajul a devenit o realitate strigentă, deşi aproximativ o treime din populaţia aptă de muncă se află peste hotarele ţării. Este importantă elaborarea unei strategii clare în domeniu, asistată de îmbunătăţirea climatului investiţional şi acordarea unor privilegii şi facilităţi pentru crearea locurilor de muncă. În această direcţie statul urmează a se implica mai activ în politica de orientare a investiţiilor nu atât în jurul capitalei, cât în judeţele din nordul şi sudul republicii. O politică regională bine coordonată ar fi în stare să diminueze tensiunea socială.

Un aspect ce nu trebuie neglijat este situaţia cetăţenilor moldoveni plecaţi peste hotare. Statul urmează să ia un şir de măsuri, ce ar conduce la îmbunătăţirea situaţiei compatrioţilor noştri, chiar dacă majoritatea cetăţenilor moldoveni a ajuns în străinătate în mod ilegal. Printre măsurile de prim ordin aici ar fi: recunoaşterea diplomelor şi certificatelor de studii moldoveneşti pe teritoriul altor ţări, posibilitatea continuării studiilor peste hotare şi facilitarea acestui proces, legiferarea aflării cetăţenilor moldoveni pe teritoriul acestor ţări, posibilitatea angajării la lucru în bază de contract şi alte măsuri cu efect social, menite să apropie situaţia cetăţeanului moldovean de cea a localnicilor.

   În UE  a avut un impact social şi problema ideologică, necesitatea consolidării cetăţenilor europeni în jurul unei noi idei. Rezultatele sunt impresionante şi pot servi drept model pentru Republica Moldova, unde problemele de consolidare a societăţii civile sunt actuale până în prezent. Modelul social european este agreabil şi poate servi un bun atractor pentru propagarea ideei integrării europene în rândul populaţiei republicii, indiferent de apartenenţa etnică, lingvistică sau religioasă. Acest aspect, asistat de rezultatele reale de îndeplinire a condiţiilor de preaderare, pot deveni un factor catalizator de consolidare cu populaţia Transnistriei şi Gagauziei, un factor unificator.

   Istoria integrării europene ne-a demonstrat clar prioritatea negocierilor în adoptarea hotărârilor de importanţă majoră, de lungă durată, acceptate şi realizate de toţi membrii societăţii. Pentru Republica Moldova această problemă rămâne de importanţă deosebită, îndeosebi în situaţia lipsei mecanismului real de separare a puterilor în stat. Doar o consolidare a societăţii, un pact social veritabil ar putea conduce la răsturnarea situaţiei de moment. Conducerea de vârf a Republicii Moldova urmează să iniţieze elaborarea unei Politici sociale de durată medie şi lungă, obligatorie pentru toate partidele ce pot eventual veni la putere în următorii ani. Politica trebuie să fie racordată la documentele europene în domeniu, să fie elaborată în condiţii de transparenţă totală cu implicarea reprezentanţilor societăţii civile, ONG-urilor, partidelor politice şi ministerelor de resort. Numai un astfel de Proiect poate deveni un program real de activitate în domeniu social şi poate ameliora situaţia din republică, având drept model Politica socială comună din UE.

 

Repere bibliografice:

 

1. O succintă continuare în acest domeniu a fost: Crearea Fondului social european (FSE); Actul Unic European (art. 118 A şi B, cap. I, titlul III din fosta parte a II)); amendamentele în vederea adaptării şi lărgirii obiectivelor FSE (art. 123, înlocuirea art. 125, 126 şi 127 cu art. 125); Protocolul asupra politicii sociale; Carta socială din 1989 a Consiliului Europei lasă o amprentă obligatorie tuturor statelor membre, iar UE va fi prima care se va conforma acestor prevederi; Tratatul de la Maastricht din 1992, în care Politica socială (partea a II, art. G(3)) devine o politică comunitară prioritară; Tratatul de la Amsterdam din 1997 (titlul “Politica socială, educaţie, formare profesională şi tineret”).

1.    The OECD Observer. – 1984. - ą 126. – P. 5

2.    Áîđęî Ţ. Ýęîíîěč÷ĺńęŕ˙ číňĺăđŕöč˙ č ńîöčŕëüíŕ˙ ďîëčňčęŕ â óńëîâč˙ő ęŕďčňŕëčçěŕ. – Ě., 1984. – Đ. 22

3.    European Economy. – Luxembourg, 1997. - ą 64. – P. 216

4.    Áîđęî Ţ. Ńîöčŕëüíűĺ ŕńďĺęňű číňĺăđŕöčč // Eâđîďĺéńęčé ńîţç íŕ ďîđîăĺ ŐŐ I âĺęŕ. – Ě.: ÓĐŃŃ, 2001. – Đ. 114

5.    Hotărârea cu privire la aprobarea strategiei preliminare de reducere a sărăciei nr. 1337 din 29 decembrie 2000 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. – nr. 16-18.

6.    Hotărârea cu privire la aprobarea strategiei preliminare de reducere a sărăciei nr. 670 din 18 mai 2002 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. – nr. 65. – P. 9-21

7.    Elementul persistă de la apariţia CEE, când în Tratatul de la Roma din 1957 a fost introdus capitolul “Solidaritatea economică şi socială” - Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. – Bucureşti: Polirom, 1999 sau L’Union europeene. Les traites de Rome et de Maastricht: textes compares // La Documentation francaise, 1992

8.    Zamfir Cătălin. Politici sociale în România. – Bucureşti, 1999. – P. 15-21, 65-149

9.    Social Parteners Contribution to the Employment Summit of November 1997 // European Economy. – Luxembourg, 1998. – nr. 66. – P. 48.

10. Áîđęî Ţ. Ńîöčŕëüíűĺ ŕńďĺęňű číňĺăđŕöčč // Eâđîďĺéńęčé ńîţç íŕ ďîđîăĺ ŐŐ I âĺęŕ. – Ě.: ÓĐŃŃ, 2001. – Đ. 122

 

 

 

2.                       POLITICI SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ LA ETAPA ACTUALĂ ŞI PERSPECTIVELE DEVENIRII UNEI POLITICI SOCIALE LA NIVEL NAŢIONAL ÎN  REPUBLICA MOLDOVA.

 

2.1                   Funcţii şi obligaţii sociale comunitare şi naţionale. Scopul şi obiectivele  principale ale unei politici sociale în Republica Moldova

 

Delimitarea funcţiilor şi obligaţiunilor sociale între instituţiile UE şi guvernele naţionale în prezent are loc în corespundere cu prevederile juridice din Tratatele revizuite de fondare a Comunităţilor europene şi din Tratatul de la Amsterdam din 1997. Sfera de competenţă a instituţiilor comunitare în domeniu este destul de largă şi cuprinde nu doar sfera socială în sensul îngust al sintagmei, ci şi domeniile adiacente, fără de care ar fi imposibilă realizarea adecvată a acestei politici importante. Ea cuprinde:

· lichidarea obstacolelor în libera circulaţie a persoanelor;

· politicile comune în domeniul agricol şi cel al pescuitului;

· politica comună în domeniul transportului;

· elaborarea unei strategii comune în domeniul luptei împotriva şomajului şi deschiderii noilor locuri de muncă;

· politica socială propriu-zisă, inclusiv crearea Fondului Social European;

· întărirea coeziunii din domeniul economic şi cel social;

· politica mediului înconjurător;

· implicarea activă în creşterea nivelului de protecţie a sănătăţii;

· implicarea în domeniul învăţământului şi orientării profesionale;

· aspecte ale culturii şi civilizaţiei ţărilor-membre;

· întărirea măsurilor legate de protecţia şi drepturile consumatorului.

O simplă enumerare a posibilităţilor de implicare a instituţiilor comunitare denotă o amlitudine destul de mare în comparaţie cu politica socială aparte. Astfel prevederi de ordin social întâlnim în cel puţin 8-9 capitole din Tratatul de la Amsterdam. Comisia europeană, în scopul aplicării efective a prevederilor sociale a elaborat un şir de documente importante, precum ar fi Carta verde “Alternative pentru Uniunea Europeană” - 1993, Carta albă cu privire la amplasarea în câmpul muncii – 1993, Carta albă “Politica socială europeană: calea Uniunii” – 1994, “Programa prevederilor sociale de durată medie, 1995-1997” – 1995 etc.  În aceste acte importante sunt trasate căile de depăşire a problemelor sociale conjugate cu eforturile creşterii economice şi amplasarea cât mai eficientă în câmpul de muncă. Inclusiv astăzi, după numeroase discuţii la nivel înalt (spre exemplu Consiliul European de la Louxemburg, 2000), problema maximizării eficienţei resurselor umane şi susţinerea din partea cetăţenilor UE rămâne extrem de importantă pentru instituţiile europene. De fapt, anume aceasta este realitatea pentru majoritatea ţărilor democratice din lume – interdependenţa şi interrelatarea factorilor de ordin social şi politic. Acest moment impune majoritatea partidelor politice să-şi revizuiască programa socială, acordând o atenţie tot mai sporită acestui bloc de probleme, iar cooperarea în baza ideologiei de partid în cadrul Parlamentului European permite concordanţa şi aplicarea mai eficace a prevederilor sociale în practica uzuală.

Pentru Republica Moldova o politică socială eficientă este un imperativ al timpului. A fost ratată posibilitatea restructurării economice pe calea “terapiei de şoc”, aşa cum s-a reuşit în alte state din estul Europei, populaţia a obosit de promisiuni şi neîndeplinirea angajamentelor. Acum nu mai există alternative în acest sens, adoptarea unei politici sociale bine coordonate şi realiste este nu numai actuală, ci şi imperios necesară. Ea ar urma să devină nu numai un instrument de atragere a electoratului, fie aceştea ţărani, medici sau pedagogi,  dar şi un mecanism bine coordonat cu posibilităţile economice ale ţării, de lungă durată, viabil, care ar conduce la iradicarea sărăciei, stoparea valului migraţionist şi în cele din urmă – la creşterea potenţialului economic al ţării. Obiectivele de stat în domeniu trebuie să fie similare cu cele a majorităţii partidelor politice, pentru a păstra o continuitate fermă pe plan social, apărarea şi afirmarea cursului social în faţa instituţiilor şi organismelor internaţionale, pentru a nu deveni un moment speculativ în cadrul campaniilor electorale sau în cazul schimbării guvernanţilor.

În această direcţie, atât UE, cât şi Republica Moldova se aliniază la îndeplinirea prevederilor Cartei Sociale Europene Revizuite (CSER), care a devenit un mecanism real de protejare şi respectare a drepturilor social-economice a populaţiei. Ţara noastră şi-a exprimat consimţământul de a se asocia la prevederile stipulate în CSER încă în 1996, fiind unul din primele state postsovietice, care a ratificat Carta Revizuită. Acesta a fost doar primul pas spre angajamentul real de elaborare a unei strategii sociale, unitare şi indivizibile, care ar fi în stare să garanteze drepturile social-economice a concetăţenilor noştri pe plan intern.

 

2.2                      Primirea şi îndeplinirea hotărârilor legate de sfera socială: mecanismul primirii şi îndeplinirii hotărârilor legate de sfera socială. Necesitatea perfectării legislaţiei moldoveneşti şi mecanismului de implementare a prevederilor sociale.  

 

Documentele menţionate indică măsurile necesare şi reglementează mecanismul de realizare a strategiei sociale a instituţiilor europene. În fiecare caz aparte sunt delimitate sferele instituţionale comunitare şi cele naţionale. De exemplu Carta albă prevede elaborarea la Bruxelles a proiectului-cadru cu privire la amplasarea în câmpul muncii, în timp ce mijloacele băneşti şi alocarea acestora în cadrul proiectului rămân o prioritate a guvernelor naţionale. Fiecare guvern naţional este obligat să adopte un program social pe durată medie şi lungă, în baza cărora ar fi întreprinse principalele măsuri ce ţin de domeniul social. Dacă s-ar impune o generalizare a sferei de influenţă comunitară, am putea spune, că aici sunt concentrate:

· elaborarea strategiilor principale în domeniu;

· elaborarea programelor-cadru de acţiune socială;

· lucrul asupra principalelor direcţii şi concepte în domeniu;

· studiile de caz;

· organizarea conferinţelor, seminarelor de lucru, meselor rotunde;

· selectarea şi prelucrarea statistică a informaţiei, ce ţine de domeniul social;

· analiza şi controlul îndeplinirii angajamentelor luate de către statele membre ale Comunităţii;

· elaborarea recomandărilor în domeniu pentru guvernele ţărilor-membre;

· coordonarea acţiunilor generale între statele-membre;

· elaborarea documentelor ce ţin de legislaţia naţională şi coordonarea adoptării acestora în parlamentele naţionale;

· elaborarea şi implementarea propriilor programe în domeniu cu sprijin din bugetul comun al UE sau în baza creditelor acordate de BERD sau de alţi finanţatori.

În cadrul elaborării şi implementării programelor sociale sunt implicate instituţiile principale: Consiliul European, Consiliul de Miniştri, Comisia, Parlamentul, Curtea de Justiţie; Comitetele europene, precum cel Social-economic sau cel al Regiunilor; multe instituţii specializate în domeniul politicii sociale. Coordonarea şi delegarea responsabilităţilor sociale între aceste instituţii şi organizaţii este bine determinată şi e similară cu cea din domeniul altor politici comunitare. Direcţiile principale de activitate socială pot fi regrupate în trei părţi:

1.                       Implicarea în direcţia soluţionării problemelor sociale pentru anumite categorii de lucrători (femei, tineret, bătrâni, persoane cu handicap, lucrători migranţi etc.) sau a lucrătorilor din anumite ramuri ale economiei (agricultură, industrie, transport etc.). Această direcţie include atât munca juridică, coordonarea acţiunilor guvernelor naţionale, cât şi implementarea propriilor programe sociale din bugetul comunitar.

2.                       Protecţia socială în muncă, dreptul la protecţia sănătăţii, ridicarea nivelului de viaţă prin intermediul pârghiilor de drept comunitar.

3.                       Implicarea în direcţia apropierii sistemelor sociale din statele-membre prin elaborarea normelor sociale comune şi includerea acestora în dreptul comunitar (Acquis communautaire), respectiv obligativitatea acestora pentru legislaţiile naţionale. Carta albă subliniază, că în realitate scopul final nu este armonizarea sistemelor sociale naţionale, ci coordonarea şi eficientizarea activităţii acestora în cadrul Uniunii Europene. Se insistă a lucra nu în direcţia adoptării a noi şi noi directive, ci mai curând “în profunzime”, în direcţia controlului îndeplinirii coerente a prevederilor sociale în vigoare.

O tendinţă generală de la apariţia primelor comunităţi şi până astăzi rămâne trecerea treptată a funcţiilor şi priorităţilor din domeniul naţional în cel comunitar. Aceasta se realizează fără tensionarea relaţiilor, cu multă prudenţă şi după o analiză a fezabilităţii acestei “deplasări” destul de minuţioasă.

Pentru Guvernul Republicii Moldova ar rămâne important, în legătură cu funcţiile principale ale conducerii de stat în domeniul social, următoarele concretizări:

·   O funcţie importantă a guvernelor din statele UE a fost redistribuirea produsului social în direcţia asigurării protecţiei muncii şi sănătăţii publice, protecţiei mediului înconjurător, învăţământului şi pregătirii profesionale, precum şi susţinerea unor categorii speciale ale populaţiei. Această funcţie i-a afirmat dreptul de a tinde spre crearea unui “stat social”.

·   O funcţie importantă la nivel supranaţional pentru aceleaşi state a fost armonizarea legislaţiei, succesul economic şi abia apoi redistribuirea unor resurse financiare limitate pentru domeniul social.

    În acest mod, o comparaţie a resurselor financiare, destinate şi alocate domeniului social, permit concluzia generală: politica socială a fost şi rămâne o prioritate a guvernelor naţionale, în timp ce politica comunitară imprimă anumite angajamente şi obligaţiuni, în stare să garanteze un nivel de viaţă decent al tuturor membrilor societăţii. Pentru ţările cu un sistem social avansat nu există pericolul “decăderii”, a unei stopări sau al unui declin în domeniul social; în acelaşi timp celelalte state tind să-şi ridice nivelul asigurărilor şi angajamentelor sociale la nivelul celor mai “bogate” state ale Comunităţii. Un plus în interiorul UE a fost şi principiul subsidiarităţii, care a permis o delegare a responsabilităţilor pe verticală.

    Pentru Republica Moldova principiul subsidiarităţii este nu mai puţin important, folosit la nivel naţional, acesta ar putea fi conjugat cu eforturile de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea europeană şi cea comunitară în domeniu. Cadrul juridic în sine deja ar deveni un factor stabilizator, în stare pe viitor să contribuie activ, alături de succesele economice, la integrarea republicii în Uniunea Europeană. Această bază normativă ar fi eventual acel “minim legislativ”, de care are nevoie ţara noastră pentru racordarea legislaţiei naţionale la cea europeană. Mecanismul de reglare a politicilor sociale în Uniunea Europeană pare cu adevărat o procedură de dirijare în domeniu cu scopul transformării societăţii în una mai prosperă (1) şi aici practica e foarte importantă pentru organele de resort moldoveneşti.

    Până la elaborarea mecanismului real de implementare a politicilor sociale e necesară participarea activă a partidelor politice, inclusiv a celor din opoziţie, ONG-urilor şi societăţii civile pentru realizarea proiectului general de Politică socială în Republica Moldova pentru anii 2003-2015. Astfel de idei nu sunt noi pentru societatea noastră, fiind expuse mai ales în legătură cu ratificarea CSER (2), dar insistăm asupra importanţei acestui proiect, care ar deveni piatra de temelie a construcţiei unui stat social de drept, unui stat al “bunăstării”, precum sunt privite majoritate ţărilor-membre ale UE la momentul actual.

 

2.3                    Reforma sistemului educaţional şi de pregătire profesională. Strategia socială a guvernelor moldoveneşti şi perspectivele evoluţiei acesteia. 

 

Reforma sistemului educaţional şi pregătirea profesională sunt direcţii de prioritate evidentă în cadrul politicilor sociale. Resursele umane, folosirea eficientă a acestora şi pregătirea profesională direcţionată (în special în instituţiile de învăţământ de stat) devin momente cheie pentru instituţiile europene, mai ales atunci când e vorba de amplasarea în câmpul muncii. Sistemul educaţional e în continuă evoluţie şi modificare, aşa cum este caracteristic oricărei ţări cu un sistem al economiei de piaţă avansat. Sistemul educaţional şi pregătirea profesională se adaptează la noile condiţii economice, creşterea concurenţei, crearea noilor locuri de muncă. Acest proces necesită investiţii de capital din partea statului, care nici într-un caz nu trebuie să economisească în baza sistemului educaţional şi pregătirii profesionale a tinerilor, deoarece atragerea cadrelor calitative de peste hotare costă mult mai mult, iar eficienţa scade. Interacţiunea e destul de mare şi această direcţie socială prioritară pentru instituţiile comunitare poate fi cu adevărat componentul de bază în cadrul politicii de luptă cu şomajul şi amplasării în câmpul muncii.

   Pentru ţările în tranziţie spre economia de piaţă, această direcţie are semnificaţie dublă, deoarece are loc suprapunerea problemelor sociale şi celor economice. Reorganizarea întreprinderilor industriale, scăderea preţurilor braţelor de muncă şi minimalizarea ajutoarelor sociale trebuie să conducă la elaborarea unor programe speciale de reprofilare a tineretului, moment dirijat şi controlat de stat. Republica Moldova trece prin acest colaps socio-economic, fără ca populaţia ţării, tineretul să poată folosi beneficiile tranziţiei prin reorientarea economică clară a statului. E foarte important pentru astfel de ţări mici să-şi perfecteze “orientarea profesională – specializarea economică”, momentul de tranziţie de fapt fiind unul favorabil în acest sens. Dar aceasta necesită nu doar investiţii de capital, care lipsesc în ţară, dar şi crearea unui climat investiţional atractiv pentru diferinţi agenţi economici internaţionali, capabili să conducă  această “specializare profesională” a ţării. 

Pregătirea tinerilor şi reorientarea profesională în corespundere cu strategia social-economică a statului, ar contribui la evitarea unui surplus de specialişti într-o ramură şi deficitul strident al acestora în alte ramuri. E important să menţionăm aici:

· implicarea guvernului în orientarea profesională la nivel de instituţii de învăţământ de stat şi mai puţin la nivel de instituţii particulare de învăţământ, cota cărora nu e atât de ridicată în stat, încât să schimbe esenţial situaţia din domeniu. Elemente prudente şi clar formulate de dirijare pot exista şi în acest sector. În plus, pentru justificarea implicării, statul urmează să asigure condiţii egale pentru toate instituţiile;

· sferele profesionale puţin atractive, dar vitale pentru economia ţării, urmează a fi susţinute activ de către organele de resort (Ministerul Agriculturii, Ministerul Economiei, Ministerul de Finanţe, Ministerul Educaţiei). În această direcţie ar urma o implicare activă şi o conlucrare a ministerelor vizate, întreprinderilor, celor cointeresaţi. Modelul de susţinere a învăţământului profesional şi superior de Union Fenosa în Republica Moldova trebuie preluat, susţinut şi extins la nivelul marilor producători locali şi străini;

· numărul ridicat de licenţiaţi în drept, economie, relaţii internaţionale va contribui în cele din urmă la ridicarea potenţialului economic, social şi de drept al statului, indiferent de faptul că vor munci pe specialitate sau nu, acest fenomen este bine cunoscut în ţările Europei de Sud-est; 

· guvernul trebuie să folosească diferite modalităţi şi mijloace pentru susţinerea proiectelor înaintate de instituţiile superioare de învăţământ cu menirea unei direcţionări economice a ţării (în situaţia de astăzi un domeniu avantajos ar putea fi sfera tehnologiilor informaţionale, dar şi domeniile tradiţional avantajoase pentru ţara noastră) şi pregătirii specialiştilor în acest domeniu;

· eforturile ONG-urilor şi altor instituţii nestatale în direcţia reformării sistemului educaţional urmează a fi observate, monitorizate şi susţinute prin folosirea recomandărilor acestora la luarea deciziilor în domeniu. Susţinerea activă a domeniului respectiv de către Fundaţia Soros-Moldova prin implementarea programului de susţinere a învăţământului superior; TACIS-Moldova în acelaşi domeniu sunt doar câteva exemple elocvente şi demne de atenţie şi susţinere din partea conducerii statului;

· susţinerea studenţilor cu performanţe, activizarea schimbului de studenţi şi profesori cu cei din ţările occidentale, orientarea acestor schimburi în direcţia profesională favorabilă economiei naţionale; În acest sens nu trebuie să ne temem de procesul “scurgerii de creieri”, care are loc în pofida restricţiilor de diferit ordin şi care, în cele din urmă este un proces natural, urmează să creăm condiţii cel puţin apropiate sau similare de lucru şi procesul va stopa de la sine.

Deşi la prima etapă a reformei sistemului educaţional, ţara noastră a trecut prin faza deideologizării, decentralizării şi prin sistarea pregătirii paramilitare, acum nu e îndeajuns să nu revenim la unele aspecte depăşite – e important să continuăm redimensionarea reperelor valorice. În situaţia când baza scapă de sub control, când delicvenţa juvenilă şi devalorizarea prestigiului sferei educaţionale sunt semnificative, e foarte important să extindem posibilităţile statului prin implicarea instituţiilor particulare de învăţământ, prin reformarea managementului educaţional şi separarea funcţiilor manageriale etc. Importantă este şi schimbarea mecanismului de finanţare a învăţământului prin diversificarea surselor de venituri.

 

2.4.           Politica încadrării în câmpul de muncă şi lupta cu şomajul. Posibilităţi pentru Republica Moldova.

 

Politica încadrării în câmpul de muncă şi de luptă cu şomajul  a fost în UE una din principalele direcţii de activitate, dat fiind faptul, că Comunitatea europeană tinde spre crearea unei pieţe unice a forţei de muncă (3) şi rămâne importantă inclusiv după crearea Uniunii Economice şi Monetare. Piaţa forţelor de muncă este mai puţin flexibilă ca piaţa unică a mărfurilor sau a capitalului, de aceia urmează a fi stimulată şi încurajată. Măsurile principale aici sunt de ordinul: asigurarea dreptului la alegerea locului de trai, recunoaşterea diplomelor şi certificatelor de studii, armonizarea şi uniformizarea legislaţiei cu privire la asigurarea cu pensii, armonizarea şi uniformizarea sistemului fiscal etc. Pentru Republica Moldova e important să specificăm, că legislaţia europeană cu privire la migraţia forţei de muncă din ţările terţe e în continuă devenire, fiind făcute tot mai multe concesii în această direcţie. E un moment cunoscut, că populaţia UE “îmbătrâneşte” şi datorită migraţiei forţei de muncă din afară situaţia demografică poate fi ameliorată. Creşte nu doar numărul acestor muncitori, care la mijlocul anilor ’90 atingea cota de 5% din totalul muncitorilor (4), ci şi asigurarea drepturilor sociale a acestora şi a familiilor lor în conformitate cu prevederile Cartei Sociale Europene.

În fiecare ţară există proiecte la nivel de stat, coordonate cu instituţiile europene, pentru a conjuga eforturile comune în scopul realizării prevederilor în domeniu. Protecţia şomerilor în ţările dezvoltate are acelaşi obiectiv prioritar, încercându-se conformarea la rata medie de 2-3%, în comparaţie cu cea de 10% în anii ’70. Ţările industrializate au cunoscut o evoluţie şi o interdependenţă dintre economic şi social diferită de cea parcursă de ţările est-europene la finele secolului XX (5). Doar un exemplu de evoluţie a ratei şomajului ar ilustra situaţia în care s-au aflat ţările est-europene, pentru a aprecia efortul acestora în cadrul înaintării spre integrarea europeană.

 

 

Tabelul evoluţiei ratei şomajului în ţările est-europene

[Sursa:  Jackson M. Labour Market and Income Maintenance: a Survey of Transition. – Working Paper 58. – Leuven, 1996[

 

Ţările

anii

1991

1992

1993

1994

1995
Bulgaria

11,5

15,6

16,4

12,8

11,8

Cehia

4,1

2,6

3,5

3,2

3,0

Ungaria

8,0

12,7

12,6

10,9

11,4

Polonia

11,8

13,6

15,7

16,0

14,9

 

 

 

La finele acestei perioade a devenit clar, că conceptul de angajare, distribuirea locurilor de muncă şi orientarea/reorientarea profesională nu se pot realiza fără implicarea statului şi fără un program bine definit social. Politica de susţinere a şomerilor în Republica Moldova este mai degrabă una pasivă, de tipul programelor din anii ’70, care nu e capabilă să soluţioneze această problemă. E vital important de a stimula un comportament activ al individului, aşa cum se face în UE. Chiar şi în UE mai există o mică cotă a măsurilor pasive de luptă cu şomajul, dar prevalează măsurile active (6).  Pentru ţara noastră am menţiona câteva dintre aceste politici active în domeniu, încadrate în programe de luptă împotriva şomajului:

· Crearea locurilor de muncă prin dezvoltarea activităţii antreprenoriale.

· Creditarea sau acordarea de facilităţi financiare întreprinderilor la angajarea şomerilor în câmpul muncii.

· Focalizarea pe anumite segmente ale populaţiei, în deosebi asupra tinerilor fără loc de muncă sau a şomerilor cu studii superioare.

· Programe de consultanţă şi calificare reale şi adecvate.

· Antrenarea în acest proces a instituţiilor şi iniţiativelor locale etc.

În prima parte a lucrării au fost indicate cauzele unui efect relativ muşamalizat al şomajului în Republica Moldova, însă actualitatea acestei probleme rămâne vitală pentru orice ţară în tranziţie spre economia de piaţă. Republica Moldova ar trebui să folosească acest interval de “criză latentă”, pentru a lichida premizele declanşării unei crize reale şi pentru a adopta măsurile respective de minimalizare a şomajului. Pentru ţara noastră este extrem de important de a acţiona imediat în mediul rural, unde preocuparea principală rămâne agricultura şi unde o reformă adecvată a sectorului ar conduce la disponibilizarea masivă a actualilor mici proprietari. Mai degrabă sau mai târziu statul va fi nevoit să meargă la aceste reforme, pentru a eficientiza principala ramură de activitate a locuitorilor republicii. Practica UE arată, că doar concentrarea loturilor de pământ de la 30-50 ha şi mai mult devine eficientă şi rentabilă. Acest fenomen devine o realitate şi în ţara noastră, important este ca procesul să decurgă benevol şi organizat, evitându-se colectivizări forţate, şi ca să fie prevenit impactul social al acestui proces inevitabil.

În Republica Moldova şomerii se înregistrează de către Oficiul Forţei de Muncă, unde se adresează doar o parte din totalul celor fără locuri de muncă. Totuşi numărul lor este în continuă creştere; doar o cincime din totalul celor ce se adresează beneficiază de ajutor de şomaj, care în plus se mai plăteşte cu întârziere şi foarte alarmant este că 71% din cei înregistraţi sunt cu studii superioare. Unui loc vacant de muncă în ţară îi revin aproximativ 18 şomeri (7). Spre deosebire de alte ţări din regiune, în Republica Moldova nu a existat o migraţie reală de la oraş spre mediul rural, în majoritate fiind înregistrat un flux negativ din ambele direcţii în afara ţării. Efectul final pentru şomaj fiind de fapt acelaşi.

  Am menţiona necesitatea creării unui fond de calificare şi recalificare, care s-ar ocupa de persoanele ce absolvesc instituţiile superioare de învăţământ, de cei pe cale de disponibilizare, precum şi de alte categorii sociale. O direcţie importantă ar fi calificarea polivalentă a salariaţilor, ca măsură de profilactică în domeniu. La crearea unei pieţe de recalificare ar putea contribui şi instituţiile private, inclusiv cele de pregătire profesională şi cele superioare de învăţământ, precum şi instituţiile non-profit, extinzându-se şi aria de acţiune, dar şi efectul programului. Alte direcţii de activitate ar fi: subvenţionarea creării locurilor de muncă, suport pentru începerea unei activităţi pe cont propriu, moment practicat şi în Republica Moldova, dar fără efectul scontat, activităţile de informare şi documentare în domeniul pieţii muncii etc. E important ca aceste măsuri nu doar să fie elaborate şi adoptate, ci să fie asistate de mecanisme reale de implementare a acestor hotărâri.

Caracterul iniţiativelor din partea statului trebuie să fie amplu, complex şi direcţionat, în urma analizei propunerilor şi sugestiilor înaintate pe diferite căi. Nu trebuie neglijate posibilităţile reale în această direcţie, finanţate de Fundaţii internaţionale, precum au fost fondurile acordate în cadrul PHARE măsurilor active de combatere a şomajului sau alte fonduri mai actuale în ultimii ani. Principalul moment în asigurarea unor politici reale în domeniu rămâne caracteristica economică a statului, piaţa muncii, ritmul de tranziţie spre economia de piaţă şi angajamentul real de integrare în spaţiul comunitar european.

 

2.5                   Evoluţia în domeniul medicinei şi ocrotirii sănătăţii în Republica Moldova: impact imediat şi de lungă durată.

 

Conceptul unei politici social-economice de lungă durată porneşte de la premisa că o viaţă sănătoasă şi lungă este dreptul fiecărei fiinţe umane. Anume această direcţie este o preocupare de bază, atât pentru instituţiile comunitare, cât şi pentru guvernele ţărilor-membre ale Uniunii Europene.

Indicatorii de sănătate din Republica Moldova sunt de multe ori tipici pentru poziţia sa de ţară cu venituri mici, în tranziţie spre economia de piaţă. Doar o comparaţie cu situaţia din ţările Europei de Est, dar mai ales cu ţările-membre ale UE denotă realitatea dură prin care trece ţara noastră în ultimul deceniu. 

În ultimul deceniu Republica Moldova înregistrează o deteriorare constantă a stării sănătăţii populaţiei cu efecte de lungă durată. Pentru perioada de tranziţie s-ar părea că nu consemnăm ceva deosebit de ţările est-europene, unde s-a trecut prin aceiaşi situaţie datorită următorilor factori:

· Reducerea veniturilor reale şi lărgirea disparităţilor în venituri.

· Stresul şi comportamentul legat de stres.

· Reglementările laxe referitoare la riscurile de mediu şi de ocupaţie.

· Destrămarea serviciilor medicale clasice şi lipsa celor noi (8).

Dar aceste cauze în Republica Moldova sunt de fapt mult mai numeroase, dată fiind starea prelungită de criză economică şi lipsa unui management adecvat în domeniu, urmările fiind scăderea standardului de viaţă, insecuritatea socială, stresul, extinderea maladiilor sociale şi a modului de viaţă viciat, reducerea asociaţiilor publice şi cheltuielilor personale pentru sănătate. Speranţa de viaţă la naştere este una din cele mai scăzute în Europa, cu aproximativ 10 ani mai mică decât media din ţările UE şi cu o evoluţie fluctuantă. Acest indicator înregistrează diferenţe însemnate între femei şi bărbaţi, între populaţia rurală şi urbană. Indicii de sănătate în general sunt caracterizaţi de o situaţie deplorabilă, în continuă scădere. Direcţiile principale şi cele mai alarmante din domeniu, la care ar urma să-şi canalizeze atenţia instituţiile respective sunt:

1.                       Mortalitatea generală pe fonul natalităţii scăzute şi cu preponderenţă masivă în mediul rural. Cauza principală aici fiind bolile cardiovasculare.

2.                       Morbiditatea generală, indice important de sănătate a populaţiei, care se menţine mai ales din cauza numărului în creştere a bolnavilor de tuberculoză, incidenţei dereglărilor psihice şi a narcomaniei.

3.                       Sănătatea femeii ca potenţial reproductiv al populaţiei ţării. Rata fertilităţii este de aproximativ 1,67%, în timp ce pentru asigurarea reproducerii naturale trebuie să avem indicele de 2,1%, mai ales în situaţia când majoritatea populaţiei de vârstă reproductivă nu ascunde tendinţa de părăsire a ţării.

4.                       Femeile gravide şi copiii în primul lor an de viaţă. Situaţia acestora în Republica Moldova este sub nivel, fiind foarte vulnerabili. Morbiditatea copiilor nou-născuţi a atins cifra înspăimântătoare de 40%, indicele fiind de 2-5 ori mai mare ca în ţările europene.

5.                       Sănătatea copiilor de până la 14 ani.

6.                       Frecvenţa maladiilor profesionale şi lipsa securităţii condiţiilor de muncă. Aproximativ o treime din toţi salariaţii muncesc în condiţii nocive peste limitele admise şi tot o treime din morbiditatea salariaţilor este provocată de factorii de risc profesional.

Deşi acoperirea populaţiei cu personal medical se consideră suficientă (la 10 000 locuitori revin peste 40 medici), sistemul de sănătate în general înregistrează o adâncire a crizei. Serviciile medicale primare calculate la un locuitor sunt în descreştere, adresabilitatea populaţiei la serviciile medicale secundare scade, în special în mediul rural, se deteriorează în continuare calitatea serviciilor medicale, se simte insuficienţa utilajului medical, predominarea serviciilor curative faţă de serviciile preventive şi de reabilitare. În acest context am menţiona aparte proliferarea formelor economiei subterane, dominaţiei mitei şi corupţiei în rândul personalului medical.

Acest domeniu important şi vital pentru sănătatea publică şi pentru o funcţionare normală a sistemului economic şi politic al ţării a fost lăsat în voia sorţii, în valul reformelor multiple, urmate de o situaţie nespus de grea pentru toţi cei, care s-au adresat pe parcursul acestor ani în instituţiile curative din republică. Ţara se află de fapt în faţa unei catastrofe demografice şi distrugerii genofondului.  Finanţarea domeniului a scăzut tot timpul, conducând la o subfinanţare cronică şi sporind raza de acţiune a formelor economiei tenebre în domeniu, în condiţiile lipsei unei societăţi civile active şi dezvoltate, care ar putea stopa situaţia pe alte căi, decât cele prescrise de guvernanţi.

Fiind absolut conştienţi de faptul imposibilităţii unor schimbări rapide şi majore pentru sistemul sanitar, am insista asupra câtorva momente importante:

·   Problema reformei trebuie să fie pe agenda politică una de importanţă primară.

·   Trebuie luate în considerare rolul şi poziţia Băncii Mondiale, care are o atitudine constructivă şi pozitivă în domeniu (9).

·   Politica guvernului în domeniu urmează a fi conjugată cu eforturile altor actori în scopul selectării, analizei şi implementării proiectelor viabile din domeniul asistenţei medicale.

·   Elaborarea şi implementarea opţiunilor de politică a sănătăţii (prin schimbarea în stilul de viaţă şi în reducerea riscurilor profesionale, reducerea poluării mediului, alocarea mai eficientă a resurselor, asigurarea condiţiilor egale de concurenţă în sectorul particular, finanţarea echilibrată prin impozitare şi asigurări sociale, asistenţa managerială în domeniu).

    Asistenţa tehnică externă survine şi creşte din momentul când guvernul înregistrează succese în reforma primară a sistemului. Un exemplu poate fi şi finanţarea externă pentru reforma sanitară din România, care s-a bucurat substanţial de ajutor în cadru diferitor programe, finanţate din exterior: EU/PHARE, UNICEF, OMS, USAID, Consiliul Britanic etc. (10). Pentru Republica Moldova acest ajutor este imperios necesar şi îndeplinirea condiţiilor impuse în cadrul acestor finanţări ar conduce şi la ameliorarea situaţiei economice din ţară. Există un stimulent dublu în cadrul atragerii finanţărilor externe, de aceia urmează a sensibiliza atenţia nomenclaturii şi ministerelor respective în direcţia participării active la aceste proiecte. Caracterul internaţional al procesului reformei conduce şi la o monitorizare exigentă a măsurilor din domeniu şi impactului general asupra sănătăţii publice, acesta fiind un pressing pozitiv asupra guvernanţilor.

    În interior, alături de reforma sistemului sanitar în direcţia întăririi responsabilităţii personale a lucrătorilor medicali e foarte importantă trecerea la asigurările sociale de sănătate. Ultimele ar trebui să poarte o contribuţie dublă sau chiar triplă: din partea statului, patronatului şi indemnizaţiilor personale pentru cei ce muncesc şi condiţii speciale pentru grupurile defavorizate social (care nu ar fi eliberate de vărsarea unui anumit procent în fondul asigurărilor obligatorii pentru sănătate). În direcţia asigurării unui control riguros şi transparent asupra fondurilor, ar fi binevenită o Casă a Asigurărilor, precum există în România, Ungaria sau în alte ţări occidentale.

 

2.6                   Asigurarea pensiilor bătrânilor. Realităţile Republicii Moldova - necesitatea elaborării unei strategii de lungă durată în domeniul respectiv.

 

Regimul de securitate socială în UE este menţinut la nivelul Codului european de securitate socială cu o influenţă importantă asupra legislaţiilor naţionale. Documentul prevede următoarele prestaţii în legătură cu cele nouă riscuri sociale: îngrijire medicală, indemnizaţii de boală, ajutoare de şomaj, pensii de bătrâneţe, ajutoare în caz de incidente de muncă şi boli profesionale, ajutoare familiale, ajutoare de maternitate, ajutoare de invaliditate, pensii de urmaş. Republica Moldova a ratificat art. 12 al CSER şi s-a angajat să pună în aplicare un minim nivel al prestaţiilor. Acest minim este o obligaţie a CSER şi prevede realizarea a cel puţin şase puncte din cele nouă. Până în prezent nu au fost înregistrate succese în domeniu, angajamentul rămânând doar o dorinţă a guvernanţilor.

În conformitate cu art. 23 al CSER persoanele vârstnice au dreptul la protecţie socială, care le-ar permite să rămână membri deplini ai societăţii cât mai mult timp posibil, să li se asigure o existenţă independentă în mediul lor obişnuit, să li se asigure o asistenţă corespunzătoare în instituţiile speciale. Toate pot fi asigurate în primul rând prin plata la timp a pensiilor acestei categorii sociale.

Evoluţia demografică din Republica Moldova arată că procesul de îmbătrânire a populaţiei se va accentua, fapt care va impune alte proporţii în mecanismele de redistribuire şi asigurarea cu economii individuale. Actualul sistem de protecţie funcţionează pe principiul transferului între generaţii. Raportul dintre numărul beneficiarilor de pensii şi numărul contribuabililor în sistemul de pensii nu este favorabil. Există neconcordanţe între diferite categorii de pensii (de exemplu pensiile pentru lucrătorii din sistemul legislativ, judecătoresc şi cel executiv sunt supradimensionate în comparaţie cu sistemul general de pensionare, dar în special cu cel al majorităţii populaţiei ţării – cel al agricultorilor), între nivelul pensiei medii şi nivelul salariului mediu pe economie etc.

Situaţia din sector poate fi schimbată doar în baza îndeplinirii cerinţelor principale faţă de reforma sistemului de pensii, aşa cum s-a făcut în toate ţările în tranziţie spre economia de piaţă. Există câteva modele europene de realizare a unui nou sistem de pensii: primul - principiul celor patru piloni, al doilea - principiul belgian de asigurare cu pensii, aşa numit în Europa şi recunoscut drept cel mai eficient în UE – principiul “capucino”. Principiul celor patru piloni prevede următoarele componente:

1.                       Sistemul garantat de stat şi bazat pe redistribuire care se formează pe sistemul public de pensii şi alte forme de asigurări sociale, administrat de o instituţie autonomă.

2.                       Fondurile universale de pensii administrate în mod privat. Aici protecţia suplimentară e oferită de sistemul public şi funcţionarea unui mecanism stabil, care să reziste presiunilor demografice şi macroeconomice. Fondurile se investesc în economia naţională.

3.                       Schemele de asigurări suplimentare constituite şi susţinute de patroni şi sindicate pentru angajaţi şi membrii familiei acestora.

4.                       Beneficiile adiţionale pentru pensionarii sistemului public aflaţi în plată. Fondul de plată e constituit cu participarea statului cu acţiuni sau opţiuni pentru acţiunile deţinute de agenţii economici, care nu au fost privatizaţi în totalitate.

Principiul belgian “capucino” de asigurare cu pensii a fost recunoscut în februarie 2003 de Comisia Europeană drept unul dintre cele mai eficiente şi este recomandat majorităţii ţărilor-membre pentru a fi urmat. Elementele acestui sistem în general pot fi diversificate, dar cele mai de bază componente sunt:

1.                       Sistemul garantat de stat, care indiferent de categoria socială are menirea asigurării unui venit minim pentru pensionar. E administrat de o instituţie autonomă şi nu este mai mic decât 400-500 euro lunar.

2.                       Fondurile de pensii administrate privat. Aici protecţia suplimentară e oferită de sistemul public, fiind garantată de stat şi aflându-se sub supravegherea acestuia. Fondurile se investesc în economia naţională şi ocupă o rată ridicată în pensia generală a persoanelor vârstnice în ţările, unde sistemul are anumite tradiţii.

3.                       Fondurile de pensii susţinute de patroni pentru angajaţii proprii, fără asigurarea altor membri ai familiei acestora, dar reieşind din considerentul, ca suma să fie suficientă pentru asigurarea a trei persoane (mai ales în cazul când e vorba de capii de familie).

O reformă după una din schemele prezentate şi crearea fondurilor universale de pensii administrate privat pot determina o schimbare profundă cu efecte majore bugetare şi economice. Alinierea valorii actualizate a datoriilor cu cea a veniturilor şi combinarea cu introducerea fondurilor de pensii administrate privat pot spori şi investiţiile în economia ţării. Acest lucru e dovedit elocvent inclusiv de ţările din Europa de Est, care în ultimii 10-14 ani au făcut un salt enorm cu consecinţe benefice pentru populaţia ţării şi cu pregătirea unui teren benefic pentru aderare la UE.

În Republica Moldova reforma a fost întreprinsă doar parţial şi cu părere de rău reformele parţiale pot fi chiar mai periculoase şi cu impact mai greu decât cele neîncepute. Acesta este exemplul din agricultura republicii. Principala direcţie, din punctul nostru de vedere, este diversificarea şi autonomizarea tipurilor de asigurări sociale. Valoarea beneficiului trebuie să depindă şi de vechimea în muncă şi de fondul individual vărsat în bugetul statului, şi de salariul mediu din care patronul ar fi obligat să verse anumite sume, dar şi din acele cote depuse în fondurile de administrare privată, care ar deveni un beneficiu satisfăcător la vârsta de pensionare.

Mărirea pensiilor actualilor pensionari din fondurile bugetare nu poate fi îndreptăţită la nivelul de gestionare actuală şi acest mecanism nu trebuie folosit drept pârghie politică în mâinile guvernanţilor, aşa cum s-a procedat de mai multe ori în istoria contemporană a Moldovei. Principalele rezultate ale reformei trebuie să servească în exclusivitate populaţiei vârstnice şi să aibă obiective sociale de protecţie a acestei categorii sociale în continuă creştere:

·     Ameliorarea situaţiei materiale a actualilor pensionari, în special a celor din localităţile rurale ale republicii.

·     Crearea unui sistem de pensii echilibrat cu disciplinarea financiară a contribuabililor.

·     Unificarea sistemului de pensionare pentru toţi cetăţenii ţării cu diversificarea izvoarelor de acumulare a fondului de pensii.

·     Echitatea socială prin stabilirea pensiei în funcţie de aportul în sistemul de pensii conjugat cu o asigurare demnă de existenţă din partea statului.

     Elaborarea unei strategii de lungă durată în cadrul unui Program social complex, acceptat de majoritatea partidelor politice, ONG-urilor şi sindicatelor, ar permite o activitate durabilă şi un efect sporit pentru economia ţării. Această strategie de lungă durată ar exclude aspectul politic speculativ din domeniul asigurării persoanelor vârstnice, domeniu, care ar urma să fie dominat în exclusivitate de interesele de creştere a bunăstării populaţiei şi de asigurare a unui nivel de viaţă demn în deplină concordanţă cu art. 23 al Cartei Sociale Europene Revizuite.

 

2.7                   Politica UE pentru tineret. Politica de stat a Republicii Moldova pentru tineret.

 

După gradul de importanţă, garantarea reală a accesului egal al tinerilor la educaţie, amplasare în câmpul muncii şi autorealizare, echivalează cu alegerea corectă a obiectivelor strategice de dezvoltare durabilă. Succesul antrenării societăţii pe calea dezvoltării durabile va depinde de pregătirea şi capacităţile factorilor politici şi decizionali, de disponibilitatea specialiştilor, a întregii populaţii tinere de a accepta şi a pune în aplicare proiectele de integrare europeană, de dezvoltare şi armonizare a societăţii în corespundere cu standardele occidentale.

În conformitate cu art. 17 al Cartei Sociale Europene Revizuite:

·     Tinerii au dreptul de a creşte într-un mediu favorabil dezvoltării personalităţii lor şi a aptitudinilor fizice şi mentale. Rolul statului şi instituţiilor comunitare în UE aici e foarte înalt, deoarece pe de o parte el asigură îndeplinirea acestor condiţii favorabile, iar pe de altă parte, coordonează activitatea cu organizaţiile publice sau private.

·     Tinerii au nevoie nu numai de educaţie, ci şi de îngrijire, asistenţă prin menţinerea unor instituţii sau servicii adecvate şi suficiente în acest scop.

·     Statul urmează să protejeze tinerii împotriva neglijenţei, violenţei sau exploatărilor.

·     Statul urmează să asigure o protecţie şi un ajutor special tinerilor rămaşi fără sprijinul temporar sau definitiv al familiei.

·     Statul urmează să asigure învăţământ primar şi secundar gratuit şi să favorizeze regularitatea frecvenţei şcolare.

Legislaţia Republicii Moldova este destul de deplină în domeniu (Legea cu privire la tineret, Legea despre asociaţiile obşteşti, Legea cu privire la fundaţii, un şir de acte normative etc.) şi în mare parte corespunde legislaţiei internaţionale şi europene, dar important este mecanismul de implementare a legislaţiei şi modul în care statul îşi onorează obligaţiunile asumate în corespundere cu legislaţia naţională şi internaţională. Aici ne lovim de încălcările principale sau de neglijarea multor prevederi importante pentru tânăra generaţie. Structurile de stat, care determină politica de tineret în Republica Moldova sunt de rang înalt: Parlamentul cu/prin Comisia Parlamentară în Problemele tineretului; Guvernul, prin Departamentul Tineret şi Sport; ultimul lucrează în concordanţă cu Consiliul Naţional al Tineretului, Consiliul Naţional în Problemele Tineretului, Structurile internaţionale de promovare şi cooperare în politica de tineret şi Organizaţiile neguvernamentale de tineret. Pentru o ţară mică posibil că sunt prea multe structuri, importante însă sunt rezultatele acestei politici sociale de importanţă majoră.

Dacă analizăm Programul acţiunilor prioritare întru realizarea Legii cu privire la tineret pentru anii 2000-2002 (11), observăm un şir de măsuri absolut vitale şi oportune în domeniu, inclusiv responsabilii de aceste acţiuni sunt importanţi, dar realizarea lui a lăsat de dorit în aceşti ani, iar finanţarea proiectelor în mare măsură a fost redusă sau chiar anulată. Rămân insuficient dezvoltate posibilităţile statului în informarea şi valorificarea potenţialului creativ şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea fizică şi spirituală a tinerilor. Am indicat în capitolul referitor la reforma educaţională stimularea legăturilor cu instituţiile de peste hotare, aici am adăuga necesitatea stimulării unei vieţi asociative a tineretului şi promovarea relaţiilor internaţionale în domeniu.

Rezultatele politicii în domeniul tineretului nu pot fi socotite atâta timp satisfăcătore, cât sunt încălcate drepturile acestora, nu se asigură condiţii de realizare profesională, nu sunt susţinuţi eficient în plan locativ, continuă “scurgerea de creieri” din ţară, în special din rândul tineretului, domină starea de apatie şi stres pentru absolvenţii şcolilor profesionale şi superioare de învăţământ, frica pentru ziua de mâine.

Posibilităţile de implicare a statului în acest domeniu rămân enorm de mari, inclusiv prin mecanismul de redistribuire a efortului social, prin intensificarea muncii de cooperare cu structurile internaţionale de promovare în politica de tineret, precum şi cu ONG-urile de tineret din Republica Moldova. Eforturile ultimilor doi factori de multe ori sunt mai eficiente, mai potenţiale şi mai oportune, decât cele ale statului. Situaţia urmează a se schimba în direcţia:

· activizării politicii statului în direcţia implementării legilor adoptate în domeniu;

· elaborării unui mecanism real de asigurare a condiţiilor pentru tineret;

· creării premizelor economice şi sociale favorabile dezvoltării tineretului;

· valorificării potenţialului creativ existent în ţară;

· stimularea activităţilor asociative în rândul tineretului etc.

 

2.8    Alte direcţii de activitate în domeniul politicii sociale în UE şi Republica Moldova

 

După cum am specificat în alte capitole, CSER nu reprezintă doar o declaraţie politică fundamentală pentru modelul social continental, ci este şi un cadru juridic consecvent pentru protecţia şi garantarea drepturilor sociale şi necesităţile elementare. Multe direcţii sociale au rămas în afara studiului din diferite considerente. Printre direcţiile importante şi actuale, atât în UE, cât şi în Republica Moldova, mai putem enumera următoarele:

· protecţia în muncă;

· protecţia socială în afara mediului de muncă;

· egalitatea în drepturi şi tratament social dintre bărbaţi şi femei;

· evoluţia demografică;

· politica în domeniul resurselor umane;

· politica salarială;

· politica de mediu etc.

Aceste direcţii importante pot fi elucidate în studiile următoare referitoare la politicile sociale şi la necesitatea adoptării unei politici sociale de lungă durată, coordonată la nivel naţional şi promovată în concordanţă cu politica economică a statului. Viziunile asupra elaborării şi adoptării unei atare politici pot fi diferite, dar fundamentul de bază trebuie să rămână CSER, ratificată de Republica Moldova, precum şi politica socială europeană, dat fiind faptul, că ţara noastră s-a angajat în cursa de integrare în Uniunea Europeană.

 

CONCLUZII GENERALE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

 

Politica socială europeană în mare măsură se bazează pe principiile respectării normelor de drept şi pe asigurarea prevederilor sociale în corespundere cu Carta Socială Europeană Revizuită, care a fost ratificată şi de Republica Moldova. Pentru ţările europene cu un sistem social avansat este imperios important de a nu stopa acest proces, iar pentru celelalte – de a se ralia la cele mai performante succese în domeniu.

      Tranziţia ţărilor din Europa de Sud-est spre economia de piaţă şi constituirea unor sisteme sociale adecvate servesc exemplu şi pentru Republica Moldova în calea edificării unui stat de drept, orientat social şi susţinut de reformele economice substanţiale. Mecanismele de implementare a prevederilor sociale din UE au fost preluate şi de ţările candidate la aderare, practica dovedind, că pe parcursul a 10-15 ani de eforturi conjugate, acestea funcţionează şi pe tărâmul postsocialist.

         Pentru ţara noastră angajarea în plan social european devine şi o posibilitate de elaborare a unui mecanism bine coordonat cu posibilităţile economice ale ţării, de lungă durată, viabil, care ar conduce la iradicarea sărăciei, stoparea valului migraţionist şi în cele din urmă – la creşterea potenţialului economic al ţării. Obiectivele de stat în domeniu trebuie să fie similare cu cele a majorităţii partidelor politice, pentru a păstra o continuitate fermă pe plan social, apărarea şi afirmarea cursului social în faţa instituţiilor şi organismelor internaţionale, pentru a nu deveni un moment speculativ.

    În realizarea prevederilor sociale rămâne important principiul subsidiarităţii, îndeosebi dacă acesta ar putea fi conjugat cu eforturile de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea europeană şi cea comunitară în domeniu. Cadrul juridic în sine deja ar deveni un factor stabilizator, în stare pe viitor să contribuie activ la integrarea republicii în Uniunea Europeană. Această bază normativă este necesarul, de care are nevoie ţara noastră pentru racordarea legislaţiei naţionale la cea europeană. Elaborarea unui Document (Proiect general de Politică socială în Republica Moldova pentru anii 2003-2015) vast şi coordonat cu partidele politice din opoziţie, ONG-urile şi societatea civilă ar deveni o idee repetată, dar insistentă, care ar fi piatra de temelie a construcţiei unui stat social de drept, unui stat al “bunăstării”, precum sunt privite majoritate ţărilor-membre ale UE la momentul actual. Am recomanda să fie revăzute:

· Programul naţional de ocupare a forţei de muncă şi protecţie socială a şomerilor din 28.06.01 pentru anii următori şi integrarea lui într-un program social de amploare

· Legea nr. 156 – XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat

· Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1628 din 17.12.02 privind unele măsuri de protecţie socială a unor categorii de populaţie

· Legea cu privire la fondul de rezerve al bugetului asigurărilor sociale de stat nr.1-XV din 6.02.03 şi Regulamentul privind formarea şi utilizarea mijloacelor fondului

· Lista statelor cu care se vor iniţia negocieri asupra proiectului Acordului privind colaborarea în domeniul muncii şi politicii sociale nr. 124 din ianuarie 2003

        În direcţie juridică menţionăm şi necesitatea elaborării mecanismelor de realizare a legislaţiei în vigoare, care sunt absente în majoritatea cazurilor. Exemplu elocvent este şi Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu, aprobat de guvern la 19.12.01. Documentul e lipsit de măsuri concrete, nu sunt indicate mecanismele de realizare şi responsabilii pentru îndeplinirea prevederilor.

   Reforma sistemului educaţional şi formării profesionale în ţările în tranziţie spre economia de piaţă, respectiv şi în Republica Moldova, permit tineretului să poată folosi beneficiile tranziţiei prin reorientarea economică clară a statului. E foarte important pentru ca astfel de ţări mici să-şi perfecteze “orientarea profesională – specializarea economică”, momentul de tranziţie de fapt fiind unul favorabil în acest sens. Dar aceasta necesită investiţii serioase de capital din surse interne, de stat şi crearea unui climat investiţional atractiv, în special pentru agenţii economici occidentali.

   În situaţia când prestigiului sferei educaţionale este în declin, e foarte important să extindem posibilităţile statului prin implicarea instituţiilor particulare de învăţământ, prin reformarea managementului educaţional şi separarea funcţiilor manageriale, prin implementarea modelelor verificate din statele europene. Importantă este şi schimbarea mecanismului de finanţare a învăţământului prin diversificarea surselor de venituri.

Şomajul este o problemă social-economică, care afectează direct şi serios nu doar indivizi aparte, ci familii întregi. Politica de susţinere a şomerilor în Republica Moldova este mai degrabă una pasivă, şi în această situaţie e important de a stimula un comportament activ al individului. Printre politicile active de luptă împotriva şomajului am menţiona: crearea locurilor de muncă prin dezvoltarea activităţii antreprenoriale; creditarea sau acordarea de facilităţi financiare întreprinderilor la angajarea şomerilor în câmpul muncii; focalizarea pe anumite segmente ale populaţiei, în deosebi asupra tinerilor fără loc de muncă sau a şomerilor cu studii superioare; programe de consultanţă şi calificare reale şi adecvate; antrenarea în acest proces a instituţiilor şi iniţiativelor locale etc. Am menţiona necesitatea creării unui fond de calificare şi recalificare, care s-ar ocupa de persoanele ce absolvesc instituţiile superioare de învăţământ, dar şi de alte categorii sociale. Importantă ar fi calificarea polivalentă a salariaţilor, ca măsură de profilactică în domeniu; crearea unei pieţe de recalificare; subvenţionarea creării locurilor de muncă etc. E important ca aceste măsuri nu doar să fie elaborate şi adoptate, ci să fie asistate de mecanisme reale de implementare. Principalul în asigurarea politicii reale în domeniu rămâne caracteristica economică a statului, piaţa muncii, ritmul de tranziţie spre economia de piaţă şi angajamentul real de integrare în spaţiul comunitar european.

Direcţiile cele mai alarmante din domeniul ocrotirii sănătăţii: mortalitatea generală pe fonul natalităţii scăzute; morbiditatea generală; sănătatea femeii ca potenţial reproductiv al populaţiei ţării; femeile gravide şi copiii în primul lor an de viaţă; sănătatea copiilor de până la 14 ani; maladiile profesionale şi lipsa securităţii condiţiilor de muncă. Pentru redresarea situaţiei din sistemul sanitar al ţării sunt importante: reforma ca problemă politică primară; îndeplinirea cerinţelor prescrise de Banca Mondială; conjugarea eforturilor guvernului cu a altor instituţii în scopul selectării, analizei şi implementării proiectelor viabile din domeniul asistenţei medicale; elaborarea şi implementarea opţiunilor de politică a sănătăţii. Pentru Republica Moldova ajutorul extern este imperios necesar pentru finisarea reformei în domeniu, iar îndeplinirea condiţiilor impuse în cadrul finanţărilor externe pot conduce la ameliorarea situaţiei economice din ţară.

Sistemul asigurărilor cu pensii ar urma să fie adus în concordanţă cu una din schemele existente în Europa şi să fie create fonduri universale de pensii administrate privat. Alinierea valorii actualizate a datoriilor cu cea a veniturilor şi combinarea cu introducerea fondurilor de pensii administrate privat pot spori şi investiţiile în economia ţării.  Diversificarea şi autonomizarea tipurilor de asigurări sociale sunt actuale şi necesare.

După gradul de importanţă, garantarea reală a accesului egal al tinerilor la educaţie, amplasarea în câmpul muncii şi crearea condiţiilor pentru autorealizare, echivalează cu alegerea corectă a obiectivelor strategice de dezvoltare durabilă. Succesul antrenării societăţii pe calea dezvoltării durabile va depinde de pregătirea şi capacităţile factorilor politici şi decizionali, de disponibilitatea specialiştilor, a întregii populaţii tinere de a accepta şi a pune în aplicare proiectele de integrare europeană, de dezvoltare şi armonizare a societăţii în corespundere cu standardele occidentale.

Legislaţia Republicii Moldova este destul de deplină în domeniu de tineret, dar important este mecanismul de implementare a legislaţiei şi modul în care statul îşi onorează obligaţiunile asumate în corespundere cu legislaţia naţională şi internaţională. Posibilităţile de implicare a statului în acest domeniu rămân enorm de mari, inclusiv prin mecanismul de redistribuire a efortului social, prin intensificarea muncii de cooperare cu structurile internaţionale de promovare în politica de tineret, precum şi cu ONG-urile de tineret din Republica Moldova. E importantă activizarea politicii statului în direcţia implementării legilor adoptate în domeniu, elaborarea unui mecanism real de asigurare a condiţiilor pentru tineret, crearea premizelor economice şi sociale favorabile dezvoltării tineretului, valorificarea potenţialului creativ existent în ţară, stimularea activităţilor asociative în rândul tineretului etc.

Studiul de faţă nu poate fi deplin şi definitiv în vederea importanţei şi actualităţii politicilor sociale pentru Republica Moldova, precum şi a viziunilor diferite în domeniu. Prezentarea modelului european în domeniul politicii sociale, conjugat cu eforturile de raliere la cerinţele Cartei Sociale sunt o posibilitate reală pentru ţara noastră de a ieşi din impas şi de a se pregăti pentru aderare la Uniunea Europeană. Rămâne ca acest model să fie fructificat de voinţa politică a conducătorilor Republicii Moldova, Organizaţiile neguvernamentale şi societatea civică.

Cît priveşte acţiunile, care trebuiesc întreprinse pe termen scurt şi mediu, cele mai importante sunt:

 

1.    Elaborarea Programului social al statului cu luarea în considerare a corelaţiei dintre economic şi social şi asigurarea parteneriatului în acest domeniu la nivel de partide politice, sindicate, ONG-uri şi societate civilă.

2.    Crearea unui mecanism real de implementare şi de control al îndeplinirii deciziilor şi hotărârilor din domeniul social (inclusiv prin perfecţionarea legislaţiei sociale indicate în Concluziile generale)

 

 Măsurile pe termen scurt şi mediu pot fi formulate precum urmează:

 

1.    Acţiuni concrete în domeniul încadrării în câmpul de muncă şi lupta cu şomajul:

· stimularea deschiderii noilor locuri de muncă;

· amplasarea tinerilor specialişti în câmpul muncii şi recalificarea acestora din contul statului cu angajamente ulterioare respective;

· perfecţionarea sistemului de pregătire profesională la nivel de învăţământ mediu şi superior;

· monitorizarea activă la nivel de guvern a cererii şi ofertei pe piaţa internă şi externă a muncii;

· eficientizarea cheltuielilor din fondurile de stat menite luptei cu şomajul;

· ridicarea atractivităţii ofertei de muncă în sferele de bază ale economiei naţionale (inclusiv prin salariu, credite, condiţii de muncă etc.).

2.    Definitivarea reformei în domeniul medicinei şi ocrotirii sănătăţii publice prin introducerea asigurării obligatorii, asistată de un control riguros din partea statului.

3.    Asigurarea continuităţii în domeniul pensiilor pentru bătrâni şi asigurării sociale a păturilor vulnerabile.

4.    Radicalizarea măsurilor în domeniul politicii pentru tineret – elaborarea unui set obligatoriu de măsuri menite să stopeze plecarea tinerilor din localitate şi asigurarea controlului asupra îndeplinirii acestora la nivel local şi de guvern.

5.    Eradicarea sărăciei prin metode protecţioniste şi stimulatorii de scurtă durată, asistată de proiecte la nivel de guvern cu suport financiar din partea organismelor internaţionale.

 

Repere bibliografice:

 

1.    Majone G. The European Community Between Social Policy and Social Regulation // Journal of Common Market Studies. Oxford, 1993. – vol. 31. – nr.2. – P. 168

2.    Strutzescu Paul. Societatea civilă – promotor important al Cartei Sociale Europene // Carta Socială Europeană Revizuită în aplicare. – Chişinău, 2001. – P. 9-12

3.    Ńîöčŕëüíŕ˙ ďîëčňčęŕ. – Ě., 1996. – Đ. 196

4.    Employment in Europe, 1997. – Luxembourg, 1997. – P. 67-68

5.    Stroie S. Politici de suport pentru şomeri // Politici sociale în România. Coord. Zamfir C. – Bucureşti, 1999. – P. 417-419

6.    Monitorul ocupării forţei de muncă în Europa. – Bucureşti: Expert, 1996

7.    Raport. Program de monitorizare şi promovare a drepturilor social-economice “Cunoaşte-ţi drepturile”. – Chişinău: LADOM, 2000

8.    Adeyl O. and col. Reverse Developement Trend: The Transition in Central and Eastern Europe. – Washington, 1996. – P. 1

9.    World Development Report. From Plan to Market. – Oxford University Press, 1996

10.    Vlădescu Cristian. Politica de reformă a serviciilor de sănătate în România după 1989: cadru, actori, proces şi conţinut // Politici  sociale în România. Coord. C. Zamfir. – Bucureşti, 1999. – P. 362-363

11.    Aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.736 din 24 iulie 2000