Iuscenko si
Bucovina
Vasile
Tărâţeanu: “Noul preşedinte al Ucrainei este
înconjurat
de cei mai
aprigi duşmani ai neamului românesc”
TIMPUL,
NR.180, 21 IANUARIE 2005,
- Domnule
Tărâţeanu, spuneţi-ne, cam câţi români
trăiesc astăzi în regiunea Cernăuţi?
- Conform datelor statistice
oficiale, înregistrate în timpul ultimului recensământ,
din 2000, al populaţiei din Ucraina, independentă şi
suverană, dar care moşteneşte şi aplică în
condiţii noi cu un zel deosebit metodele defunctului imperiu sovietic - de
falsificare, măsluire şi de trişare a realităţii -,
suntem peste 100 de mii de suflete, cifră care nu corespunde
realităţii. Potrivit estimărilor noastre, dar şi
adevărului, numărul românilor din regiunea Cernăuţi,
alcătuită din teritoriile străvechi ale Moldovei, inclusiv
nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi fostul ţinut Herţa, este
cu mult mai mare - cam peste un sfert de milion de oameni.
Falsificarea
realităţii şi diversele denaturări este o practică
curentă în Ucraina, exact ca pe timpurile sovietice. Ceea ce n-au
izbutit să facă ruşii în jumătate de secol în
direcţia deznaţionalizării minorităţilor
naţionale ucrainenii vor să realizeze într-un deceniu, cel
mult, în două. Cu alte cuvinte, în ritm stahanovist. Şi
acum, ca pe timpul tătucului Stalin, suntem divizaţi de ucraineni
în două popoare, chipurile, diferite - în români şi
în moldoveni. Astfel, noi nu ne mai putem situa pe locul al treilea, din
punct de vedere numeric, printre naţiunile conlocuitoare ale Ucrainei,
după ucraineni şi ruşi, ci, fără a fi număraţi
cum se cuvine, ca reprezentanţi ai aceleiaşi naţiuni, suntem
automat repartizaţi astfel - moldovenii pe locul 6, iar românii pe
locul 8, statutul nostru devenind aproape nesemnificativ.
- Pe cine au susţinut
românii din regiunea Cernăuţi în cadrul ultimei campanii
electorale din Ucraina: pe naţionalistul V. Iuşcenko sau pe rusofilul
V. Ianukovici ?
- Ca să
înţelegeţi mai bine schimbările de opinii, de simpatii
şi de convingeri care s-au petrecut în mijlocul populaţiei din
regiune în timpul recentelor alegeri prezidenţiale din Ucraina,
trebuie să vă spun că, încă la ultimele alegeri
parlamentare, majoritatea românilor - în special, cei din raioanele
Herţa, Hliboca şi Storojineţ - au fost de partea blocului
electoral „Naşa Ucraina”, al cărui lider era V. Iuşcenko.
Atunci, românii noştri l-au susţinut pe Iuşcenko şi
au mers împotriva blocului electoral „Za EDU”, care reprezenta
până nu demult Puterea din Ucraina.
Noi, cei care îl
susţineam pe Iuşcenko, candidând de pe platforma blocului
său electoral pentru un loc în parlamentul ucrainean sau pentru mai
multe în consiliile locale, eram împiedicaţi să ne
întâlnim cu alegătorii. În timpul campaniei electorale,
când veneam la întrunirile cu electoratul, găseam casele de
cultură închise. Drumurile noastre erau baricadate de fostul
şef al Direcţiei regionale a
învăţământului public, Mihailo Bauer, fratele
fostului guvernator al regiunii, care candida la parlament din partea Puterii.
Candidatul românilor, Ion Popescu, şi echipa care-l susţinea
erau blocaţi în permanenţă. Cu toate acestea, atunci,
blocul lui Iuşcenko a câştigat sufragiile alegătorilor.
În urma unor falsificări însă, candidatul nostru în
parlament a pierdut alegerile. Locul lui l-a luat Mihailo Bauer, care a
făgăduit că va apăra drepturile românilor mai ceva
decât un etnic român. Dar asta nu s-a întâmplat. Vocea
lui în apărarea drepturilor minorităţii
româneşti pe care, chipurile o reprezintă, nu se prea aude la
tribuna parlamentului ucrainean. Dimpotrivă, probabil, cu sprijinul lui
tacit, apar diverse recomandări ale Ministerului
Învăţământului din Ucraina, cum sunt cea de a preda
istoria Ucrainei şi geografia în şcolile româneşti
în limba ucraineană. Mai adăugăm la aceasta şi faptul
că, din cauza introducerii cursului integrat de predare a literaturii,
cursul de literatură română în şcolile noastre a
fost redus cu peste 200 ore pe an.
În recenta campanie
prezidenţială ucraineană, ca şi-n cea parlamentară,
părerile românilor au fost diferite. Unii l-au susţinut pe
Iuşcenko, alţii - pe Ianukovici care, în calitatea lui de
premier, n-a avut o prestaţie proastă. Mai multe măsuri adoptate
de guvernul lui i-a făcut pe oameni să aibă o anumită
încredere în el. În programul său electoral, Ianukovici
a pledat pentru introducerea institutului cetăţeniei duble în
Ucraina, lucrul acesta aducându-i numeroşi simpatizanţi din
rândul populaţiei româneşti din Ucraina, care a fost
privată de patrie şi de cetăţenie în mod barbar.
- Din
câte ştiu, pe parcursul competiţiei electorale dvs. aţi trecut în tabăra lui Ianukovici,
deşi iniţial l-aţi susţinut pe Iuşcenko?
- N-am
trecut dintr-o tabără în alta, căci sunt un proeuropean
convins. Pur şi simplu, după ce am văzut cu cine s-a legat V.
Iuşcenko în campania electorală şi am constatat
indiferenţa echipei lui faţă de problemele
minorităţilor naţionale, precum şi politica
antiromânească promovată de adepţii şi
reprezentanţii săi locali, am încetat să fiu unul dintre
cei mai fervenţi partizani ai acestuia.
- Aţi
putea conretiza acest lucru?
- Una dintre persoanele de
încredere ale lui V. Iuşcenko în regiunea Cernăuţi a
fost şi este redactorul-şef al ziarului „Ceas”, Petro Kobevko. Pe
parcursul a peste zece ani, acesta n-a găsit de cuviinţă să
scrie măcar un articol pozitiv despre românii din regiunea
Cernăuţi. În afară de asemenea calificative -
ocupanţi, „deznaţionalizatori ai ucrainenilor din timpul
ocupaţiei româneşti a Bucovinei” (despre care zice el că e
un „străvechi ţinut ucrainean”), reprezentanţi ai unei
naţiuni „tuciurii”, extremişti -, n-am prea găsit în
această publicaţie altceva cu privire la români. Pe paginile
„Ceas”-ului cu care, mai înainte, „Plaiul Românesc”, iar acum
„Arcaşul” meu au de furcă, au fost publicate sute de articole
insultătoare şi denigratoare la adresa lui Ştefan cel Mare
şi Sfânt şi a lui Mihai Eminescu. Acelaşi Petro Kobevko a
pus la cale zeci de scrisori de protest, declaraţii împotriva
cerinţelor legitime ale comunităţii româneşti privind
dezvoltarea învăţământului şi culturii noastre
în actuala regiune Cernăuţi. Materiale insultătoare au
fost plasate cu regularitate şi la adresa liderilor comunităţii
româneşti.
- Dar ce-o fi
având ucrainenii cu Ştefan cel Mare şi cu Mihai Eminescu?
- În paginile „Ceas”-ului
a fost declanşată o adevărată campanie
antiştefaniană, extinsă apoi şi-n alte ziare şi reviste
ucrainene de sorginte ultranaţionalistă, ca reacţie la
dorinţa noastră de a ridica un monument voievodului pe locul ales de
comunitatea românească, în apropierea Codrului Cosminului.
Nici nu vă puţei închipui câtă murdărie s-a
turnat peste amintirea sfântului domnitor! Duşmanii lui se tem de el
şi acum. Unsprezece organizaţii şi partide ucrainene
ultranaţionaliste, susţinătoare ardente ale lui Iuşcenko,
au semnat o declaraţie împotriva înălţării
monumentului. Din această cauză, autorităţile locale nu
şi-au mai dat consimţământul cu privire la edificarea
acestuia. Acum câţiva ani, aceleaşi organizaţii au
declarat 15 iunie - ziua trecerii în eternitate a lui Mihai Eminescu –
„zi de ruşine pentru Ucraina independentă şi suverană”.
Motivul? Vezi Doamne, actuala putere a permis să fie inaugurat în
centrul Cernăuţiului un monument „renegatului” de Eminescu, „cel care
a promovat ideile României Mari în Bucovina”, „străvechi
teritoriu ucrainean”. Reprezentanţii diverselor partide au ieşit
atunci, în 2000, când s-a dezvelit statuia lui Eminescu, cu
drapelul de stat al Ucrainei în bernă. Toate aceste formaţiuni
fac parte acum din blocul electoral al lui Iuşcenko.
În recenta campanie
electorală, membrii respectivelor organizaţii s-au numărat
printre cei mai activi participanţi ai „revoluţiei portocalii”. Cu
puţin timp înaintea declanşării campaniei electorale, tot
ei au pichetat Consulatul general al României la Cernăuţi,
condamnând Patria noastră istorică pentru faptul că
acordă cetăţenie dublă foştilor săi cetăţeni,
lipsiţi de aceasta prin invazia trupelor sovietice de ocupaţie
în 1940 şi 1944. În septembrie 2004, i-am expediat o scrisoare
lui Viktor Iuşcenko, în care mi-am exprimat dezacordul
faţă de numirea lui Petro Kobevko în calitate de persoană
de încredere în regiunea Cernăuţi, la care n-am primit
nici un răspuns. Deci, am răspuns cu aceeaşi monedă la
dezinteresul lui Iuşcenko şi echipei sale faţă de noi…
- În
situaţia în care în Ucraina au câştigat
forţele naţionaliste, cum credeţi - ce atitudine vor lua noile
autorităţi faţă de minoritatea românească din
Ucraina?
- Nu cred că aceasta se va
schimba spre bine. Or, V. Iuşcenko nu este un om de caracter. Mai
degrabă, el va fi condus decât va conduce. Populaţia din vestul
Ucrainei se vrea parcă în Europa, dar repede şi să
aibă statutul de mare putere, ceea ce nu se poate întâmpla.
Şi apoi, naţionaliştii ucraineni, care acum deţin
frâiele Puterii, cu ambiţiile şi orgoliile lor căzăceşti,
vor încerca să intre în Europa cu aceeaşi mentalitate
antieuropeană, mizând pe argumentul forţei. Nu ştiu
însă dacă şi în plan internaţional, când
vor încerca să forţeze nota primirii Ucrainei în NATO
şi în UE, vor reuşi aşa ca şi la alegeri. Ei vor
căuta să nu aplice principiile democraţiei europene în
cazul în care acestea contravin ambiţiilor lor. Ştim cu
toţii cum au decurs tratativele româno-ucrainene: e vorba de
inflexibilitatea părţii ucrainene înainte de semnarea
tratatului. Ei, bine ambii foşti miniştri de Externe ai Ucrainei - G.
Udovenko şi B. Tarasiuk, acum lideri ai unor formaţiuni politice
ultrapatriotice - fac parte din stafful lui V. Iuşcenko. Mai sunt
mulţi alţii, mai mici.
- Toţi
adepţii lui Iuşcenko sunt aşa?
- Evident,
în vârful piramidei noii administraţii sunt şi mulţi
oameni de bine, care împărtăşesc valorile europene cu
adevărat, sunt toleranţi şi nu susţin lozinca „Ucraina
pentru ucraineni !”. Aceasta e vehiculată de majoritatea blocului
electoral ajuns la Putere care, să recunoaştem, a obţinut
puterea şi prin intimidarea populaţiei.
În acelaşi timp, nu
credem că Ucraina va putea ieşi de sub influenţa Kremlinului
şi din sfera de interese ale Federaţiei Ruse. Acest aspect ar putea
constitui cauza unei posibile scindări în tabăra lui
Iuşcenko şi la nivel de ţară în general. Să nu uităm că prima sa vizită peste
hotare, în calitatea de preşedinte, va fi la Moscova. Nu pot fi
trecute cu vederea nici cele peste 12 milioane de alegători ai lui
Ianukovici, în majoritate rusofoni, care organizează pichetări,
instalează corturi în întreaga zonă de est a Ucrainei -
cea mai dezvoltată industrial - de teama venirii la Putere a
naţionalismului şi extremismului ucrainean.
În ce ne priveşte,
consider însă că procesul de deznaţionalizare a
românilor va continua, în pofida orientării europene declarate
a noii conduceri. Poate că acolo, la Kiev, unii se vor orienta spre
Europa, aici, în provincie, însă, în imediata
vecinătate a Galiţiei, românii nord-bucovineni nu-şi pot
face iluzii. De fapt, aceeaşi situaţie ar fi avut loc şi
în cazul câştigării alegerilor de către
celălalt candidat - V. Ianukovici. Până la adevărata
europenizare a Ucrainei va mai curge multă apă pe Nipru şi pe
Prut.
- Care este problema românilor din Ucraina ce
necesită cea mai grabnică soluţionare?
- Cea mai arzătoare problemă este cea a
învăţământului: păstrarea reţelei de
şcoli româneşti, predarea tuturor obiectelor în limba
română, stoparea practicii păguboase de deschidere, chipurile,
la cererea părinţilor, a claselor ucrainene în şcolile româneşti.
Ar mai fi şi alte cerinţe, pe care înaintea alegerilor le-am
formulat într-o declaraţie: revenirea la vechile denumiri ale
satelor noastre, inscripţionări bilingve româno-ucrainene
în toate localităţile cu populaţie majoritar
românească şi în cele mixte, deschiderea unei
librării şi a unei biblioteci de carte românească la
Cernăuţi, deschiderea grupelor româneşti în toate
facultăţile Universităţii de Stat din Cernăuţi,
deschiderea Muzeului “Mihai Eminescu” la Cernăuţi,
înălţarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi multe
alte cerinţe legitime şi fireşti. Vom vedea care va fi
răspunsul noii administraţii.
- Cum aţi caracteriza pe scurt atitudinea
forţelor naţionaliste din Ucraina faţă de
minorităţile naţionale în general?
- E una
negativă! De fapt, vorba e nu atât de forţele
naţionaliste, or acestea nu sunt numai naţionaliste, ci de
şovinismul ucrainean, care, pe alocuri, are culoare fascistă. Avem
multe exemple de manifestări cu asemenea tentă. Dar n-aş vrea
să încheiem interviul cu asemenea povestiri, ci cu nişte
momente mai optimiste.
- Care sunt ele?
- Sărbătorile de
iarnă - naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
Sfântul Vasile, Boboteaza şi atâtea alte sărbători
şi tradiţii, care, în pofida opreliştilor din perioada
totalitarismului, n-au dispărut. În
fiece an, ele revin la locul lor din sufletele şi din viaţa
noastră. E nevoie de răbdare şi de
rezistenţă...
Alina Anghel,