Iuscenko si Bucovina

Vasile Tărâţeanu: “Noul preşedinte al Ucrainei este înconjurat

de cei mai aprigi duşmani ai neamului românesc”

TIMPUL,  NR.180,  21 IANUARIE 2005,

- Domnule Tărâţeanu, spuneţi-ne, cam câţi români trăiesc astăzi în regiunea Cernăuţi?

- Conform datelor statistice oficiale, înregistrate în timpul ultimului recensământ, din 2000, al populaţiei din Ucraina, independentă şi suverană, dar care moşteneşte şi aplică în condiţii noi cu un zel deosebit metodele defunctului imperiu sovietic - de falsificare, măsluire şi de trişare a realităţii -, suntem peste 100 de mii de suflete, cifră care nu corespunde realităţii. Potrivit estimărilor noastre, dar şi adevărului, numărul românilor din regiunea Cernăuţi, alcătuită din teritoriile străvechi ale Moldovei, inclusiv nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi fostul ţinut Herţa, este cu mult mai mare - cam peste un sfert de milion de oameni.

Falsificarea realităţii şi diversele denaturări este o practică curentă în Ucraina, exact ca pe timpurile sovietice. Ceea ce n-au izbutit să facă ruşii în jumătate de secol în direcţia deznaţionalizării minorităţilor naţionale ucrainenii vor să realizeze într-un deceniu, cel mult, în două. Cu alte cuvinte, în ritm stahanovist. Şi acum, ca pe timpul tătucului Stalin, suntem divizaţi de ucraineni în două popoare, chipurile, diferite - în români şi în moldoveni. Astfel, noi nu ne mai putem situa pe locul al treilea, din punct de vedere numeric, printre naţiunile conlocuitoare ale Ucrainei, după ucraineni şi ruşi, ci, fără a fi număraţi cum se cuvine, ca reprezentanţi ai aceleiaşi naţiuni, suntem automat repartizaţi astfel - moldovenii pe locul 6, iar românii pe locul 8, statutul nostru devenind aproape nesemnificativ.

- Pe cine au susţinut românii din regiunea Cernăuţi în cadrul ultimei campanii electorale din Ucraina: pe naţionalistul V. Iuşcenko sau pe rusofilul V. Ianukovici ?

- Ca să înţelegeţi mai bine schimbările de opinii, de simpatii şi de convingeri care s-au petrecut în mijlocul populaţiei din regiune în timpul recentelor alegeri prezidenţiale din Ucraina, trebuie să vă spun că, încă la ultimele alegeri parlamentare, majoritatea românilor - în special, cei din raioanele Herţa, Hliboca şi Storojineţ - au fost de partea blocului electoral „Naşa Ucraina”, al cărui lider era V. Iuşcenko. Atunci, românii noştri l-au susţinut pe Iuşcenko şi au mers împotriva blocului electoral „Za EDU”, care reprezenta până nu demult Puterea din Ucraina.

Noi, cei care îl susţineam pe Iuşcenko, candidând de pe platforma blocului său electoral pentru un loc în parlamentul ucrainean sau pentru mai multe în consiliile locale, eram împiedicaţi să ne întâlnim cu alegătorii. În timpul campaniei electorale, când veneam la întrunirile cu electoratul, găseam casele de cultură închise. Drumurile noastre erau baricadate de fostul şef al Direcţiei regionale a învăţământului public, Mihailo Bauer, fratele fostului guvernator al regiunii, care candida la parlament din partea Puterii. Candidatul românilor, Ion Popescu, şi echipa care-l susţinea erau blocaţi în permanenţă. Cu toate acestea, atunci, blocul lui Iuşcenko a câştigat sufragiile alegătorilor. În urma unor falsificări însă, candidatul nostru în parlament a pierdut alegerile. Locul lui l-a luat Mihailo Bauer, care a făgăduit că va apăra drepturile românilor mai ceva decât un etnic român. Dar asta nu s-a întâmplat. Vocea lui în apărarea drepturilor minorităţii româneşti pe care, chipurile o reprezintă, nu se prea aude la tribuna parlamentului ucrainean. Dimpotrivă, probabil, cu sprijinul lui tacit, apar diverse recomandări ale Ministerului Învăţământului din Ucraina, cum sunt cea de a preda istoria Ucrainei şi geografia în şcolile româneşti în limba ucraineană. Mai adăugăm la aceasta şi faptul că, din cauza introducerii cursului integrat de predare a literaturii, cursul de literatură română în şcolile noastre a fost redus cu peste 200 ore pe an.

În recenta campanie prezidenţială ucraineană, ca şi-n cea parlamentară, părerile românilor au fost diferite. Unii l-au susţinut pe Iuşcenko, alţii - pe Ianukovici care, în calitatea lui de premier, n-a avut o prestaţie proastă. Mai multe măsuri adoptate de guvernul lui i-a făcut pe oameni să aibă o anumită încredere în el. În programul său electoral, Ianukovici a pledat pentru introducerea institutului cetăţeniei duble în Ucraina, lucrul acesta aducându-i numeroşi simpatizanţi din rândul populaţiei româneşti din Ucraina, care a fost privată de patrie şi de cetăţenie în mod barbar.

- Din câte ştiu, pe parcursul competiţiei electorale dvs. aţi trecut în tabăra lui Ianukovici, deşi iniţial l-aţi susţinut pe Iuşcenko?

- N-am trecut dintr-o tabără în alta, căci sunt un proeuropean convins. Pur şi simplu, după ce am văzut cu cine s-a legat V. Iuşcenko în campania electorală şi am constatat indiferenţa echipei lui faţă de problemele minorităţilor naţionale, precum şi politica antiromânească promovată de adepţii şi reprezentanţii săi locali, am încetat să fiu unul dintre cei mai fervenţi partizani ai acestuia.

- Aţi putea conretiza acest lucru?

- Una dintre persoanele de încredere ale lui V. Iuşcenko în regiunea Cernăuţi a fost şi este redactorul-şef al ziarului „Ceas”, Petro Kobevko. Pe parcursul a peste zece ani, acesta n-a găsit de cuviinţă să scrie măcar un articol pozitiv despre românii din regiunea Cernăuţi. În afară de asemenea calificative - ocupanţi, „deznaţionalizatori ai ucrainenilor din timpul ocupaţiei româneşti a Bucovinei” (despre care zice el că e un „străvechi ţinut ucrainean”), reprezentanţi ai unei naţiuni „tuciurii”, extremişti -, n-am prea găsit în această publicaţie altceva cu privire la români. Pe paginile „Ceas”-ului cu care, mai înainte, „Plaiul Românesc”, iar acum „Arcaşul” meu au de furcă, au fost publicate sute de articole insultătoare şi denigratoare la adresa lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a lui Mihai Eminescu. Acelaşi Petro Kobevko a pus la cale zeci de scrisori de protest, declaraţii împotriva cerinţelor legitime ale comunităţii româneşti privind dezvoltarea învăţământului şi culturii noastre în actuala regiune Cernăuţi. Materiale insultătoare au fost plasate cu regularitate şi la adresa liderilor comunităţii româneşti.

- Dar ce-o fi având ucrainenii cu Ştefan cel Mare şi cu Mihai Eminescu?

- În paginile „Ceas”-ului a fost declanşată o adevărată campanie antiştefaniană, extinsă apoi şi-n alte ziare şi reviste ucrainene de sorginte ultranaţionalistă, ca reacţie la dorinţa noastră de a ridica un monument voievodului pe locul ales de comunitatea românească, în apropierea Codrului Cosminului. Nici nu vă puţei închipui câtă murdărie s-a turnat peste amintirea sfântului domnitor! Duşmanii lui se tem de el şi acum. Unsprezece organizaţii şi partide ucrainene ultranaţionaliste, susţinătoare ardente ale lui Iuşcenko, au semnat o declaraţie împotriva înălţării monumentului. Din această cauză, autorităţile locale nu şi-au mai dat consimţământul cu privire la edificarea acestuia. Acum câţiva ani, aceleaşi organizaţii au declarat 15 iunie - ziua trecerii în eternitate a lui Mihai Eminescu – „zi de ruşine pentru Ucraina independentă şi suverană”. Motivul? Vezi Doamne, actuala putere a permis să fie inaugurat în centrul Cernăuţiului un monument „renegatului” de Eminescu, „cel care a promovat ideile României Mari în Bucovina”, „străvechi teritoriu ucrainean”. Reprezentanţii diverselor partide au ieşit atunci, în 2000, când s-a dezvelit statuia lui Eminescu, cu drapelul de stat al Ucrainei în bernă. Toate aceste formaţiuni fac parte acum din blocul electoral al lui Iuşcenko.

În recenta campanie electorală, membrii respectivelor organizaţii s-au numărat printre cei mai activi participanţi ai „revoluţiei portocalii”. Cu puţin timp înaintea declanşării campaniei electorale, tot ei au pichetat Consulatul general al României la Cernăuţi, condamnând Patria noastră istorică pentru faptul că acordă cetăţenie dublă foştilor săi cetăţeni, lipsiţi de aceasta prin invazia trupelor sovietice de ocupaţie în 1940 şi 1944. În septembrie 2004, i-am expediat o scrisoare lui Viktor Iuşcenko, în care mi-am exprimat dezacordul faţă de numirea lui Petro Kobevko în calitate de persoană de încredere în regiunea Cernăuţi, la care n-am primit nici un răspuns. Deci, am răspuns cu aceeaşi monedă la dezinteresul lui Iuşcenko şi echipei sale faţă de noi…

- În situaţia în care în Ucraina au câştigat forţele naţionaliste, cum credeţi - ce atitudine vor lua noile autorităţi faţă de minoritatea românească din Ucraina?

- Nu cred că aceasta se va schimba spre bine. Or, V. Iuşcenko nu este un om de caracter. Mai degrabă, el va fi condus decât va conduce. Populaţia din vestul Ucrainei se vrea parcă în Europa, dar repede şi să aibă statutul de mare putere, ceea ce nu se poate întâmpla. Şi apoi, naţionaliştii ucraineni, care acum deţin frâiele Puterii, cu ambiţiile şi orgoliile lor căzăceşti, vor încerca să intre în Europa cu aceeaşi mentalitate antieuropeană, mizând pe argumentul forţei. Nu ştiu însă dacă şi în plan internaţional, când vor încerca să forţeze nota primirii Ucrainei în NATO şi în UE, vor reuşi aşa ca şi la alegeri. Ei vor căuta să nu aplice principiile democraţiei europene în cazul în care acestea contravin ambiţiilor lor. Ştim cu toţii cum au decurs tratativele româno-ucrainene: e vorba de inflexibilitatea părţii ucrainene înainte de semnarea tratatului. Ei, bine ambii foşti miniştri de Externe ai Ucrainei - G. Udovenko şi B. Tarasiuk, acum lideri ai unor formaţiuni politice ultrapatriotice - fac parte din stafful lui V. Iuşcenko. Mai sunt mulţi alţii, mai mici.

- Toţi adepţii lui Iuşcenko sunt aşa?

- Evident, în vârful piramidei noii administraţii sunt şi mulţi oameni de bine, care împărtăşesc valorile europene cu adevărat, sunt toleranţi şi nu susţin lozinca „Ucraina pentru ucraineni !”. Aceasta e vehiculată de majoritatea blocului electoral ajuns la Putere care, să recunoaştem, a obţinut puterea şi prin intimidarea populaţiei.

În acelaşi timp, nu credem că Ucraina va putea ieşi de sub influenţa Kremlinului şi din sfera de interese ale Federaţiei Ruse. Acest aspect ar putea constitui cauza unei posibile scindări în tabăra lui Iuşcenko şi la nivel de ţară în general. nu uităm că prima sa vizită peste hotare, în calitatea de preşedinte, va fi la Moscova. Nu pot fi trecute cu vederea nici cele peste 12 milioane de alegători ai lui Ianukovici, în majoritate rusofoni, care organizează pichetări, instalează corturi în întreaga zonă de est a Ucrainei - cea mai dezvoltată industrial - de teama venirii la Putere a naţionalismului şi extremismului ucrainean.

În ce ne priveşte, consider însă că procesul de deznaţionalizare a românilor va continua, în pofida orientării europene declarate a noii conduceri. Poate că acolo, la Kiev, unii se vor orienta spre Europa, aici, în provincie, însă, în imediata vecinătate a Galiţiei, românii nord-bucovineni nu-şi pot face iluzii. De fapt, aceeaşi situaţie ar fi avut loc şi în cazul câştigării alegerilor de către celălalt candidat - V. Ianukovici. Până la adevărata europenizare a Ucrainei va mai curge multă apă pe Nipru şi pe Prut.

- Care este problema românilor din Ucraina ce necesită cea mai grabnică soluţionare?

- Cea mai arzătoare problemă este cea a învăţământului: păstrarea reţelei de şcoli româneşti, predarea tuturor obiectelor în limba română, stoparea practicii păguboase de deschidere, chipurile, la cererea părinţilor, a claselor ucrainene în şcolile româneşti. Ar mai fi şi alte cerinţe, pe care înaintea alegerilor le-am formulat într-o declaraţie: revenirea la vechile denumiri ale satelor noastre, inscripţionări bilingve româno-ucrainene în toate localităţile cu populaţie majoritar românească şi în cele mixte, deschiderea unei librării şi a unei biblioteci de carte românească la Cernăuţi, deschiderea grupelor româneşti în toate facultăţile Universităţii de Stat din Cernăuţi, deschiderea Muzeului “Mihai Eminescu” la Cernăuţi, înălţarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi multe alte cerinţe legitime şi fireşti. Vom vedea care va fi răspunsul noii administraţii.

- Cum aţi caracteriza pe scurt atitudinea forţelor naţionaliste din Ucraina faţă de minorităţile naţionale în general?

- E una negativă! De fapt, vorba e nu atât de forţele naţionaliste, or acestea nu sunt numai naţionaliste, ci de şovinismul ucrainean, care, pe alocuri, are culoare fascistă. Avem multe exemple de manifestări cu asemenea tentă. Dar n-aş vrea să încheiem interviul cu asemenea povestiri, ci cu nişte momente mai optimiste.

- Care sunt ele?

- Sărbătorile de iarnă - naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Vasile, Boboteaza şi atâtea alte sărbători şi tradiţii, care, în pofida opreliştilor din perioada totalitarismului, n-au dispărut. În fiece an, ele revin la locul lor din sufletele şi din viaţa noastră. E nevoie de răbdare şi de rezistenţă...

Alina Anghel,