Paradoxurile neocomunismului mioritic

Preluarea de catre comunistii moldoveni in 2001, pe cale constitutionala, a puterii absolute in stat, a facut din acest proiect politic – PCRM – unul din cele mai controversate, curiose si paradoxale proiecte politice din Europa de Est si C.S.I., aflate in tranzitie.

Sa fi dorit oare in felul acesta electoratul nostru, mioritic dar smecher, sa-si lase amprenta in istoria politica a Europei, oferind politologilor lumi unul din cele mai copioase paradoxuri ideologice post-comuniste? Sau poate a dorit sa se convinga ca „regele e gol” dea binelea si ca istoria se repeta a doua oara doar sub forma de farsa. Cine stie ce-a fost in mintea lui – a electoratului moldovenesc. Timpul va arata...

Iar acum, inainte de a trece la obiect, am sa va spun, draga cititorule, o poveste pe care o dedic electoratului nostru mioritic, dar smecher.

Povestea celor trei frati gemeni

A fost odata ca nici odata, in sec. XIX, un mare visator pe nume Karl Marx care era un bun economist. Si iata ca odata el a descoperit ca lumea se dezvolta datorita antagonismului claselor sociale. Si a mai descoperit Marele visator ca societatea din jurul lui se numeste capitalism si ca este bazata pe exploatarea celor care nu au mijloace de productie (proletarii) de catre cei care le detin (capitalistii).

Desigur, atunci in anii 40 ai sec. XIX situatia proletariatului in curs de aparitie era ingrozitoare: lipsa oricaror garantii sociale, ziua de munca de 12 ore si chiar mai mult, lipsa sindicatelor care le-ar apara interesele, dreptul la vot in functie de cenzul averii, ii reducea pe muncitorii din acea epoca a capitalismului timpuriu la rangul vitei de munca. Din toate acestea Marele visator a dedus ca foarte curand relatiile de productie si distribuire capitaliste vor deveni o frana in calea dezvoltarii fortelor de productie industriale (proletariatul). Si atunci, in societatea capitalista industrializata proletariatul (devenind foarte numeros) va putea efectua o revolutie sociala in folosul propriu.

Imediat dupa ce a ajuns la aceste ganduri, iar asta se intamplase pe la 1848, Marele visator a avut o aratare – i sa infatisat naluca comunismului, care i-a zis: „Lasa totul si du-te si-i apara pe cei oropsiti de la orase. Construieste-le un azil si numeste-l „Tovarasia internationala a muncitorilor”. Stabileste-te in acel azil si ai grija de acesti proletari. Iar cand azilul va fi gata, eu ma voi arata din nou si atunci din capul tau se va naste copilasul nostru – un baietel pe care tu il vei numi Socialismus. Sa ai grija de el, fiindca e mesia secolului XX...” Si a disparut.

Marele visator ar vi dorit sa-i mai puna zeci de intrebari despre acest Mesia si despre alte lucruri pe care nu le prea intelegea, dar nu a mai fost sa fie... Asa ca dupa ce s-a scarpinat un timp nedumerit in barba, Marele visator s-a apucat sa execute poruncile nalucii asa cum il ducea pe el capul. In 1864 azilul a fost gata, marele visator a chemat muncitorimea oropsita din toata lumea in acel lacas pe care unii il mai numeau Internationala Intaia. Dupa care a inceput sa astepte cu infrigurare... Si naluca comunismului s-a aratat din nou... Si a pogorat peste el... Dupa care a disparut din nou... Iar peste trei zile din capul Visatorului s-a ivit Socialismus... Dar ceva nu a mers conform prorocirilor, deoarece impreuna cu Socialismus pe lume au aparut inca doi frati gemeni. Cand s-a revenit din chinurile facerii, Marele visator s-a mai scarpinat odata nedumerit in barba, dar i-a infiat pe toti trei, dandu-le numele de Socialismul comunist, Socialismul anarhist si Socialismul democratic.

Greu i-a fost Marelui visator cu cei trei. Cresteau nervosi si suparaciosi. Vesnic se ciondaneau intre ei pe motivul cine dintre ei ii seamana mai mult mamicii, adica nalucii comunismului si cine dintre ei este iubit mai mult de catre proletariatul adunat in azil.

Primul (si cel mai iubit fiu al Visatorului ) – Socialismul comunist, – considera ca proletariatul va fi in stare si va avea dreptul sa preia puterea pe cale violenta si sa instaureze dictatura si statul proletar, doar atunci cand forta de productie – muncitorii vor alcatui majoritatea populatiei unei tari. Iar aceasta se poate intampla doar candva in viitor, peste zeci de ani in tarile puternic industrializate ca Anglia, Olanda, Statele Unite Nord-Americane, si poate inca cateva, in care relatiile de productie vor deveni o frana a dezvoltarii dialectice. Dupa revolutia sociala, se va instaura un stat al dictaturii proletare, in care toate mijloacele de productie vor fi expropriate fortat de la capitalisti si transmise in administrare statului proletar, care le va gestiona cu mult mai eficient (asta asa credea el, naivul – n.n.) in interesul acestui proletariat. In acest paradis proletar conducerea la toate nivelele se va efectua prin rotatie. Iar atunci cand toti proletarii vor fi trecut prin aceasta scoala a conducerii (cam in 15-20 ani), functiile statului si a dictaturii isi vor pierde rostul, trecandu-se la autoadministrarea consiliilor locale si profesionale si lichidarea totala a statului si dictaturii proletare. Atunci va incepe comunismul – prima oranduire sociala fara clase si antagonisme sociale si ultima oranduire sociala de pe pamant (care va dura vesnic). Amin!

Al doilea – Socialismul anarhist – era si el de acord sa astepte pana cand relatiile de productie vor deveni un obstacol in calea fortelor de productie – proletariatului majoritar, pentru a avea destui adepti pentru infaptuirea unei revolutii sociale. Iar atunci cand va veni timpul, proletariatul nu va lasa piatra pe piatra din statul opresiv si din toate atributele sale. Dar spre deosebire de fratele mai mare, el considera ca nici intr-un caz in locul statului distrus nu trebuie construit un alt stat, fie el si de trei ori proletar. Caci orice stat, chiar si unul proletar este un instrument de asuprire si constrangere a acestui proletariat si a libertatilor sale. „Nici un fel de stat! - tipa el, - scopul suprem al socialismului este personalitatea autonoma intr-o comunitate autonoma! Daca capitalismul este exploatarea celui slab de catre cel puternic, atunci comunismul vostru este exploatarea celui puternic de catre cel slab! Nici un fel de partide in continuare, nici un fel de autoritati in continuare, libertatea nelimitata a oamenilor si cetatenilor – iata ideologia mea!”

Al treilea, mezinul si cel mai smecher dintre frati – Socialismul democratic – le zicea celor doi: „Ma, fratilor, dar de ce sa astept eu revolutia voastra zeci si zeci de ani pana capitalismul devine industrializat? Eu doresc sa imbunatatesc viata proletariatului aici si acum! Si slava domnului, ca muncitorii nu au forta sa rastoarne prin revolutie si sange oranduirea nedreapta. Noi vom juca dupa regulile constitutionale existente, distrugand incet dar metodic statul exploatator pe dinauntru! Grevele, demonstratiile, presa, dezbaterile electorale – iata armele noastre! Mai intai vom pleda pentru dreptul muncitorilor la asocierea in sindicate, pentru ziua de munca de 8 ore si pentru dreptul de vot egal cu cel al bogatasilor. Atunci in parlament si organele locale vor apare in sfarsit sindicalisti si muncitori, care vor deveni tot mai multi cu fiecare noi alegeri. Prin aceste organe ne vom apara si promova legal si eficient drepturile si interesele sociale si umane chiar de maine si nu candva in viitorul frumos dar indepartat. Iar poimaine, cand proletariatul va deveni majoritar in societate, el va avea majoritatea absoluta si in parlament adoptand pe cale democratica acele legi si acea constitutie care il vor elibera de exploatare, oferind sanse egale pentru toti. Fara revolutii sangeroase, fara dictatura, teroare si alte cataclisme sociale!”

Cam astfel se „distrau” Marele visator cu cei trei fii ai sai. Se cutremura casa de la discutiile lor sofisticate in care proletariatul din azil nu pricepea nici o boaba. Pana la urma toate oalele s-au spart de capul mezinului. Cei trei nu-l mai scoteau din „Tradator! Colaborationist! Oportunist!” si alte cuvinte urate, dupa care l-au alungat din azil (adica din Internationala Intaia).

Mezinul, mahnit si nedumerit, a plecat si in scurt timp (in 1889) s-a construit propriul azil pentru muncitori – Internationala II (Socialista).

Iar cei doi frati au ramas cu Marele visator tot ciondanindu-se mereu, pana li sa daramat azilul (in 1976) si a murit Marelui visator in 1883. Dupa care s-au imprastiat prin lume.

Insa in tot acest rastimp fratelui mai mare – Socialismului comunist – nu-i ieseau din cap cuvintele mezinului: „De ce sa asteptam zeci de ani pana proletariatul devine majoritar?” Si el ii povesteste intamplarea unuia dintre multii sai feciori imprastiati prin lume – un oarecare Ulianov (Lenin) pripasit pana una-alta in azilul mezinului, in calitate de membru al Partidului social-democrat muncitoresc din Rusia. Acestuia intrebarea i-a placut la nebunie si in 1903 el vine cu idea ca proletariatul poate rasturna prin forta puterea exploatatorilor chiar si intr-o tara inapoiata industrial, in care proletariatul este putin numeros si slab organizat. Pentru aceasta este suficient ca proletariatul sa creeze un „detasament de soc” – un partid de „revolutionari profesionisti” (sau cum am spune astazi: „sa naimeasca un killer profesionist”) – care din numele proletariatului minoritar va pregati si va savarsi revolutia, sau in cazul dat rebeliunea proletariatului minoritar. Desigur, cu o singura conditie: dupa o revolutie reusita „killerul profesionist” devine „forta conducatoare” intr-un stat al dictaturii si terorii proletare. Si doar acest partid va ramane si va decide daca a venit sau nu timpul comunismului si a lichidarii statului dictaturii proletare si a partidului respectiv.

Idea a placut revolutionarilor mai ales din tarile slab dezvoltate si fara traditii democratice. In felul acesta socialismul comunist a degenerat la inceputul sec. XX in socialismul bolsevic (sovietic). Mai mult, bolsevicii chiar s-au realizat teoria intr-una din tarile cu proletariat putin si traditie democratica „zero” – Rusia. Ce-i drept au fost nevoiti la inceput sa-i momeasca cu improprietarirea pe taranii rusi majoritari in calitate de adepti. Apoi au dezlantuit „teroarea rosie” in numele dictaturii proletare, un razboi civil sangeros, apoi ca sa indreptateasca existenta statului si a partidului bolsevic intr-un stat proletar, au inventat (peste 16 ani de guvernare) teoria „inaspririi luptei de clasa” si a „dusmanilor poporului proletar”, au construit lagarele de concentrare sovietice, si „cortina de fier”, sau rafuit cu taranimea improprietarita, colectivizandu-i fortat si au comis multe alte crime infioratoare „in numele apararii statului dictaturii proletare”.

Dar ironia sortii a vrut ca anume atunci cand bolsevicii au creat un stat totalitar ideal, in care „killerul politic” – partidul – controla orice miscare si suflare a proletariatului in numele caruia zicea ca guverneaza, acest stat sovietic sa se darame in 1991, sub privirile indiferente ale proletariatului satul de atata sange, supraveghere si vorbarae goala. O parte din osemintele care au mai ramas ale socialismului bolsevic (sovietic) deocamdata continua sa se odihneasca in mausoleul Lenin – Stalin din Moscova.

Cel de al doilea frate – Socialismul anarhist – nu s-a prea remarcat in lume, lasand cativa urmasi, cel mai cunoscut dintre care a fost anarhismul sindicalist sau corporativ. Cel mai remarcabil fapt al biografiei lui a fost acela ca din notiunea de corporatie sindicala utilizata de el s-a dezvoltat ideologia corporatiei de stat a lui Mussollini (toti intr-o „fasa”) de la care a si pornit fascismul. Caci nu inzadar Hitler si-a botezat partidul national-socialist.

A pierit socialismul anarhist fara veste pe la mijlocul sec. XX. Nici pana astazi nu se cunoaste cu exactitate unde i se odihnesc osemintele.

Si doar al treilea, mezinul – Socialismul democratic – e bine-merci si astazi, ba chiar prospera in tarile scandinave, Austria, Germania, Franta si altele, devenind un model demn de urmat pentru toata lumea. In 1951 si-a construit o casa noua, moderna – Internationala IV Socialista se cheama. Gazduieste in ea circa 150 de partide socialiste, social-democrate, democratice si muncitoresti (laburiste) din peste 100 tari ale lumii. Pe parcursul sec. XX a reusit fara revolutii, dictatura si sange, doar prin proceduri democratice sa impuna capitalismului mondial un sir de reforme politice, economice si sociale atat de profunde, incat astazi nu mai intelegi, bunaoara in Europa, unde se termina capitalismul si unde incepe socialismul...

* * *

Si-am incalecat pe-o sea si v-am spus povestea asa!

Cand in 1991 s-a prabusit URSS-ul si a fost scoasa in afara legii „forta conducatoare” a socialismului de tip sovietic – partidul comunist al URSS impreuna cu unul din „detasamentele sale de soc” – partidul comunist din RSSM (PCM), fostii activisti si nomenclaturisti de partid din Moldova s-au ales doar cu niste sperieturi usoare. Probabil ca atunci nici nu se putea altfel. Noua oranduire democratica care se forma in tara a demonstrat si in cazul membrilor PCM ca nu accepta represalii pe motive de ideologie. Majoritatea covarsitoare a ex-comunistilor au remarcat acest gest si pana la urma au acceptat schimbarile profunde care au inceput in tara si aspiratiile poporului Republicii Moldova pentru reforme cardinale care ar conduce la edificarea unui stat de drept si democratic cu o puternica economie de piata. Aceste aspiratii ale poporului s-au materializat apoi prin adoptarea la 29 iulie 1994 a Constitutiei Republicii Moldova. Generalizand, am putea spune, ca Poporul Moldovei, cantarind bine propriile realizari si greseli, a ales construirea unui stat de drept, democratic si republican, cu o economie de piata orientata social, ale carui valori supreme sunt demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic.

Din punct de vedere al doctrinelor ideologice contemporane aceasta insemna ca Moldova construieste un stat liberal (in care interesele omului sunt mai presus decat interesele statului), dar cu o economie de piata de tip social-democrat (in care este puternica functia de redistribuire sociala a statului). Ceva de genul Marii Britanii liberale cand este guvernata de laburistii (partidul muncitoresc) al lui Tony Blar.

Dar, din pacate, nu toti ex-comunistii moldoveni impartaseau aspiratiile poporului sau. Cateva zeci de fosti activisti nostalgici, in frunte cu fostul ministru de interne (in 1989-90) generalul Voronin au creat un comitet organizatoric pentri restabilirea PCM si anularea interdictiei de activitate a acestuia. Insa dupa un sir de incercari nereusite, grupul de initiativa este nevoit sa convoace in octombrie 1993 conferinta de constituire a unui partid „nou” – PCRM. Dar deoarece Statutul „neocomunistilor” moldoveni adoptat atunci avea prea multe afinitati ideologice cu programul PCM-ului scos in afara legii, Ministerul Justitiei a refuzat inregistrarea unui statut anticonstitutional. In aprilie 1994 are loc cea de a doua conferinta de constituire a PCRM, la care 409 delegati, reprezentand 3100 membri de partid, au adoptat varianta „civilizata” a doctrinei neocomuniste moldovenesti. Dupa care statutul PCRM a fost inregistrat fara probleme.

In acel Statut din 1994 si Declaratia programatica a PCRM erau intr-adevar proclamate niste obiective si idealuri foarte simpatice, care trebuiau sa convinga societatea moldoveneasca si internationala, ca „neocomunistii” moldoveni au renuntat definitiv si ireversibil de la ideologia si practica socialismului totalitarist.

De pilda, primele doua alineate ale Statutului din 08.04.1994 sunau in felul urmator:

„Partidul comunistilor din Republica Moldova (PCRM) este o asociatie benevola a cetatenilor RM, care i-si propune scopul construirii societatii socialismului democratic.

PCRM isi desfasoara activitatea sa in corespundere cu Constitutia Republicii Moldova”.

Iar in Declaratia sa programatica neocomunistii moldoveni proclamau solemn:

„Timpul prezent este timpul realismului, timpul debarasarii de dogmele vechi. Viata ne cheama pe noi sa ridicam drapelul socialismului democratic. Aceasta nu e o tradare a ideii comuniste. Acestea sunt invatamintele istoriei, realitatea dezvoltarii sociale.”

„Care sunt scopurile noastre politice? Noi suntem pentru un socialism democratic, care intruchipeaza dreptatea sociala, drepturile omului, solidaritatea, libertatea. Comunistii (astia noi – n.n.) pledeaza pentru orientarea sociala a reformelor, pentru libera concurenta a diverselor forme de proprietate”.

„Cum vedem noi partidul innoit? Noi vom actiona exclusiv prin metode politice legale si vom demonstra prin fapte propriului popor si opiniei publice mondiale intoleranta noastra fata de dictatura, violenta, incalcarea drepturilor politice, economice, sociale si spirituale ale omului.”

Asa dar, dupa inregistrarea PCRM, toata lumea de la noi a rasuflat usurata, zicandu-si: „uite pana la urma ce baieti simpatici s-au dovedit a fi neocomunistii nostri. Cum au stiut sa se vindece de mancarimile fantomatice ale trecutului, cum au simtit pulsul timpului, cum au stiut sa invete din lectiile dure ale istoriei.” Toata lumea credea ca dl Voronin, transformat peste noapte intr-un „laburist” respectabil cu baston si cilindru, va merge dupa inregistrarea PCRM, cu drapelul socialismului democratic ridicat falnic de asupra capului, direct la Internationala a IV Socialista aderand la marea familie a partidelor socialiste, social-democrate, democratice si muncitoresti (laburiste) care impartasesc idealurile atat de viabile ale socialismului democratic (mai mult de 150 partide din peste 100 tari). Insa neocomunistii moldoveni ni se prea grabeau, probabil i-si cautau straiele potrivite pentru a iesi in lumea buna. Au durat aceste pregatiri cam mult – pana in 1997. apoi s-a produs o metamarfoza. PCRM opereaza in 1997, 1999, 2001 in documentele sale programatice niste modificari spectaculoase, prin care mesjul sau ideologic catre societate se schimba radical.

Ca sa va convingeti, sa vedem cum suna primele randuri ale Statutului adoptat la Congresul IV (XXI) al PCRM in aprilie 2001:

„Partidul comunistilor din RM intruneste pe principii benevole cetatenii tarii atasati ideii comuniste. El (PCRM) este succesorul de drept si mostenitorul ideilor si traditiilor Partidului Comunist din RSSM.”

Dar iata si cateva spicuiri fundamentale din noului Program al PCRM adoptat la acelasi congres:

“PCRM pledeaza insistent pentru revenirea tarii pe calea socialista de dezvoltare, avand ca scop final construirea societatii comuniste.” Iar mai departe:

· „comunistii in alianta cu fortele progresiste inlatura consecintele reformelor, stopeaza privatizarea talhareasca a proprietatii publice (colective)”;

· “se restabileste proprietatea publica (colectiva) asupra mijloacelor de productie de baza, ca temelie a economiei;

· “sectorul privat este admis, de regula, in sfera productiei si desfacerii marfurilor si serviciilor de consum”.

· “pamantul nu poate fi obiect al tranzactiilor de vanzare-cumparare si nu se poate afla in proprietate privata”;

· „se realizeaza trecerea la predominarea modului socialist de gospodarire intr-o economie polivalenta” dupa care “se exclude exploatarea omului de catre om”.

Schimbarea de viziune este uluitoare. Unde a disparut drapelul socialismului democratic? Unde a disparut pledoaria pentru orientarea sociala a reformelor, pentru libera concurenta a diverselor forme de proprietate”?

Pe langa faptul ca asemenea devieri ideologice spectaculoase denota o acuta criza de identitate doctrinar-ideologica, ba chiar si iresponsabilitate crasa in fata propriilor membri si simpatizanti, dandu-i partidului respectiv o tenta de neseriozitate politica, metamarfoza produsa cu PCRM mai sufera si de grave deficiente constitutionale.

Sa exemplificam.

In Statutul PCRM din aprilie 2001 se declara: „Partidul comunistilor din Republica Moldova este succesorul de drept si mostenitorul ideilor si traditiilor Partidului Comunist din Moldova.”

Pentru cei mai tineri de 30 de ani facem urmatoarea mentiune:

Nota istorica: Partidul Comunist din Moldova (PCM) a fost partid de guvernamant in RSSM intre anii 1940 – 1991, instaurat la putere de catre armata sovietica in urma Pactului Molotov-Ribbentrop. A eliminat pluralismul politic, interzicand si exterminand orice alte partide in tara. A instaurat un regim totalitarist concentrand toata puterea din stat in mainile sale. A organizat deportarile in masa din 1941 si 1949, a organizat colectarile agricole pe timp de seceta, provocand foamea din anii 1946 – 47 in scopul „pregatirii” taranilor moldoveni pentru colectivizarea fortata initiata in 1949. Promotor fidel si slugarnic al politicii deznationalizarii si crearii poporului sovietic unic. A fost scos in afara legii in august 1991. Nimeni din conducerea PCM nu a fost tras la raspundere, nu si-a asumat responsabilitatea pentru crimele savarsite contra poporului moldovenesc, si nici un nomenclaturist de partid nu si-a cerut scuze publice.

Este clar, ca fraza cu succesiunea de drept a fost introdusa de ideologii neocomunisti cu un scop foarte precis, care nu are nimic cu ideologia – pentru a intra la momentul oportun in posesia patrimoniului PCM, nationalizat prin Hotararea Nr.683-XII din 23.08.91 a Prezidiului Parlamentului Moldovei. Ca anume aceasta a fost motivatia, ne-o demonstreaza „primele simptome” – exproprierea anticonstitutionala a Hotelului „Dacia” (fostul hotel al CC al PCM).

Dar in cazul asumarii succesiunii, PCRM trebuie sa-si asume si raspunderea pentru toate crimele, faradelegile si greselile predecesorului sau de drept. Iar chestia cu mostenirea „ideilor si traditiilor PCM” in genere suna monstruos si anticonstitutional intr-un stat de drept, democratic si pluralist. Aici neocomunistii nostri nimeresc intr-o capcana juridica, deoarece PCRM nu poate din punct de vedere constitutional sa devina succesor de drept al unui partid activitatea caruia este interzisa pe intreg teritoriul Republicii Moldova (Punctul 1 al Hotararii nr. 638-XII din 23.08.91). Iata cum a fost motivata in acea Hotarare decizia respectiva:

De-a lungul anilor, Partidul Comunist din Moldova, care este o parte componenta a PCUS, a dus o politica antipopulara. Urmarind scopuri utopice, Partidul Comunist, care a uzurpat puterea si s-a substituit organelor puterii si administratiei de stat, a fost organizatorul represiunilor si deportarilor in masa, al colectivizarii fortate, al foametei planificate, devalorizand si nimicind metodic si sistematic cultura nationala, obiceiurile si traditiile populare, limbile nationale, falsificand istoria.

Executand orbeste directivele Centrului imperial, Partidul Comunist din Moldova a deformat dezvoltarea economiei nationale a republicii... Fuziunea Partidului Comunist cu structurile puterii si administratiei de stat si uzurparea de catre acesta a rolului conducator in societate au dus la acumularea, pe seama mai multor generatii de cetateni ai republicii, a unor imense mijloace materiale in mainile respectivului partid.

Nefiind inregistrat in modul stabilit si actionand contrar legii, Partidul Comunist din Moldova cauta cu orice pret sa mentina regimul totalitar, sistemul administrativ de comanda si vechile practici. El a actionat impotriva renasterii nationale a poporului moldovenesc, fapt demonstrat de faimoasele Teze ale CC al PCM din 1988, a contribuit la formarea, pe teritoriul statului nostru suveran, a doua pseudorepublici - marionete ale Centrului, a pus obstacole in calea infaptuirii reformelor economice si politice, vadindu-si astfel caracterul conservator, reactionar.

Acasta este mostenirea la care pretinde PCRM, preluand chiar si numerotarea congreselor sale. Si probabil, acestea sunt traditiile pe care doresc sa le readuca in Moldova neocomunistii.

Bine, nu vom comenta acum nivelul pregatirii juridice a fostilor nomenclaturisti din actuala conducere a PCRM. Dar functionarii Ministerului Justitiei cum de au putut inregistra statutul unui partid care se declara sus si tare succesor de drept al unui partid scos in afara legii? Sau in aprilie 2001 cineva abrogase deja actiunile Hotararii nr. 638-XII din 23.08.91? Ba nu, nici pomina de asa ceva! Atunci? Una din doua: sau Ministerul Justitiei suspenda activitatea succesorului unui partid pus in afara legii, sau PCRM renunta la succesiunea si mostenirea monstruoasa a PCM si revine la idealurile social-democrate proclamate in 1994. Caci, parerea mea, nu se poate sedea cu fundul in doua luntri intr-un stat constitutional.

Si chiar daca „optica de partid” a unui ministru de justitie dintr-un guvern comunist ii va deforma „optica profesionala” si nu-i va permite sa ia o decizie evidenta si absolut constitutionala, presupun ca au mai ramas adepti ai constututionalitatii cel putin printre deputatii necomunisti in Parlament, printre membrii altor partide de opozitie. Mai exista presa neaservita guvernarii, mai este Comitetul pentru apararea Constitutiei si alte foruri ale societatii civile, care ar putea si sunt obligate sa „traga clopotul constitutional”.

La urma-urmei, mai este Curtea Constitutionala chemata sa vegheze constitutionalitatea in Moldova In Legea cu privire la Curtea Constitutionala ne spune clar despre atributiile acesteia. Art. 4, alineat 1, litera h: Curtea Constitutionala hotaraste asupra chestiunilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid.

Urmatorul exemplu de anticonstitutionalitate.

„PCRM pledeaza insistent pentru revenirea tarii pe calea socialista de dezvoltare, avand ca scop final construirea societatii comuniste”.

Consider, ca domnul Voronin a ratat o sansa istorica atunci cand a aruncat jos si a calcat in picioare drapelul socialismului democratic. Daca intreaga lui energie, indarjire, putere de convingere si unele calitati personale foarte simpatice erau indreptate „in scopuri pasnice” el putea deveni un lider socialist remarcabil si respectat in lume. Caci cine dintre noi nu il vota bucuros pe Voronin daca acesta se angaja sa ne construiasca un socialism de tip austriac sau suedez, desigur cu deosebirile mioritice de rigoare. Cine dintre noi nu il vota si a doua si a treia oara daca eram siguri ca are un scop si un model real si demn de urmat. Toti il votau, il iubeau si toti erau fericiti. Ba chir mai mult – il proclamam solemn „Moldav-basi” – parintele natiunii moderne moldovenesti!

Insa, atunci, in 2001, Domnia Sa a ratat ocazia unica care i-a fost oferita de electoratul nostru mioritic. Si-a ascultat ideologii amatori de idei mumificate, care i-au bagat in Program chestiile cu „revenirea la calea socialista” si cu naluca – „comunismul scop final”. Apropo, de naluca. Sa fim seriosi, domnule Voronin, 70 de ani sute de savanti adevarati naimiti de bolsevici la Moscova asa si nu au mai elucidat problema societatii fara clase si institutii statale. Cine o va elucida in Moldova? Stepaniuc si cu Stati?

Oricum, chestia cu revenirea pe calea socialista de dezvoltare baga comunistii in aceiasi capcana juridica ca si in cazul succesiunii de drept a PCM. Caci, ce inseamna a reveni la socialism? A reveni la ceva ce a fost mai inainte. Dar ce a fost la noi mai inainte? Exact! „Socialism bolsevic” in care „killerul profesional” – PCM a uzurpat puterea si s-a substituit organelor puterii si administratiei de stat (Hotararii nr. 638-XII). Acestea sunt traditiile si mostenirea la care tine atat de mult conducerea neocomunista a PCRM. Pe langa faptul, ca pledarea pentru revenirea la un de socialism de tip totalitarist, astazi, este anticonstitutionala in baza Art. 5 din Constitutie, in care se vorbeste despre incompatibilitatea cu dictatura si cu totalitarismul si interzisa prin aceiasi Hotarare nr. 638-XII, ar fi fost bine ca ideologii neocomunisti sa se consulte cu propriii membri. Deoarece nu sunt sigur ca vor fi incantati sa revina la traditiile si practicile unui partid killer cu mainile insangerate.

Apropo, una din „traditiile sfinte” ale partidului bolsevic a fost cea de a-i extermina pe propriii membri care l-au ajutat sa se instaureze la putere. Conform enciclopediei electronice rusesti «Кругосвет» (www.krugosvet.ru - articolul „Uniunea Sovietica”/Istoria politica/Marea teroare), „Represaliilor a fost supus in primul rand insasi partidul; catre anul 1939 victime ale represaliilor au devenit circa 1,2 mln. membri de partid (din 2,8 mln. in 1934). Mari pierderi au fost in conducerea de varf a partidului: mai bine de doua treimi din delegatii congresului 17 (la care s-a votat masiv pentru Kirov si contra lui Stalin – n.n.) si membrii Comitetului central si de asemenea aproape toti comandantii de varf ai Armatei Rosii au fost arestati si trimisi in inchisori si lagare de exterminare”. Asa ca membri de rand ai PCRM ar trebui sa se gandeasca bine unde s-au bagat capul. La fel si „comandanti rosii” de la interne si securitate, atunci cand asmuta cainii asupra oamenilor pasnici sau le distrug corturile. Ar fi bine ca domniile lor sa decida ce e mai important pentru dansii: ordinul verbal sau telefonic al conducerii comuniste, care in caz de scandal ii va sacrifica primii, sau prevederile constitutionale privind libertatea intrunirilor si a opiniei, precum si interdictia persecutarii pentru exprimarea acestei opinii. Si in genere, eu cred ca fiecare colaborator al internelor si securitatii, in loc de vesta anti-glont ar fi bine sa poarte la piept Constitutia RM – ii asigur ca le va apara la fel de bine atat viata, cat si onoare profesionala.

Cam aceasta-i situatia cu „revenirea pe calea socialista”... Daca cineva din ideologii PCRM, in valtoarea bataliilor politice nu a avut timp sa citeasca si sa inteleaga ce vrea sa ne spuna Constitutia, le amintesc ca poporul moldovenesc si-a facut deja alegerea: Moldova este un stat de drept, democratic, pluralist si cu o economie de piata. Si nu-l mai intereseaza revenire la niste practici totalitare si antiumane.

Iar daca cineva totusi continua sa insiste, bantuit de mancarimea revenirii la niste practici anticonstitutionale, atunci...

Dupa infrangerea Germaniei fasciste, toti membrii partidului national-socialist ramasi in viata, au fost supusi procedurii de dezintoxicare ideologica in centre speciale de reabilitare si reintegrare intr-o societate germana democratica, pluralista si constitutionala. In momentul cand supraveghetorii se convingeau ca vaccinul anti fascism a fost asimilat de mentalitatea pacientului, acesta avea dreptul sa revina in societate.

Iar acum ma intreb si va intreb si pe Dvs.: de ce atunci, in 1991, nu am organizat si noi, in Moldova, asemenea centre de dezintoxicare ideologica anti-comunista? Doar toata lumea a recunoscut ca crimele contra umanitatii ale socialismului totalitar de tip sovietic au fost la fel de monstruoase ca cele ale socialismului totalitar de tip national-fascist. Sa-i fi supus atunci procedurii dezintoxicarii de comunism, sa le fi administrat atunci un vaccin puternic anti comunism, poate ca nu se mai umpleau din nou, in 1995-97, de raia revenirii la comunism. Eu personal, cred ca nici astazi nu-i tarziu.

Oricum, in opinia mea, ideologii PCRM au acum doar trei alternative:

Prima – sa excluda din documentele sale prevederile anticonstitutionale mentionate si sa revina la Statutul si Declaratia programatica din 1994;

A doua – sa refuze revenirea la Statutul din 1994, si atunci toti neocomunistuu moldoveni care se incapatineaza (cam 1000 cu posturi din 15000 de membri ai partidului) trebuiesc bagati la dezintoxicare in etuba constitutionalitatii.

A treia – intra in ilegalitate. Dar atunci noi ii vom pofti frumos sa-si continue lupta la fel ca si adevaratii bolsevici – tov. Lenin si Stalin – din surghiunul siberian in Sisenskoe si Turuhan!

Dixi! (eu am spus tot ce am avut de spus)

Cu mila Domnului, pentru curatenie constitutionala in casa noastra comuna – Moldova!.

Naluca constitutionalitatii