Comentariul

«Jurnalului Mioritic»

30 decembrie 2004

 

DE CE VALERIU PLESCA A FOST NUMIT MINISTRU AL APARARII?

La sow-ul de prezentare a noului ministru in fata efectivului de comanda al Armatei Nationale, Comandantul nostru Suprem a menţionat că «numirea unei persoane civile în funcţia de ministru al Apărării se înscrie în contextul aspiraţiilor de integrare europeană a Republicii Moldova».

            Chestia cu cochetaria europeana este inteleasa si chiar fireasca in contextul aspiratiilor europene. E alta treaba ca deocamdata mai departe de cocetare nu se merge. Ceia ce nedumereste in recenta numire este intrebarea – oare chiar Comandantul Suprem nu a gasit in tot spectrul civil al societatii noastre o candidatura mai potrivita? Sau poate dl. Plesca sa remarcat prin contributia sa la elaborarea inexistentei strategii de aparare a intereselor nationale ale Republicii Moldova ? Poate ca a stat aplecat la elaborarea  studiilor privind doctrina militara a republicii? Nu, domnilor! Tot ce stim noi astazi despre dl Plesca este faptul ca in 2002 s-a refugiat in Belgia, amenintand de acolo autoritatile de la Chisinau ca va cere «azil politic» daca organele de drept vor scormoni in continuare prin afacerile dubioase ale familiei Plesca. Si cum la inceputul mandatului sau comunistii numai de «refugiati politici» nu aveau nevoie, au cazut la pace cu acest abil santajist politic, care era gata sa-si vanda tara de dragul propriilor afaceri.

            Si uite ca daunazi il gasim in fruntea unei comisii parlamentare abilitate cu examinarea «activitatilor antreprenoriale» ale deputatului Rosca, care, la randul sau, nu a avut nuci inteligenta si nici curajul sa intrebe «cine-s judecatorii mei»? Iar astazi il gasim cocotat in postul de ministru. «Teatrul absurdului mioritic» - nu alta !

            Si atunci, ce-i in capul Regizorului (alias Presedintele PCRM, alias Presedintele Tarii, alias Comandantul Suprem) ?

            Noi, de la inaltimea Stanei noastre din Deal, intuim doar trei mobiluri ascunse care ar fi putut determina decizia suspecta si iresponsabila a Comandantului Suprem :

Primul – pentru dl Comandant Suprem Armata noastra Nationala este doar o fictiune butaforica sau un joc copilaresc «de-a soldateii» de tip «Çàðíèöà», in fruntea careia poate fi numit oricine, chiar si un personaj atat de «pitoresc» ca  Plesca.

Al doilea – pentru dl Presedinte al PCRM Armata Nationale reprezinta o «sugativa» de spalare a banilor publici pentru «pusculita de partid» la inceput de campanie electorala. Daca privim problema sub acest unghi de vedere, atunci alegerea capate o oarecare logica, caci daca sotii Plesca au stiut sa estorcheze milioane din «piatra seaca» transnistreana, va dati seama cum vor stoarce ei banii din bugetul public destinat armatei prin sistemul nostru infect de achizitii publice. Numai ca de data aceasta banii estorcati vor merge nu doar in pusculuta familiei Plesca, ci mai ales in cea a PCRM.

Al treilea – in eventualitatea unei “revolutii a patlagelelor” cauzata de fraudarea alegerilor, dl Presedinte al Tarii, pentru a tine situatia sub controlil sau cu orice pret, numeste in posturile chee persoane docile, cu trecut dubios, care pot fi santajati oricand cu urmarirea penala. Este cazul premierului Tarlev, care a doua zi dupa demisie poate fi tras la raspundere pentru devalidarea fabricii «Bucuria» de cca 2 mln. dolari (vezi dosarul), a multcontestatului ministrului de interne Papuc (vezi dosarul) si iata acum si ministrul apararii. Va dati seama ca acestea, la ordinul Stapanului vor «taia si in carne vie» numai ca sa nu vina altii la putere.

            Cu toate ca si altii, conform traditiei mioritice, vor avea nevoie de executanti la fel de docili si perfect santajabili… De unde, oare sa ia Moldova atatia oameni politici cu mainile murdare si lipsiti de orice scrupule?

Somn usor Natiune !

 

            Redactor

    Miorel Oaelunga

 

Dosarul

fostului azilant politic,

 actualului Scut si Nadejde a Tarii Moldovei

si viitorului generalissimus

Valeriu PLESCA