Mesajul redactorului Jurnalului Mioritic
catre cetatenii de buna credinta a tarii
Celebrul avertisment al
celebrului pictor spaniol, lansat acum 200 ani - "SOMNUL RATIUNII NASTE MONSTRI"
- din pacate a devenit extrem de actual si perfect aplicabil
situatiei in care a ajuns societatea moldoveneasca astazi, dupa 15 ani de renastere
nationala, 13 ani de independenta statala si 10 ani de constitutionalitate. Somnul ratiunii noastre
a condus Republica
De rand cu clasa
politico-administrativa a Moldovei - incompetenta cum o stim, indecisa in
oscilatiile sale Est - Vest si monstruos de corupta, vina
pentru situatia dezastruoasa a tarii, In egala masura o purtam noi – cei
mici dar multi - cetatenii de rand ai tarii. Somnul ratiunii noastre
colective nu ne-a permis sa intelegem esenta
transformarilor de dupa 1991 si nici importanta de-a dreptul
revolutionara a Constitutiei democratice din 1994. Suntem
vinovati fiindca nu am luat in serios aceasta Lege Suprema, nu am facut din ea
cartea noastra de capatai, alaturi de Biblie si nu am invatat sa
luptam cu darzenie pentru respectarea drepturilor si libertatilor noastre
consfintite prin Constitutie.
Principiul fundamental
pe care la proclamat noua noastra Constitutie este supematia drepturilor si libertatilor
cetateanului asupra intereselor statului. Din pacate noi, cetatenii,
nu am realizat ca de la 1994 incoace, suveranitatea nationala in Moldova apartine in exclusivitate
poporului, si ca statul este doar un instrument util instituit de popor pentru
asigurarea si apararea demnitatii, drepturilor si libertatilor fiecarui
cetatean al Republicii Moldova. Cu alte cuvinte : "nu
noi pentru stat, ci statul pentru noi !!!" Pentru a transpune in viata
aceste deziderate constitutionale si pentru a ajunge in randul natiunilor
prospere este imperios necesar sa invatam cu totii exercitiul democratiei, care
presupune nu doar simpla noastra participare la vot, ci si participarea masiva
a cetatenilor la monitorizarea permanenta si riguroasa a modului si
calitatii guvernarii tarii de catre cei alesi de noi si sanctionarea neantarziata
a celor incompetenti si corupti. Doar astfel se poate constitui o democratie,
care in traducere din greaca inseamna guvernarea poporului.
Guvernarea democratica
consensuala nu e o utopie de genul celei comuniste. Este o realitate palpabila
europeana si nord-americana. Un popor are atata suveranitate, drepturi, si
libertati cate si le cucereste singur si mai ales atatea cate stie sa le
apere. Si daca nu invatam si noi de urgenta sa ne aparam drepturile
constitutionale, atunci adio putere a poporului, democratie si statalitate
moldoveneasca. Deja intre Poporul Suveran si Constitutia sa guvernantii au
reusit sa ridice un zid de reglementari si acte legislative, de dupa care abea
de se mai vad drepturile si libertatile noastre constitutionale.
Asadar, sa ne trezim
din somnul ratiunii, sa devenim
cetateni responsabili
si sa alungam monstrii !
Miorel Oaielunga
Trezit precoce de muscaturile monstrilor
poreclit Mioritix
(nepotul vitreg al lui Badea Mior din delul
Sorocii)