I. STATUL SI PUTEREA

1. Puterea. Particularitatile puterii de stat.

La modul general Puterea reprezinta capacitatea unui subiect (individului, colectivului, organizatiei) de a-si supune vointa si comportamentul altui subiect (individ, colectiv, organizatie) in interesul sau personal sau in interesul altor subiecti.

Puterea este caracterizata ca fenomen prin urmatoarele indicii:

a) Puterea este un fenomen social.

b) Puterea a constituit un atribut indispensabil al societatii umane de-a lungul tuturor etapelor dezvoltarii sale. Aceasta se explica prin faptul ca societatea umana reprezinta un organism (sistem) social complex, care necesita o permanenta dirijare, adica simte nevoia unui proces de reglementare indreptat la mentinerea sistemului intr-o stare de normalitate – stare de functionalitate. Din punctul de vedere al genezei (aparitiei), anume necesitatea dirijarii functionalitatii societatii cauzeaza prezenta in ea a acestui fenomen – puterea, si nu invers, cand se considera ca functionarea normala a societatii umane a inceput atunci cand in societate au aparut puterea si purtatorii acesteia.

c) Exercitarea puterii reprezinta intotdeauna un proces intelectual si de vointa, cand impulsul puterii emanat de subiectul care dispune de putere, inainte de a determina vointa si comportamentul celui care se supune puterii, trebuie sa fie constientizate de acesta din urma. Din aceasta cauza nu pot fi subiecti ai relatiilor de putere si supunere oamenii cu deformari ale constiintei sau vointei.

d) Relatiile sociale bazate pe putere presupun o relatie bilaterala intre doi subiecti inzestrati cu constiinta si vointa – unul care dispune iar celalalt care se supune. Insa in contextul concret al relatiilor de putere, subiectul care se supune devine un obiect al actiunilor subiectului care dispune de putere.

e) Trasatura distinctiva a puterii este faptul ca ea intotdeauna se bazeaza pe forta. Anume prezenta fortei il pozitioneaza pe un subiect in calitate de exercitant al puterii. Forta puterii poate avea origini diferite: forta fizica, forta armelor, forta intelectului, forta autoritatii sau a convingerii, etc. In acest context nu trebuiesc confundate forta cu violenta. Violenta presupune influentarea subiectului contrar vointei sale prin intermediul constrangerii fizice, sau sub amenintarea unei astfel de constrangeri. Mentinerea relatiilor in care vointa celui supus este subordonata vointei celui care supune poate fi realizata prin doua metode: de constrangere si de convingere. Care este diferenta? Procesul de constrangere este insotit de constientizarea de catre cel supus a faptului, ca sub influenta puterii el actioneaza contrar intereselor proprii si a propriului sistem de valori si aspiratii. Pe cand in cazul convingerii, cel supus considera ca varianta de comportament propusa de subiectul care exercita puterea, corespunde intereselor ambelor parti si se incadreaza in sistemul de valori al celui supus.

f) Deoarece puterea poate exista doar intr-un cadru de relatii de constiinta si vointa, presupunand supunerea vointei unui subiect de catre altul, lipsa unei atare supuneri conduce la disparitia puterii intr-o astfel de relatie. Cu alte cuvinte doar subordonarea constienta a celui supus conditioneaza existenta puterii.

Exista diferite forme de clasificare a puterii.

- puterea la scara intregii societati,

- puterea in cadrul unui colectiv sau organizatii,

- puterea in relatiile dintre doi indivizi,

- putere politica si nepolitica.

La randul ei, puterea politica poate fi puterea unui grup social (clasa), puterea de stat, de partid, puterea unui lider politic. In cadrul unei formatiuni sociale puterea poate fi democratica sau nedemocratica. Puterea politica in societate poate fi (aceasta se refera in primul rand la puterea de stat) legala (legitima) si obscura (ascunsa, invizibila, ilegala). Mesageri ai acesteia din urma pot fi grupurile neformale ale elitei guvernante, structurile mafiote, etc.

In acelasi timp nu trebuiesc confundate notiunile „putere legala” si „putere legitima”. Legalitatea caracterizeaza corectitudine constituirii puterii din punct de vedere jurifico-formal, fara a tine seama de aspectul etic. In timp ce legitimitatea inseamna recunoasterea puterii de catre populatie si acceptarea ei in calitate de fenomen echitabil si indreptatit politic. Caci nu orice putere de stat legala este neaparat li legitima. Un aport deosebit la elaborarea teoriei legitimitatii dominatiei politice (puterii) l-a adus politologul, sociologul si economistul german Max Veber (1864-1920).

Dintre formele de putere nepolitica poate fi evidentiata puterea familiala (puterea parinteasca, relatiile de putere intre soti) ca fiind cea mai importanta si avand o istorie lunga.

Revenind la puterea de stat, ea poate fi caracterizata prin urmatoarele particularitati:

1. Forta pe care se bazeaza puterea de stat este Statul – nici o alta putere nu dispune de asemenea mijloace de influenta.

2. Puterea de stat este publica, in sensul ca este exercitata de un aparat de stat profesionist, separat (instrainat) de societatea care devine obiectul acestei puteri de stat.

3. Puterea de stat este suverana, adica independenta in exteriorul si suprema in interiorul tarii. Suprematia ei rezida din faptul ca puterea oricaror alte organizatii si comunitati din tara este inferioara puterii statului si trebuie sa se supuna acesteia.

4. Puterea de stat este universala, extinzandu-se asupra intregului teritoriu si asupra intregii populatii a tarii respective.

5. Puterea de stat are prerogativa exclusiva de a emite reguli de conduita obligatorii pentru toti – norme juridice.

6. Sub aspect temporal, puterea de stat actioneaza permanent si incontinuu.

2. Notiunea de stat.

Caracteristicile esentiale ale unui stat constau in faptul ca statul este:

a) un fenomen social,

b) un fenomen politic,

c) un sistem cu o componenta si o structura bine pusa la punct, orientata spre rezolvarea sarcinilor stabilite.

Elementele esentiale care difinesc statul sunt:

1. Elementul puterii publice. Statul, ca subiect si purtator al puterii, este separat functional de obiectul puterii sale – societate, functionand (prin aparatul de stat profesionist) dupa principiul „subiect – obiect”. Din acest punct de vedere, organele puterii in comuna gentilica erau organizate dupa principiul autoadministrarii, aflandu-se in „interiorul” societatii, adica, subiectul si obiectul puterii coincideau. Statul contemporan se manifesta ca o organizatie a puterii politice publice (instrainata de societate).

2. Organizarea statului dupa criteriul teritorial. In comuna gentilica prestatala oamenii erau organizati (condusi) intr-un mod firesc, fiind uniti dupa principiul rudeniei de sange. Pe cand societatile contemporane organizate statal dirijeaza si organizeaza procesele sociale care au loc pe un anumit teritoriu (de stat). Oamenii nimeresc sub incidenta puterii doar prin faptul ca se afla pe teritoriul formatiunii statale respective.

3. Elementul visteriei de stat. De acest element este legat fenomenul impozitelor, a imprumuturilor si datoriilor de stat, adica tot ce caracterizeaza activitatea economica a statului si-i asigura functionalitatea. Perceperea impozitelor constituie una din modalitatile de baza de completare a visteriei statului, care reprezinta baza viabilitatii statului si conditia economica a exercitarii functiilor acestuia.

4 Suveranitatea. Elementul care deosebeste statul de celelalte formatiuni si organizatii. Suveranitatea externa a unui stat este limitata doar de suveranitatea altor state (prin analogie cu libertatea individului care este limitata de libertatea altui individ).

Din suveranitatea statului (suprematia puterii de stat) rezulta si alte particularitati ale statului, care il deosebesc de alte formatiuni politice.

1. statul i-si exercita puterea pe intreg teritoriul tarii demarcat prin hotare de stat.
2. statul dispune de o legatura juridica stabila cu populatia (sub forma de cetatenie), i-si exercita asupra acestuia puterea sa si ii asigura protectia atat in interiorul cat si in exteriorul tarii.
3. doar statul dispune de dreptul de a emite porunci general obligatorii (norme juridice). In acelasi timp statul este in drept sa anuleze sau sa recunoasca nula manifestarea oricarei alte puteri din societate.
4. doar statul dispune de monopolul asupra utilizarii fortei (inclusiv a constrangerii fizice) in raport cu populatia tarii.
5. statul dispune de mijloace coercitive, de care nu dispune nici o alta organizatie politica sau nepolitica (armata, politia, securitatea, penitenciarele, etc.).

Referitor la esenta (ca notiune filozofica) a statului, gandirea politica a pus accentul ba pe natura de clasa ba pe natura pan-sociala a statului. Cert insa ramane, ca de la un moment al dezvoltarii societatii umane, statul a devenit o forma necesara de organizare a acestei societati si o conditie indispensabila de existenta si functionare a acesteia.

In conformitate cu viziunile si conceptele stiintei politice contemporane, statul trebuie sa reprezinte un sistem de putere care organizeaza societatea in interesul omului.

In acelasi timp, statul ca mecanism al puterii publice constituie o entitate concreta de oameni in cadrul societatii. Substratul uman din care se constituie aparatul de stat trebuie sa corespunda anumitor criterii si cerinte, sa fie instruit profesional, inclusiv si sub aspectul eticii profesionale. Aceasta calitate este deosebit de importanta, deoarece anume ea transforma functionarul de stat in „barbat (om) de stat”. Anume un om de stat se gandeste in primul rand nu la interesele proprii ci la interesele statului si a societatii, utilizand in modul corespunzator puterea care i-a fost atribuita.