ORBIS ET URBIS

Arhiva lunii Noiembrie 2004

Украина – не единственная цель
Владимир Сокор

The Wall Street Journal, 3 декабря 2004

Возглавляемое Кремлем наступление на демократию на Украине, развернувшееся в последние месяцы, является последним и наиболее ярким примером стратегии, которая распространяется на всех соседей ЕС и НАТО и даже на некоторые страны евро-атлантического сообщества. Новая угроза международной безопасности обрела четкую форму во всем регионе от Балтии до Грузии. Этой новой угрозой являются попытки Кремля атаковать или исказить избирательные процессы и конституционные устройства ради восстановления влияния или контроля с помощью местных антидемократичных клиентов.

Хотя эта угроза должна классифицироваться как новая в типологии угроз национальной и международной безопасности, стратегия, как таковая, начала складываться почти два года назад. Западу еще предстоит сформулировать проблему и разработать подход к ней, отличный от запоздалой реакции или полного игнорирования шагов Кремля в одной стране этого огромного региона за другой, где можно видеть вариации одной и той же стратегии в применении к местным условиям.

Например, в прошлом году в Литве российские спецслужбы и организованная преступность (которые в России взаимосвязаны) инфильтрировали избирательный штаб кандидата в президенты Роландаса Паксаса, а затем, когда он стал президентом, – его администрацию. Паксас, а вслед за ним еще несколько политиков, связанных с Россией, бросили популистский вызов рыночной экономике, парламентской демократии и евро-атлантической ориентации Литвы. Страна пережила месяцы политического хаоса, прежде чем ее демократы и демократические институции показали в этом году свою силу, устроив импичмент и отстранив этого президента от власти.

Москва разыгрывает "карту этнических русских" в Эстонии и Латвии, пытаясь изменить законодательство этих стран. Она хотела бы превратить их в двунациональные государства с параллельными обществами, углубив и легализовав этническое и лингвистическое деление, вместо того чтобы помочь интеграции русских общин в балтийские государства.

Игнорируя то, что Европейский союз считает законы Латвии и Эстонии о гражданстве, языке и образовании полностью удовлетворяющими критериям ЕС, Москва непрерывно атакует эти страны на международных форумах и подстрекает русских в этих странах оказывать давление на Латвию и Эстонию, добиваясь изменений законодательства. Она надеется, что сохранение и легализация социального разделения по этническому признаку даст ей возможность манипулировать внутренней политикой этих стран.

Иную вариацию московской стратегии можно увидеть в Белоруссии и таких сатрапиях, как Приднестровье в Молдавии, Абхазия и Южная Осетия в Грузии. В других странах региона Россия выступает против статус-кво, стремясь повернуть демократию вспять, но здесь она стоит за статус-кво, защищая диктатуры. Хотя белорусский диктатор Александр Лукашенко раздражает президента Владимира Путина и российское правительство тем, что доит российскую экономику, Кремль согласен субсидировать лояльную диктатуру и защищать ее на международных форумах.

Солидарность Кремля с этими диктатурами можно видеть каждый день. Когда президент Путин поздравил украинского кандидата в президенты Виктора Януковича с "победой", его примеру немедленно последовал Лукашенко. Так же поступил и Игорь Смирнов из Приднестровья.

Показателем западного непонимания или безразличия является то, что даже после таких шагов американские дипломаты и Европейский союз считают вооруженный Россией режим Смирнова имеющим право на легализацию и властные полномочия в "федеративной" Молдавии.

Российские политические планировщики разработали "федеральные" проекты такого рода как средство создания "федеративных единиц" под протекторатом России на территориях других государств. Следующим шагом является неофициальная, но фактическая абсорбция этих единиц в российскую орбиту и манипулирование отношениями между центром "федеративного" государства и его составляющими путем натравливания их друг на друга. Формально не нарушая территориальную целостность государства, его низводят до уровня сателлита, а демократическим перспективам приходит конец. Такой рецепт кремлевские советники официально предлагают Молдавии и неофициально готовят для Грузии.

Сегодня аналогичный сценарий навис над Украиной. Когда стало ясно, что на самом деле во втором туре президентских выборов 21 ноября победил демократический кандидат Виктор Ющенко, Янукович и его московские кукловоды подняли тему "федерализации" Украины через отделение пророссийских анклавов на востоке и юге страны. Подобный федерализм является редутом, с которого протеже Путина поведут сопротивление и даже попытаются повернуть вспять демократизацию в этих странах.

Мало кто заметил, что драма, до боли напоминающая украинскую, разыгрывается сейчас в Абхазии. На президентских выборах в октябре поддерживаемый Москвой кандидат, ветеран КГБ Рауль Хаджимба, проиграл экономисту Сергею Багапшу.

Путин устроил большое шоу в поддержку Хаджимбы, в ходе которого российские политические оперативники и СМИ наводнили Абхазию пропагандой в пользу своего кандидата. (Ющенко выглядит в глазах Москвы подозрительно, так как его жена американка, Багапш подозрителен потому, что его жена грузинка.)

И все же, несмотря на махинации с подсчетом голосов, Багапш победил с небольшим перевесом. За последние шесть недель сторонники Багапша испробовали все способы поколебать местную власть и заставить ее признать их лидера законно избранным президентом. Теперь они назначили его инаугурацию на 6 декабря.

Российское правительство в ярости объявило 1 декабря экономическую блокаду Абхазии. Предоставив жителям Абхазии в массовом порядке российское гражданство, Москва до сих пор использовала этот свершившийся факт как предлог для их защиты.

Но теперь Москва использует аргумент гражданства, заявляя о своем праве вводить санкции против "собственных" граждан. По существу, Россия оставляет за собой право обходиться со "своими" гражданами так, как ей удобно. Смысл в том, что Абхазия должна аннулировать победу Багапша, чтобы Россия сняла санкции. Абхазские клиенты Москвы, включая тех, кто при оружии, открыто обещают не позволить местному населению повторить нынешний украинский сюжет. Добавим, что Абхазия находится под российским военным контролем, следовательно, ее можно держать на коротком поводке.

Действительно, российское военное присутствие может быть решающим фактором успеха антидемократических тенденций. Традиционная военная угроза безопасности сохраняется в евро-атлантических окрестностях. Вдобавок придется иметь дело с "новыми" угрозами терроризма, незаконной торговли оружием и наркотиками, распространения оружия массового уничтожения.

Помимо "новых" угроз пора признать новейшую угрозу и противостоять ей. Это организованная атака на демократию, требующая еще лучше организованных и скоординированных западных и местных контрмер.

Conducerea Romaniei a avut mandatul sa renunte la Basarabia

George Damian, Berlin

ZIUA 23 noiembrie 2004

Problema Basarabiei constituie o preocupare permanenta in Germania, mai ales la Institutul German pentru Politica Internationala si Securitate din Berlin. Analistul politic al acestui institut specializat in problemele teritoriului dintre Prut si Nistru este Anneli Ute Gabanyi, care urmareste cu atentie toate evolutiile politice din aceasta zona. Anneli Ute Gabanyi a lucrat intre 1969 si 1987 in cadrul sectiei de documentare a postului de radio Europa Libera, in ultimii ani publicand mai multe studii despre evolutia democratica din Romania. In randurile care urmeaza va prezentam un interviu pe tema Basarabiei si a conflictului transnistrean, un conflict aparent inghetat la mai putin de 100 de kilometri de granita Romaniei. Intertitlurile apartin redactiei.

Stanga occidentala s-a opus unificarii

De ce credeti ca nu a fost posibila realizarea unirii Romaniei cu Basarabia dupa caderea URSS? "Pericolul" pe care unii observatori occidentali l-au vazut in "iminenta" reunificare a Basarabiei cu Romania a fost in realitate unul inexistent, atat dintr-o parte cat si din cealalta.

Teza mea este ca conducerea care a ajuns la putere in Romania dupa 1989 nu a avut intentia, ba chiar dimpotriva, a avut, ca sa zic asa, mandatul - daca se poate vorbi de asa ceva fara sa intram in teoria conspiratiilor, de a nu pune problema Basarabiei. Si as mai spune inca ceva - orice conducere care ar fi ajuns atunci la putere in Romania ar fi avut acelasi mandat. Doi lideri occidentali sunt cunoscuti - atat Francois Mitterand (fost presedinte al Frantei, n.red.) cat si Genscher (fost ministru german de Externe, n.red.)- ca atunci cand au venit in Romania au transmis conducerii de la Bucuresti mesajul: "Nu cumva sa va ganditi sa va uniti cu Basarabia".

Eu cred ca una dintre cele mai mari culpe ale lui Nicolae Ceausescu ar fi fost aceea ca ar fi pus problema Basarabiei si de a fi pus-o destul de clar la ultimul sau discurs de la Congresul PCR din 1989. Sunt cunoscute declaratii ale unor lideri sovietici, Eduard Sevardnadze de exemplu, care dupa revolutia din 1989 au spus ca au scapat de ridicarea problemei Basarabiei. Lucrurile erau absolut clare: oricine venea la putere dupa caderea regimului comunist trebuia sa nu ridice aceasta problema.

Pericolul era reprezentat de preocuparea Occidentului in legatura cu Iugoslavia, ideea crearii unui precedent pentru destramarea statelor federale din Europa (care chiar s-au destramat, atat Iugoslavia, cat si Cehoslovacia), iar linia politica de atunci era evitarea crearii unui precedent, nu trebuia deschisa o Cutie a Pandorei.

Iliescu a lasat de izbeliste Basarabia

Mihail Gorbaciov, cu care occidentalii facusera cateva trocuri foarte interesante in legatura cu Europa de Est, pe vremea aceea nu dorea destramarea URSS, era o politica agreata intre est si vest de a nu destrama URSS. Basarabia reprezenta un caz special pentru ca exista statul-mama alaturi si de aceea in primul rand in 1991, in aprilie, cand Iliescu s-a intalnit cu Gorbaciov pentru parafarea Tratatului de baza, nu s-a vorbit despre problemele Basarabiei, nici despre tezaur sau despre Insula Serpilor, iar acum aceste teme se dovedesc a fi explozive. In al doilea rand, conducerea Romaniei nu a pus niciodata in mod oficial problema Basarabiei, a existat doar o declaratie a Parlamentului de denuntare a Pactului Ribbentrop - Molotov.

De ce Germania s-a reunificat, iar Romania nu a reusit acest lucru?

Daca comparam situatia Romania - Moldova cu cele doua Germanii, diferentele sunt foarte mari. In Germania Federala Constitutia cuprindea un paragraf, asa-numitul mandat de reunificare, care solicita in mod expres unirea cu Germania Democrata. In al doilea rand Berlinul era sustinut de puterile occidentale in aceasta problema si populatiile din cele doua state doreau in majoritate aceasta reunificare. Totusi, dupa atatia ani, cel putin in fosta Germanie Federala s-a produs un fenomen de instrainare reciproca, de care oamenii din cele doua Germanii isi dau seama abia acum, de cat de adanca a fost aceasta despartire care a creat mentalitati diferite.

In Romania Constitutia nu a cuprins niciodata o astfel de clauza de reunificare si nici macar nu a fost vreodata discutat un astfel de mandat. Pe de alta parte, politica fortelor din Basarabia care au dorit reunificarea nu a fost cea mai fericita, iar aceste forte s-au evaporat. Mai mult decat atat, Romania a fost primul stat care la doar cateva ore dupa declararea independentei Moldovei a recunoscut independenta unei parti a propriului teritoriu. Pana la urma nu a fost folosita in nici un fel aceasta oportunitate de reunificare oferita de destramarea Uniunii Sovietice.

Guvernul de la Chisinau are probleme cu identitatea nationala

La Chisinau se spune ca regimul Voronin pregateste o falsificare a ultimului recensamant in pregatirea alegerilor de anul viitor...

Un astfel de recensamant era absolut imperios. Practic nu exista nici un fel de apreciere a evolutiei demografice in Basarabia. Insa acest recensamant a fost facut cu banii si participarea unor parteneri externi, printre care si Banca Mondiala. In orice caz nu pot sa-mi imaginez ca o institutie de acest calibru s-ar lasa instrumentalizata de Guvernul unei tari mici cum este Republica Moldova. Este clar ca acest Guvern are probleme cu identitatea nationala, ca acest Guvern isi doreste o componenta etnica in stare sa-i confirme tezele destul de stranii in legatura cu originea locuitorilor. Problema cu acest recensamant este ca nu s-a putut face si pe teritoriul autoproclamatei republici transnistrene, astfel ca isi pierde o buna parte din valoare.

Scopul planului Kozak

Problema Basarabiei pare sa se regaseasca intr-o oarecare masura pe agenda internationala. Pana acum au fost lansate trei planuri de rezolvare a conflictului transnistrean: planul Kozak, planul Belkovski si acum initiativa lui Voronin pentru un pact de stabilitate. Cum apreciati aceste planuri?

Planul Kozak a fost o manevra a Kremlinului in incercarea de a dribla OSCE, care oricum este manipulata in buna parte de rusi, insa n-a putut fi manipulat astfel incat Rusia sa obtina legalizarea prezentei militare in Transnistria. Planul Kozak era destinat de fapt legalizarii prezentei militare ruse in intreaga Republica Moldova. Presedintele Voronin a refuzat in ultimul moment sa semenze acest memorandum, si-a schimbat parerea dupa niste telefoane cu reprezentanti ai SUA si se pare si cu Javier Solana. Prin planul Kozak Rusia a sperat sa scape de presiunea OSCE si de angajamentul pe care si l-a asumat la Istanbul. Planul Kozak a fost pregatit pentru reuniunea ministrilor de Externe ai tarilor OSCE de la Maastricht de anul trecut. Daca Voronin si cu Smirnov ar fi semnat acest plan de federalizare, Rusia ar fi putut spune: "Vedeti, cele doua parti nu doresc, in mod liber, retragerea trupelor ruse.

Din pacate Occidentul nu a reactionat asa cum si-ar fi dorit Voronin, desi acesta nu a mai dat semne ca urmeaza linia Kremlinului, iar relatia dintre el si Putin s-a racit. Se pare ca Voronin nu a inteles pe deplin scopul Moscovei - Putin vrea sa-si legalizeze trupele din Transnistria, nu prietenia cu Voronin e importanta. Iar acum Voronin a trecut pe linia incercarii obtinerii unui format diferit de negociere in cadrul OSCE, incluzand SUA si UE si a obtinerii unor garantii valide din punct de vedere al dreptului international.

Pe de alta parte, Transnistria, si in spatele ei Moscova, si-au vazut politica adoptata pana acum in pericol. Aceasta politica a fost una a incercarii de a ridica rangul conducerii din Tiraspol si in acelasi timp de a realiza pentru aceasta regiune un statu-quo. Aici factorul timp, neglijat pana acum, a jucat un rol vital - in acesti 10 ani Transnistria este practic independenta, desi aceasta independenta nu este recunoscuta. Tiraspolul a incercat sa intre intr-o federatie moldoveneasca cu Chisinaul in incercarea de a tine in frau Republica Moldova si de a legaliza prezenta trupelor rusesti. Iar toata aceasta politica a esuat.

Deocamdata exista doua amenintari la adresa actualului statu-quo din Transnistria. Pe de o parte s-a renuntat la ideea reunificarii, iar Smirnov a amenintat cu un alt referendum in Transnistria in legatura cu independenta, pe de cealalta parte semnalizand ca acest conflict nu este atat de inghetat pe cat se crede - la nevoie il putem dezgheta. Iar aceasta a doua parte cuprinde tot ce s-a intamplat in acest an in Transnistria: blocada scolilor, sicanele cailor ferate, toate acestea amintesc de modul in care a fost declansat conflictul de acum 12 ani.

Care ar fi cea mai rationala rezolvare a conflictului transnistrean?

Intrebarea e cum va reactiona Occidentul - va ceda in fata Tiraspolului de dragul unui statu-quo care il aranjeaza, nefiind nevoie de nici o decizie - sau va lua masuri? Eu le-as spune transnistrenilor sa se duca, au mai multe optiuni: fie Uniunea Rusia-Belarus, fie Comunitatea Statelor Independente. Din partea comunitatii internationale s-ar putea pune urmatoarea conditie: granita de pe Nistru se inchide. Vor ramane mai multe probleme nerezolvate in legatura cu populatia de dincolo de Nistru, insa aceasta granita reprezinta cea mai mare amenintare pentru securitatea europeana - contrabanda cu arme si multe altele se scurg prin aceasta granita, mai ales ca Ucraina, cu tot cu aspiratia sa europeana, nu a contribuit foarte mult la securizarea zonei.

Locul Basarabiei este in Europa

Are Republica Moldova un viitor european?

Transnistria este cea mai mare problema in carca Moldovei. Identitatea de stat a Chisinaului se bazeaza pe criteriul integritatii teritoriale cu Transnistria. Insa Republica Moldova nu mai are nici un avantaj din unirea cu Transnistria - se spune ca industria si productia energetica se afla acolo - insa Chisinaul nu profita de pe urma lor. Pe de alta parte drumurile Republicii Moldova catre institutiile europene se gasesc mai degraba in noua politica de vecinatate a Uniunii Europene. O aderare a Republicii Moldova este deocamdata exclusa. Moldovenii ar trebui sa faca totusi asa cum au facut si romanii - sa isi pastreze scopul aderarii chiar daca nu au sanse prea mari in prezent. Transnistria ramane un factor de inhibare, iar daca Moldova nu scapa de el, o eventuala integrare europeana a Chisinaului este total periclitata.

Locul Basarabiei este in Europa, insa in nici un caz in conformitate cu planul Belkovski. Acest plan nu a fost altceva decat o momeala aruncata pe ultimii 10 metri pentru a stopa drumul Romaniei catre Uniunea Europeana. Pe Stanislav Belkovski nu-l prea cunoaste nimeni, desi are contacte foarte bune in cercurile care determina componenta Kremlinului, este doar un mesager. Iar afirmatiile lui Belkovski nu au facut altceva decat sa reproduca foarte fidel naduful Kremlinului in ura impotriva lui Voronin si fata de esuarea planului Kozak

Nick Eisinger: Guvernul RM ar putea avea probleme serioase, daca nu-si va recapata capacitatea de a lua imprumuturi internationale

Recent, in cadrul unei sedinte de Guvern, Presedintele RM, Vladimir Voronin, a criticat aspru Banca Nationala a Moldovei si politicile promovate de aceasta. In general, actiunile Bancii Nationale au fost apreciate de Voronin drept prea independente, ceea ce a ingrijorat pe unii experti. Analistul de tara de la Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings, Nick Eisinger, a comentat pentru Europa Libera aceste declaratii.

Cum vi se par criticile aduse de presedintele RM Bancii Centrale a tarii?

In general nu e un lucru obisnuit sa se critice o Banca Centrala, care ar trebui sa fie o institutie independenta, insa pot fi supuse criticilor anumite politici promovate de aceasta. Pana acum nu am avut semnale ca se va trece la actiuni. Deocamdata, sunt doar vorbe.

Dar cum ati aprecia actiunile Bancii Nationale, care a cumparat de pe piata interna multa valuta, punand astfel in circulatie noi lei?

Anume aceasta e principala problema. Dupa cum stiti, fluxuri imense de valuta vin in Moldova, in principal sub forma de remitente, trimise acasa de muncitorii expatriati. Ca urmare, Banca Centrala e pusa in fata dilemei de a lasa cursul de schimb al leului sa creasca, pe de o parte, sau sa-si consilideze rezervele valutare, pe de alta parte.

Daca Banca Nationala nu este in stare sa sterilizeze o parte din valuta cumparata, adica sa vanda bancilor hartii de valoare si sa retraga din circulatie lei, atunci surplusul de lei pe piata creaza inflatie. Am vazut acest lucru anul trecut si in prima parte a anului curent.

Domnule Eisinger, care sunt efectele banilor trimisi acasa de moldovenii ce lucreaza peste hotare, pe termen scurt si, la fel, pe termen lung?

Este dificil de apreciat durabilitatea remitentelor. In ultimii doi ani si anul acesta fluxurile de capital au fost foarte mari si la fel vor fi, probabil, si anul viitor. Acesti bani permit Bancii Nationale sa-si completeze rezervele valutare, pozitia externa a tarii devenind astfel mai puternica. In acelasi timp, acesti bani impulsioneaza consumul intern in Moldova si intr-o anumita masura investitiile private. Deci, acesti bani afecteaza atat pozitia externa a Moldovei, cat si cresterea Produsului Intern Brut. Insa, daca in doi sau trei ani, fluxurile acestea de bani se vor reduce, economia va avea din nou mari probleme. Pe termen scurt insa, efectele acestor bani sunt pozitive, chiar daca au determinat aprecierea valutei nationale.

Cum apreciaza Agentia Fitch starea generala a economiei moldovene?

Cum am mai spus, economia este intr-o stare generala buna, in primul rand datorita remitentelor. La fel, Moldova a beneficiat de cresterea economica din regiune, din Rusia, Ucraina si Romania, pe pietele carora si-a exportat productia. Nu suntem siguri insa ca in Moldova are loc o crestere economica durabila. Pe termen scurt prognoza e buna: pentru anul curent – se va inregistra o crestere economica puternica, de 7 sau 8 procente, iar pentru anul viitor – de vreo 5%. Cat priveste ratingul de tara, Fitch a acordat Moldovei aprecierea B minus si o prognoza stabila.

In prezent, facem o reevaluare a ratingului, in urma unei vizite pe care am efectuat-o la Chisinau, acum, cateva saptamani. Totusi, trebuie sa spun ca, probabil, ratingul va ramane neschimbat, pentru ca am dori mai multe progrese in implementarea reformelor, in privatizare si o normalizare a relatiilor cu Fondul Monetar International.

In prezent, Guvernul este limitat in capacitatea de a contracta imprumuturi externe si e nevoit sa adopte un buget foarte strict si disciplinat pentru a reduce cheltuielile publice anul curent si anul viitor. In acelasi timp, Guvernul are in continuare o datorie externa foarte mare, dar nu are acces la imprumuturi externe pentru a refinanta o parte din aceasta datorie. De aceea, in urmatoarele 18 luni sau doi ani, prognozam ca Guvernul ar putea avea probleme serioase, daca nu va restabili relatiile cu FMI si nu-si va recapata capacitatea de a lua imprumuturi internationale.

09.11.04 = Preluat de la Europa Libera

O strategie moldovenească pentru reglementarea conflictelor postsovietice

Vladimir Socor,

în “Eurasia Daily Monitor”

Analişti de la mai multe ONG-uri din Moldova au elaborat o strategie de reglementare a conflictelor din spaţiul post sovietic pe care intenţionează să o prezinte Washingtonului şi Bruxellesului. Întitulată „Decriminalizare, Demilitarizare, Democratizare”, strategia celor 3D este concepută special pentru conflictul transnistrean, dar poate servi şi ca punct de referinţă în eforturile de a reglementa alte conflicte din Eurasia, îndeosebi cele din Abhazia şi Osetia de Sud, cu implicarea totală a Occidentului. Concepţia moldovenească doreşte să dinamizeze implicarea defectuoasă de pînă acum a Occidentului. Soluţionarea conflictului transnistrean în baza standardelor democratice europene, după cum prevede documentul, corespunde securităţii fundamentale şi intereselor democratice ale comunităţii euroatlantice pe segmentul acesta de 400 km de frontieră a noii sale graniţe.

Iniţiat în cadrul Institutului de Politici Publice (filiala moldovenească a Institutului pentru o Societate Deschisă din cadrul Fundaţiei Soros) şi elaborat de către un grup reprezentativ de personalităţi al societăţii civile, documentul are aprobarea a peste 20 de ONG-uri, a partidelor prooccidentale din opoziţie şi cu atît mai important este că are şi aprobarea tacită a oficialilor de la conducere, cărora deja le-a fost prezentat neoficial după elaborare. Avîndu-şi originile în anticomunism, în spiritele prodemocratice ale cercurilor de orientare europeană ale societăţii civile, elaborarea documentului a coincis cu reorientarea totală a politicii preşedintelui Vladimir Voronin în privinţa reglementării problemei transnistrene în conformitate cu independenţa Moldovei şi interesele Occidentale în regiune.

Acestea sînt seturi gemene de interese şi strategia celor 3D caută să ofere o platformă comună pentru autorităţi, opoziţie şi societate (cu excepţia grupurilor locale promoscovite) să menţină aceste interese. Autorii apreciază asemenea consens drept o realizare pozitivă deosebită. Ea trebuie să fie întărită, dar nu fragmentată de către presiunile concentrate din exterior asupra preşedintelui Voronin pentru ca acesta să accepte o reglementare „federativă” cu conducerea de la Tiraspol, sub „garanţii” preponderent ruseşti şi fără demilitarizare, decriminalizare şi democratizare.

Remarcînd la început că abordarea Occidentului a „eşuat lamentabil”, lăsînd Moldova faţă în faţă cu Rusia în timp ce aceasta doreşte să impună o soluţie unilterală şi antidemocratică, documentul insistă asupra unei noi soluţii bazate pe „angajament credibil şi univoc din partea instituţiilor occidentale, a marilor puteri şi din partea vecinilor nemijlociţi ai Moldovei”, precum şi din partea guvernării moldoveneşti. Strategia invocă internaţionalizarea reglementării în baza valorilor democratice ca o chestiune prioritară în dialogul bilateral dintre Statele Unite-Rusia şi Uniunea Europeană-Rusia, precum şi în Consiliul NATO-Rusia. Scopul declarat este acela ca Moldova să devină un stat independent, democratic şi proeuropean. Elementele şi planul strategiei includ:

Perioada de implementare: 2005-2008 pentru atingerea scopurilor de demilitarizare şi decriminalizare, progres în chestiunea democratizării şi în cea a reabilitării postconflict; 2009-2012 pentru consolidarea democraţiei şi finisarea reabilitării postconflict. Documentul de bază: Un „Acord Internaţional în reglementarea conflictului din Moldova” care ar trebui semnat de către Moldova, Ucraina, România, Uniunea Europeană, Statele Unite şi OSCE. Conducerea Moldovei îşi va utiliza dreptul de a se adresa statelor respective pentru a solicita semnarea unei asemenea înţelegeri internaţionale. Documentul va putea fi semnat şi de către alte state sau organizaţii internaţionale, însă forumul de negocieri se va limita la cei 7 semnatari.

Forul de negocieri: Cei 7 semnatari se vor întruni în cadrul unui format internaţional de negocieri, ca fiind părţi egale, sub egida ONU, eventual. (Existentul format de negocieri creat de Rusia: Rusia-Ucraina-OSCE-Chişinău-Tiraspol asigură reprezentare rusească multiplă, izolează Moldova şi exclude Occidentul). Forul Internaţional va elabora un proiect pentru reglementrea conflictului transnistrean, bazat pe principiile demilitarizării, decriminalizării şi democratizării şi care va stipula un orar pentru atingerea scopului.

Autoritatea de Supraveghere: Aceleaşi 7 părţi vor crea un Consiliu pentru Monitorizare şi Implementare, unde fiecare actor îşi va delega reprezentanţii săi. Fiind autorizat de către ONU, acest Consiliu Internaţional va supraveghea implementarea proiectului, precum şi va supraveghea activitatea instituţiilor executive nou create pentru a înfăptui acest proiect.

Structurile executive: Consiliul Internaţional va crea şi va supraveghea: Administraţia civilă internaţională provizorie, sediul central al căreia va fi în oraşul Dubăsari, iar şeful acesteia va fi desemnat de către OSCE şi UE, cu acordul celorlalte cinci părţi implicate; Forţe internaţionale civile de poliţie, sub mandatul ONU şi conduse de către UE; o unitate de prevenire şi reglementare a crizelor condusă de către UE şi un oficiu al unui ambasador pentru drepturile omului. Acesta este un model similar cu cel din Kosovo, cu excepţia forţelor NATO. Consiliul Internaţional compus din cele şapte părţi va determina linia politică şi componenţa Forţelor de Poliţie şi fiecare parte va delega cel mult o treime din oamenii necesari.

Agenda de demilitarizare: Aceasta va fi testul hotărîtor pentru a vedea care sînt cu adevărat intenţiile Rusiei. Retragerea forţelor ruseşti este o precondiţie esenţială pentru reglementarea politică, decriminalizare şi democratizare. În conformitate cu angajamentele asumate de către Rusia la Istanbul în 1999, trupele trebuie să fie retrase sub o monitorizare internaţională, evacuîndu-se armamentul transportabil şi stocurile de muniţii, iar cele care nu întrunesc condiţiile pentru transportare urmează a fi distruse la faţa locului sub inspecţie internaţională. Forţele internaţionale civile de poliţie vor prelua controlul asupra trupelor ruseşti „de menţinere a păcii”. Concomitent, uzinele de armament transnistrene vor fi desfiinţate, iar militarii şi forţele de securitate transnistrene vor fi dezarmaţi pentru a fi demobilizaţi ulterior. Întrucît judecăţile criminalilor nu sînt privite întocmai pozitiv, ele nu sînt recomandate.

Procesul de demilitarizare: Administraţia Internaţională va supraveghea desfiinţarea uzinelor de armament şi dezarmarea unităţilor militare şi a celor de securitate din Transnistria. Aceste unităţi constau în principal din angajaţi de origine rusă, majoritatea cărora ar putea fi repatriată, iar unii ar putea fi selectaţi pentru a se integra într-o armată moldovenească reformată. Angajaţilor serviciilor secrete ruseşti şi paramilitarilor lui Kozak li se va cere o retragere necondiţionată. OSCE, Uniunea Europeană, Rusia şi Moldova vor monitoriza dezarmarea şi procesul de demobilizare la toate etapele. Forţele Internaţionale vor supraveghea şi vor colabora cu poliţia transnistreană pentru a menţine ordinea în localităţi, iar între timp forţele locale de poliţie se vor reforma. Reintegrarea militarilor şi a poliţiei moldoveneşti se va efectua concomitent cu programele conduse de către SUA pentru reformarea acestor instituţii în conformitate cu Constituţia Moldovei şi obligaţiunile internaţionale.

Agenda de decriminalizare: Aceasta se va axa pe ţinerea în frîu a contrabandei şi în final suprimarea acesteia, a traficului de armament şi fiinţe umane, spălarea de bani şi alte activităţi criminale transnaţionale localizate în Transnistria. Acest scop necesită eradicarea din rîndul autorităţilor transnistrene a structurilor criminale organizate. Rusia va fi nevoită să-şi recheme subordonaţii din rîndul acestor autorităţi, iar Ucraina va trebui să coopereze cu Administraţia Internaţională, Forţele Internaţionale de Poliţie şi alte structuri menite să securizeze segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Companiile străine din Transnistria (adică întreprinderile locale privatizate cu capital rusesc cu încălcarea legislaţiei naţionale şi internaţionale) vor avea posibilitatea să se reînregistreze şi să activeze în conformitate du legislaţia.

Procesul de decriminalizare: Forţele internaţionale civile de poliţie vor supraveghea traficul pe calea ferată în regiunea transnistreană, iar UE şi OSCE vor conduce o misiune internaţională de monitorizare a vamei moldo-ucrainene. Moldova va solicita asistenţă de la autorităţile aviaţiei civile internaţionale pentru a stabili un control asupra aeroportului de la Tiraspol şi asupra traficului aerian (aeroportul serveşte drept punct de trecere pentru contrabandă, inclusiv traficul de arme). Interpolul şi organismele financiare internaţionale vor fi solicitate pentru a identifica fondurile financiare „spălate” şi averile liderilor din Transnistria dislocate în ţările occidentale. Acele resurse acaparate cu încălcările legislaţiei vor fi recuperate şi transferate într-un fond special destinat refacerii economice a Transnistriei şi va fi administrat de către Administraţia civilă provizorie.

Agenda de democratizare: Aceasta va fi stipulată într-un Plan de Acţiuni care va include obiective şi termene concrete pentru perioada 2005-2009. Obiectivele principale vor fi desfiinţarea structurilor politice şi represive de tip sovietic, încetarea izolării politice, psihologice şi informaţionale a regiunii, susţinerea populaţiei în depăşirea fricii insuflată de propaganda şi stereotipurile din regiune, asigurarea accesului liber la mijloacele de informare în masă din Moldova şi de peste hotare, implementarea standardelor internaţionale cu privire la drepturile omului, asigurarea protecţiei drepturilor civile şi politice, întărirea serviciilor publice, depolitizarea şi modernizarea sistemului de învăţămînt, instituirea programelor multi-anuale de promovare a legii şi capacităţilor administrative cu suportul ONU, OSCE , UE şi CE şi crearea unui climat democratic pentru a pregăti organizarea unor alegeri locale corecte în 2006, iar ulterior participarea în alegeri generale din 2009.

Procesul de democratizare: Etapele acestuia, sub supravegherea Administraţiei Internaţionale şi în colaborare cu UE, OSCE şi Federaţia Rusă, prevăd evacuarea structurilor ostile procesului de instaurare a păcii şi democraţiei (liderii de vîrf transnistreni care au acaparat puterea în 1991, reţelele ruseşti secrete, aparatul de represiune şi îndoctrinare, grupurile de crimă organizată); susţinerea presei libere, a ONG-urilor, a iniţiativelor culturale, a programelor internaţionale de schimb, a grupurilor de tineri proeuropeni, cu suport din partea organizaţiilor internaţionale din domeniul promovării democraţiei; încadrarea comunităţii locale de afaceri în promovarea economiei de piaţă bazată pe respectarea legilor, crearea unui Capitol de Consens Civic pentru reintegrarea şi democratizarea ţării; susţinerea liderilor politici locali de orientare proeuropeană şi dezvoltarea autonomiei locale cu suportul Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.

În paralel cu acest proces, Parlamentul de la Chişinău şi Administraţia internaţională civilă provizorie vor elabora un statut special pentru Tiraspol, care va implica autoguvernarea după modelul unui oraş şi al unei zone economice libere. Această soluţie va reflecta caracteristicile etnice, sociale, economice şi politice ale oraşului Tiraspol în cadrul Transnistriei. Minoritatea rusă din regiune (mulţi dintre care nici nu sînt băştinaşi) este concentrată în Tiraspol, localitate industrială. Toate cele cinci districte ale regiunii sînt predominant agrare şi au majoritate moldovenească sau pluralistă, ucrainenii fiind a doua etnie după număr, iar ruşii se situează pe locul al treilea, la o distanţă considerabilă.

Astfel, nu există nici un motiv întemeiat de a trata Transnistria drept o unitate, cu atît mai puţin drept una vorbitoare de rusă. Această noţiune a fost impusă de Moscova, bazîndu-se pe ocupaţia militară rusească din regiune, în cadrul negocierilor cu o Moldovă neajutorată şi a fost acceptată de către diplomaţia occidentală fără critici. Ea este folosită pentru a promova regula minorităţii (sub conducerea liderilor trimişi din Rusia) asupra majorităţii, o situaţie unică într-o Europă contemporană. Federalizarea propusă şi „garanţiile ruseşti” vor cimenta această stare de lucruri, o vor legaliza şi vor oferi liderilor ruşi instalaţi la Tiraspol o putere „federală” în guvernarea centrală a Moldovei.

Angajamentele occidentale bazate pe valorile occidentale sînt indispensabile pentru o reglementare credibilă. În acelaşi timp, acesta este punctul slab, de fapt, aproape lipsă al poziţiei SUA şi UE. Diplomaţii occidentali, cînd au fost puşi în situaţia de a face faţă acestei chestiuni, au cerut Moldovei să ofere un concept alternativ pentru reglementarea conflictului. Astfel, paradoxal, diplomaţii occidentali, avînd la dispoziţie resurse analitice enorme, au lăsat ONG-urile moldoveneşti într-un colţ al Europei pentru ca acestea să elaboreze o strategie care ar reflecta valorile occidentale. Strategia celor 3D este anume acea strategie. Nu este încă un document finit, dar este o bază pentru discuţii ce va elucida angajamentul Occidentului, lipsă pînă acum.

Reluat de Moldova Suverana nr.192 din 4 noiembrie 2004

2004-11-02 16:25:09 RGN-press

In buna traditie comunista, Voronin a ordonat falsificarea rezultatelor recensamantului

Directorul Departamentului Statistica si Sociologie Vitalie Valcov i-a raportat la 28 octombrie lui Vladimir Voronin rezultatele preliminare ale recensamantului populatiei desfasurat in perioada 5-12 octombrie, presedintele fiind informat ca "circa 34 la suta din cetatenii Republicii Moldova s-au declarat romani”, iar 40 la suta din cetateni au declarat ca "romana este limba lor materna".

Potrivit unor surse confidentiale, dupa ce a aflat rezultatele prezentate de Valcov, Voronin a interzis publicarea lor in presa si a dispus modificarea acestora. In aceeasi zi, rezultatele preliminare au fost transmise pentru studiere si ajustare la rigorile "campaniei electorale a PCRM" consilierului prezidential Mark Tkaciuk si lui Arcadi Pasecinik, ambii responsabili de organizarea campaniei electorale a comunistilor. /RGN-press/

2004-11-03 10:25:44 Direct link  Gardianul

Recensamant socant pentru Vladimir Voronin: Mai multi romani decat «moldoveni»

Ioana Bojan

Rezultate «ajustate»

Potrivit analistului politic Anatol Rusu, care citeaza surse confidentiale, dupa ce a aflat rezultatele prezentate de Valcov, Voronin a interzis publicarea lor in presa si a dispus modificarea acestora.

In aceeasi zi, rezultatele preliminare au fost transmise pentru studiere si ajustare la "specialistii" PCRM, consilierului prezidential Mark Tkaciuk si lui Arcadi Pasecinik, ambii responsabili de organizarea campaniei electorale a comunistilor.

Date surprinzatoare, dar absolut logice

La prima vedere, procentajul cetatenilor care declara ca sunt romani si vorbesc romaneste pare neverosimil, relateaza agentia de presa Flux. Orice s-ar spune, romanofobia tarista si cea sovietica, politica de rusificare a Basarabiei au suprimat constiinta nationala a populatiei bastinase de dincoace de Prut. De aceea, faptul ca 34 la suta din persoanele chestionate in cadrul ultimului recensamant se considera romani, iar circa 41 la suta afirma ca limba lor materna e romana, este, in aparenta, surprinzator. Insa la o analiza atenta, se poate observa ca renasterea romaneasca din ultimii ani este pe cat de fireasca, pe atat de previzibila, avand in vedere ca de la 1991 a crescut o noua generatie care, spre deosebire de cele anterioare, n-a fost niciodata indoctrinata de regimul bolsevic.

Tinerii care s-au dus la scoala la cumpana anilor ’90 s-au maturizat deja. Ei au invatat limba romana si istoria romanilor. Lor le e sila de speculatiile moldovenismului primitiv. Acest segment al populatiei constituie peste 20 la suta din numarul total al cetatenilor Moldovei. Nu e de mirare, deci, ca marea lor majoritate se declara romani si sunt convinsi ca limba lor materna este romana, mai informeaza sursa citata. In plus, sub influenta tinerei generatii, dar si a societatii deschise, formate dupa 1991, s-au desteptat, fara indoiala, numeroase persoane si din alte categorii de varsta. Chiar daca procentul acestora ar putea sa nu fie semnificativ, el a ingrosat, desigur, randurile celor care stiu ca sunt romani si vorbesc romaneste.

Recensamantul, ascuns

Inca de la inceputul anilor ’90, moldovenii care realizau unitatea etnolingvistica romaneasca constituiau circa 10-15 la suta din totalul populatiei dintre Prut si Nistru. Aproape intr-un deceniu si jumatate, numarul lor s-a dublat, aceasta crestere fiind absolut logica. Probabil ca tocmai numarul neasteptat de mare al romanilor, precum si cel al vorbitorilor de limba romana au obligat autoritatile comuniste sa ascunda pana la aceasta ora rezultatele recensamantului. Nu intamplator, Vitalie Valcov, directorul general al Departamentului Statistica si Sociologie, a dezvaluit de curand procentajul cetatenilor cuprinsi de recensamant si s-a referit la raportul numeric dintre barbati si femei, fara sa mentioneze cifrele care vizau apartenenta nationala sau limbile vorbite in Republica Moldova.

Pe de alta parte, daca aceste date ar fi fost pe placul puterii comuniste, ea ar fi facut deja mare tam-tam. Oricum, azi se poate constata, fara nici o exagerare, ca, in anii de dupa proclamarea independentei, spiritul romanesc si demnitatea nationala au castigat teren in Moldova. Cum acest fapt ii dezavantajeaza pe actualii guvernanti, ei vor incerca, probabil, sa masluiasca rezultatele finale ale recensamantului.