Conflictul
transnistrean - problema cardinala a Republicii Moldova
Roman Mihaes,
avocat, magistru in politologie
Moldova Azi, 5 ianuarie 2005
Specificul conflictului
transnistrean
Atunci cind se incearca
definirea specificului conflictului transnistrean opiniile Tiraspolului si
Chisinaului difera fundamental. Chisinaul oficial declara ca regimul de la
Tiraspol este unul neconstitutional care are la baza interese economice de clan
si este implicat in crima organizata si trafic de armament. Tiraspolul incearca
sa demonstreze ca la Chisinau la inceputul anilor 90 au venit la putere
nationalistii si ca ei separatisitii au fost obligati sa se apere, in acest
sens creind RMN. Insa, tot felul de pretentii pot fi inlaturate, in schimb,
promovarea intereselor geopolitice ale Rusiei si propriile interese economice
camuflate sub pretextul apararii drepturile economice si politice ale asa
zisului "poporul transnistrean" par a fi vesnice.Este vorba despre
afaceri economice dubioase, contrabanda si trafic ilegal de armament. In presa
straina si nationala au aparut mai multe materiale care confirma traficul cu
carne vie din Transnistria si vinzari ilegale de armament inclusiv catre
rebelii separatisti din alte tari si regiuni ale lumii. De la proclamarea
independentei Republicii Moldova in 1991 problema transnistreana a capatat un
caracter de conflict geopolitic determinat de lupta intre vectorul EST-VEST.
Valoarea geopolitica a Transnistriei este una ce prevede controlul Republicii
Moldova si amenintarea Ucrainei, Romaniei, Balcanilor, dar si periclitarea
securitatii intregului continent european prin formula Kaliningrad-2.
Separatistii din estul R.Moldova au mai incercat sa demonstreze existenta unui
drept obiectiv pentru crearea in Transnistria a unei republici suverane,
invocand specificul etnic si istoric al regiunii care ar prezenta pamint rusesc
stramosesc cu specific multinational care nu a fost niciodata in componenta
unui stat romanesc. Elita politica de la Tiraspol a fost constituita in special
din cadre externe din spatiul estic, cu pregatire profesionala infima. Atit,
presedintele republicii secesioniste-Igor Smirnov, cit si ministrul securitatii
din Tiraspol, generalul Sevtov-Antiufiev, si-au facut aparitiile in perioada
"dezghetului gorbaciovist" si au pus umarul ideologic, economic,
politic si militar la demolarea idealului politic de creare a unei noi
arhitecturi statale-cea a Statului Independent Moldovenesc.
Principala cauza a acestei elite
in opinia unor experti a constituit-o mentinerea status guo-ului in regiune si
anume:
- stapinirea si
controlul sistemului economic si infrastructurii de aici
- nepermiterea
unui traseu proeuropean a Chisinaului in plan extern
- sustinerea
unei idei mesianice a imperialismului panslavist si sovietic
- promovarea
unor false teorii privitor la istoria si civilizatia autohtona
- dezvoltarea
ideii de succesoare a vechii RASSM cu capitala Balta(1924)
Acest regim prezinta un risc
enorm pentru Europa si o perpetua amenintare la adresa R.Moldova, a Ucrainei si
Romaniei si statele din zona balcanilor si Marii Negre, datorita potentialului
sau militar, al crimei organizate-sprijinita de autoritatile locale,
neconformarea si nesupunerea la legile internationale. Escaladarea conflictului
de pe Nistru in anul 1992, care a alimentat o parte din populatie cu arme,
fluxul migrationist al elementelor criminale din fosta uniune sovietica,
angajati in "drujina cazaceasca , care s-au
stabilit in scopul de a apara RMN de statul nou creat- Republica Moldova , a
reiterat ideea ca Rusia nici pe departe nu se conformeaza ca frontierile ei
geopolitice sa fie respinse spre est. Prin urmare, R.Moldova a fost impusa sa
abdice de la cursul sau firesc politic proeuropean, valorile separatistilor
fiind un pretext pentru a actiona impotriva RM de suprimare a intentiilor sale
pro-vestice si redirectionare in directia orientala. Consider ca in abordarile
noastre privind evolutia conflictului transnistrean trebuie sa ne bazam pe o
analiza pertinenta a lucrurilor si pe conceptia politicii externe a Rusiei unde
clar descingem o nepermitere a interventiei NATO si UE, in spatiul
postsovietic, spatiu considerat vital pentru Federatia Rusa. Ideea
federala oferita Moldovei, in forma contractuala presupune interesul geopolitic
al Federatiei
Prezenta armatei ruse pe teritoriul
R.Moldova
Dupa cum a estimat Ministrul
Apararii Rusiei, in Transnistria se afla pentru moment un contingent de circa
1200 de militari, care este inarmat cu armament usor pentru a pazi arsenalul
militar. Referitor la Armata Rusiei care stationeaza in prezent pe teritoriul
RM, in partea de est (Transnistria) au fost adoptate doua hotariri OSCE de la
Istambul (1999) si Porto (2002), prin care Rusia a fost obligata sa-si retraga
fortele armate . Rusia a refuzat sa semneze documentul final al samitului OSCE
de la Maastriht din 2003 prin care ar fi trebuit sa-i fie acordat un nou si
ultim termen de retragere a trupelor si munitiilor de pe teritoriul RM. In
ultimul timp RM insista tot mai clar ca FR sa-si respecte angajamentele
internationale si sa evacueze din Transnistria arsenalul sau militar. Trebuie
sa constatam ca astazi prezenta armatei FR pe teritoriul RM nu este
reglementata de nici un fel de document sau tratat intre Rusia si Moldova, fapt
recunoscut si de catre Presedintele V.Voronin si in consecinta aflarea armatei
rusesti pe teritoriul tarii noastre incepind de la 1 ianuarie 2003 este absolut
nelegitima. De altfel in privinta implicarii Armatei FR in conflictul
transnistrean, s-a expus CEDO care a judecat dosarul grupului Ilascu contra
Rusiei si R.Moldova. CEDO a dat o apreciere obiectiva probelor care
incrimineaza FR si a condamnat-o pentru imixtiunea in treburile interne ale
R.Moldova, care sa- materializat si prin participarea unor militari a Armatei
FR in conflictul transnistrean de partea separatistilor de la Tiraspol.In acest
context putem analiza unele scenarii care sunt posibile in viitor:
1) Retragerea
Armatei XIV si respectarea de catre FR a angajamentelor de la Porto si
Istambul. In acest caz comunitatea internationala va avea posibilitatea sa
impuna o solutie rapida si echitabila pentru toate partile, a rezolvarii
conflictului Transnistrean. Poate fi implementata varianta in care se va oferi
autonomie administrativ-politica Transnistrei sub forma unei regiuni, in baza
principiilor descentralizarii si subsidiaritatii, dar conditionata de
integrarea rapida in UE, sub garantiile postconflict ale unui mecanism sub
egida ONU si OSCE, intr-o formula moderna care sa nu duca la dezmembrarea statului
R.Moldova.
2)
Transformarea de catre Russia a Armatei XIV intr-o baza militara permanenta
folosind situatia incerta din Transnistria, aplicind formula spatiului vital
rus.
- Aceasta
solutie este propusa de Ministrul Apararii a Rusiei, Serghei Ivanov si alti
oficiali rusi, care se identifica cu fortele nationaliste, revansarde din Rusia
si care doresc o prezenta militara permanenta a Rusiei in aceasta regiune ca
contrapondere a extinderii NATO si UE spre est. Insa implementarea ei este
conditionata de acordul Chisinaului si sprijinul comunitatii internationale. Sa
speram ca Rusia va renunta la politica de duble standarte in aprecierea
separatistilor, in buni si rai, insa oricum e clar ca va incerca sa-si pastreze
blazonul si va cauta sa conditioneze retragerea trupelor de solutionarea
politica a conflictului transnistrean.Daca Rusia decide sa nu-si retraga
munitiile si trupele si daca Chisinaul nu confera acestui contingent
legitimitate, vom asista la o situatie incerta care poate genera amplificarea crizei.
Una dintre optiunile Moskovei in cazul venirii in Rusia a nationalistilor la
putere, ar putea fi recunoasterea Transnistriei in calitate de stat, asa cum a
procedat Turcia in cazul Ciprului turcesc, adica o solutie unilaterala din
partea Rusiei. Dar asta ar duce la relansarea razboiului rece intre Occident si
Rusia cu urmari greu de prevazut.
Managmentul crizei transnistrene
In primavara anului 1992, cei
trei vecini ai Republicii Moldova - Federatia Rusa, Romania si Ucraina, au
convenit ca alaturi de autoritatile de la Chisinau, sa-si coordoneze eforturile
diplomatice pentru solutionarea durabila a situatiei din Transnistria. In
declaratia comuna a ministrilor de externe ai Rusiei, Romaniei, Republicii
Moldova si Ucrainei de la Chisinau, din 6 aprilie 1992, au fost anuntate
principiile in baza carora trebuiau incepute demersurile diplomatice in vederea
solutionarii conflictului. Din pacate, acest document nu a fost respectat,
cooperarea cvadripartita mentionata in protocolul de la Chisinau nefiind practic
aplicata niciodata, imediat dupa incheierea conflictului armat din
Transnistria, Romania fiind exclusa din rindul negociatorilor. Enclava de pe
malul drept al Nistrului, prin elita sa , sprijinita
de puternice centre din Rusia, au creat un impediment in dialogul dintre ambele
maluri, prin tergiversarea procesului de negocieri. In acest context
comunitatea internationala a delegat functiile de cautare a solutiilor
reglementarii OSCE-lui, care s-a implicat in reglementarea crizei din
Transnistria incepind cu 1993 cind si-a deschis oficiul la Chisinau.
La 8 mai 1997, la Moscova a fost
lansat "Memorandumul cu privire la bazele normalizarii relatiilor dintre
Republica Moldova si Transnistria", caruia i se mai spune Planul Primakov.
Din partea Republicii Moldova documentul a fost semnat de Presedintele
Lucinschi, care a fost acuzat pe urma ca prin semnarea acestui document a pus
baza consolidarii regimului neconstitutional al lui Smirnov. Proiectul
stipuleaza un stat comun format din doua componente cu statut egal, Moldova si
Transnistria cu repartizarea imputernicirilor prin acorduri intre Chisinau si
Tiraspol. Cel mai important este faptul ca Memorandumul stabilea formatul de
negocieri cu cinci participanti, formatul pentilateral: Rusia, Ucraina, OSCE,
Transnistria, Republica Moldova, care este actual si astazi. Iar in calitate de
mediatori si garanti: Rusia, Ucraina si OSCE, consfintind astfel excluderea
participarii directe a Occidentului si a Romaniei din formatul mediatorilor si
garantilor. Drept continuare a acestei politici in 2001 a fost Ratificat
Tratatul bilateral moldo-rus prin care Rusia a devenit partener strategic si
garant al statalitatii si integritatii RM. La 29 mai 2002 la sammitul UE-Rusia,
partile au decis sa colaboreze in vederea solutionarii conflictului
transnistrean, iar Olanda a definit aceasta problema drept cea mai importanta
in timpul Presedintiei sale a OSCE in 2003. In rezultatul consultarilor intre
OSCE, Russia si Ucraina, in iulie 2002 a fost elaborat "Acordul dintre
Republica Moldova si Transnistria", insusit si promovat de catre OSCE.
Proiectul dat stipulind expres o federatie contractuala intre Chisinau si
Tiraspol drept chintesenta a proiectului. Ideea federativa impusa de OSCE,
Rusia si Ucraina pentru deblocarea conflictului a adus situatia in societate
intr-o stare destul de tensionata. Acestui proiect i se poate imputa in primul
rind renuntarea la schimbarea formatului de negocieri, prin invitarea SUA si UE
ca mediatori si garanti in reglementarea conflictului. Proiectul nu a avut
sorti de izbinda, fiind aspru criticat de catre societatea civila din
R.Moldova.Tratativele intrasera in impas si in aceste conditii la 10 februarie
2003, Presedintele Voronin a intreprins cel mai riscant pas din cariera sa,
propunind Tiraspolului sa devina coautor a unei noi Constitutii a Republicii
Moldova. Prin aceasta initiativa era prevazuta crearea unei "Comisii
Constitutionale Mixte", din experti de la Chisinau si Tiraspol, care cu
ajutorul specialistilor din Rusia, Ucraina, OSCE si Comisia de la Venetia, timp
de sase luni de zile trebuiau sa elaboreze un Proiect de Constitutie noua.
Autoritatile separatiste, au fost de acord cu propunerile Presedintelui Voronin
si la 19 martie au semnat pentru instituirea mecanismului, in cadrul rundei de
negocieri ordinare. La 27 februarie 2003 Uniunea Europeana a pus interdictii de
a intra pe teritoriul sau lui Igor Smirnov si fiilor sai, considerind ca ei
poarta raspundere pentru lipsa de colaborare in directia reglementarii
conflictului transnistrean. Separatistii au raspuns la 21 martie 2003 prin
declararea Presedintelui Voronin si a inca 14 oficiali moldoveni, persoane
non-grata pe teritoriul Transnistriei. In aceste conditii tratativele
continuau, insa se refereau doar la chestiuni procedurale. Ambele Parlamente
si-au delegat mebrii in Comisia Constitutionala Mixta, insa lucrarile acestei
Comisii nu au fost productive si in prezent sunt blocate. Apoi s-a instaurat o
pauza destul de lunga, intre timp patrundeau unele informatii ca Rusia sub
presiunea termenului de retragere a munitiilor de pe teritoriul Moldovei,
lucreaza la un plan unilateral de reglementare a
conflictului. La 17 noiembrie 2003 Dmitri Kozak, adjunctul sefului
administratiei Presedintelui Rusiei, propune un nou "Memorandum"
pentru solutionarea conflictului transnistrean, cunoscut drept
"Memorandumul Kozak", de fapt un proiect de Constitutie federala
contractuala, inspirata din Constitutia Federatiei Ruse care situa Republica
Moldova dependenta de elita de la Tiraspol, in special prin mecanismul
Parlamentului bicameral. In plus acest proiect stipula pastrarea Armatei FR pe
un termen de 20 ani in calitate de singura forta militara de pacificare.
Memorandumul trebuia sa fie semnat de catre Presedintele Voronin care in
ultimul moment a refuzat sa o faca, declarind ca documentul trebuie
perfectionat. Si acest proiect a trezit reactii critice virulente din partea
societatii civile si a unor partide din RM. A doua zi dupa ce Presedintele
Voronin a refuzat semnarea documentului, au inceput ample actiuni de protest
ale opozitiei. Dar acest proiect a fost criticat si de reprezentanti a OSCE si
SUA, care au declarat ca nu au fost consultati si nu sustin unele prevederi din
acest Memorandum, in special cele legate de prezenta Fortelor Armate ale
Federatiei Ruse timp de 20 de ani pe teritoriul Moldovei. La 16 decembrie 2003,
Miscarea Populara "Moldova Europeana Unita", formata din citeva
ong-ri, lanseaza la Chisinau - "Proiectul Planului de reglementare a
conflictului transnistrean si modernizare a R.Moldova". Proiectul a fost
amplu mediatizat si comentat, a trezit reactii diverse, atat la Chisinau cit si
la Tiraspol.
Astfel s-a
propus atunci prin art.11 al proiectului-
1) Se formeaza
un Contingent Multinational Militar(CMM) pe termen de
un an, sub egida OSCE, ONU si Garantilor care vor asigura trecerea de la starea
de conflict la starea postconflict de conlucrare pasnica, va monitoriza
dezarmarea formatiunilor militare ale Transnistriei si trecerea lor in
subordinea Ministerului Apararii si MAI al R.Moldova reintregita.
2) Se instituie un Comitet International
al Garantilor(CIG), format din sapte garanti - UE, SUA, Russia, Romania,
Ucraina, ONU si OSCE pe un termen de 4 ani, pina la urmatoarele alegeri
Parlamentare.
Chiar daca nu a fost luat drept
baza pentru negocieri, ulterior unele prevederi din acest proiect au fost
preluate de catre diversi factori de decizie, ong-ri si institutii
internationale. Reesind din situatia dificila creata, la 13 februarie 2004,
noua presedintie a OSCE-ului prezinta documentul numit "Propunerile si
Recomandarile Mediatorilor din partea OSCE, Rusiei si Ucrainei referitoare la
reglementarea problemei transnistrene", numit mai tirziu Kozak-2 de
opozitia de la Chisinau. Ideea de federatie contractuala surprinde si apare din
nou in fata opiniei publice. Documentul dat nu propune absolut nimic privitor
la problematica militara si politica si sustine formatului pentagonal, care
este dominat de Rusia si Ucraina, care acorda Transnistriei drept de veto
impotriva participarii occidentale in operatiunile de pacificare si garantare
militara din zona. In martie 2004, pe fonul respingerii proiectelor anterioare,
Chisinaul oficial produce un document al carui idee principala consta tot in
federalizare, si care preia o multitudine de elemente si nuante din proiectul
Kozak. Textul se intituleaza -" Declaratie cu privire la principiile de
baza ale oranduirii de stat a Republicii Moldova" si preia principiile si
tezele enuntate din documentele anterioare. Comentatorii au declarat ca din acest
document au fost excluse totusi prevederile care stipulau prezenta armatei ruse
pe teritoriul Moldovei. In sfirsit in luna octombrie 2004 un grup de ONG-ri au
lansat la Chisinau strategia celor 3-D(demilitarizare,
decriminalizare si democratizare). Strategia "3D" promoveaza
necesitatea inlocuirii actualului format pentagonal de negocieri "3 plus
2" cu unul nou - "3 plus 1 plus 3" (Rusia, Ucraina, Romania plus
Moldova plus OSCE, SUA si UE) si se pronunta pentru instalarea unei
Administratii Civile Provizorii (ACPI) in raioanele de est ale Republicii
Moldova definit si aplicat de ONU/UE - la solicitarea autoritatilor
constitutionale ale statului. Un mecanism asemanator, crearea unui Comitet
International al Garantilor sub egida ONU si OSCE a fost propus si prin proiectul
MP"MEU" din decembrie 2003. Consider ca reusita acestei strategii va
fi posibila doar in cazul apelarii conducerii Moldovei catre Consiliul de
Securitate al ONU care este unicul organ abilitat cu dreptul de a investi prin
rezolutii, misiuni de pacificare si administare externa provizorie de asemenea
anvergura.
Citeva concluzii
Anul 2004 va ramine in memorie
ca un an care a stat sub semnul violentei. Este anul unei serii negre de
agresiuni, incepind cu atacul terorist de la Madrid, continuind cu tragica luare
de ostatici de la Beslan, si culminind cu teribilul tsunami care a ravasit tari
intregi. Sa nu uitam ca regimul separatist de la Tiraspol a incercat sa
provoace un nou conflict armat, a ocupat gara din Tighina si a supus terorii
copiii care vor sa invete in limba romana cu grafie latina la ei acasa. La 15
ani de la caderea Zidului Berlinului si prabusirea regimurilor comuniste din
Europa de est, zece tari, majoritatea foste comuniste, au aderat in 2004 la
Uniunea Europeana, intr-o extindere istorica. In decembrie, UE a confirmat
finalizarea negocierilor cu Romania si Bulgaria, tari care sunt asteptate sa
adere la Uniune la 1 ianuarie 2007. Trebuie sa constatam cu regret ca Moldova a
ratat sansa integrarii euroatlantice impreuna cu tarile baltice si Romania,
fiind obligata sa lupte pentru reintregire teritoriala. Pentru moment Uniunea
Europeana nu este pregatita sa participe, in calitate de partener, la procesul
de negocieri in problema transnistreana, a declarat ,
in cadrul unei conferinte de presa la Chisinau, seful delegatiei Comisiei
Europene in Ucraina, Moldova si Belarus, Ian Boag. O problema fundamentala care
se pune astazi, este oare pregatit Occidentul sa se implice cu adevarat in
solutionarea conflictului Transnistrean si modernizarea RM, sau incearca sa se
eschiveze, lasind Moldova la cheremul Rusiei? Doreste Occidentul integrarea RM
in UE si in perspectiva in NATO , sau a rezervat
Moldovei doar rolul de centura de siguranta, alaturi de Ucraina si Belarusi,
asa cum s-a exprimat un comisar European? In acest context R.Moldova ii revine
sarcina sa insiste pe langa centrele si polii internationali, sa
internationalizeze nerespectarea angajamentelor Rusiei de evacuare a Armatei
XIV si stationarea unei armate straine intr-un stat independent, care are
consacrata in Constitutie conceptia politica de neutralitate. Ultimele cerinte
ale Chisinaului privind schimbarea formatului reglementarii ,
cererea implicarii UE si SUA in calitate de mediatori si condamnarea FR pentru
conditionarea retragerii trupelor de rezolvarea politica, anunta o rasturnare
de situatie in sensul pozitiv pentru Chisinau si comunitatea internationala a
evolutiei solutionarii conflictului transnistrean. Cert este ca OSCE nu poate
sa garanteze Moldovei o solutionare reala a conflictului, proba fiind si
Sumitul OSCE de la Sofia la care Rusia a blocat adoptarea Declaratiei de
Stabilitate si Securitate pentru Republica Moldova. In aceste conditii, drept
unica solutie de alternativa, unii experti propun incercarea atragerii in
reglementarea conflictului transnistrean a ONU care are o vasta experienta de
rezolvare a conflictelor si crizelor internationale. In contextul reformei ONU
si a cresterii rolului sau in gestionarea conflictelor internationale apelarea
la CS al ONU ar fi dupa mine unica solutie reala pentru deblocarea
reglementarii conflictului transnistrean. In context regional, venirea lui
Iuscenko la putere in Ucraina ne avantajeaza, dat fiind demersul sau
prooccidental.Daca pina nu demult se spunea ca cheia solutionarii conflictului
transnistean este la Moskova, astazi putem afirma ferm ca cel putin inca o
cheie este la Kiev. De asemenea prin prizma declaratiilor noului Presedinte al
Romaniei Traian Basescu se poate spera ca Romania va incerca sa fie mai activa
si va reusi sa redevina mediator si garant in solutionarea conflictului
transnistrean. Factorul cel mai important in perioada imediat urmatoare in
interiorul RM, dupa alegerile parlamentare din martie 2005 va fi conjugarea
eforturilor opozitiei si puterii de la Chisinau, oricare ar fi acestea, de a
obtine schimbarea formatului de mediatori si retragerea Trupelor si munitiilor
FR. Intrebarea este daca opozitia si puterea de la Chisinau vor reusi sa
identifice macar citeva probleme comune de interes national care ar putea sa
fie de folos interesului fundamental al tarii, in conditiile acutizarii si
confruntarii luptelor pre si postelectorale dintre putere si opozitie. Aceasta
perioada va fi dominata de regrupari de forte si este clar ca identificarea
solutiilor pentru reglementarea definitiva a conflictului transnistrean o sa
devina o problema pentru viitorul Presedinte, Parlament si Guvern. In acest
sens conteaza bineinteles in primul rind care va fi configuratia politica a
viitorului Parlament. Cert este ca atit noi cetatenii acestei tari cit si
comunitatea internationala avem nevoie de o Moldova - Europeana si Unita.